Miercuri, 26 octombrie, începînd cu ora 11.00, în Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), va avea loc ceremonia aniversării celor 162 de ani de existență a instituției. Manifestarea va include conferința „Suveranii României și Universitatea ieșeană – Fragmentarium istoric”, susținută de prof. univ. dr. Cătălin Turliuc, cercetător științific la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” al Academiei Române, filiala Iași.
„Tema principală a conferinței va fi analiza raporturilor între suveranii României și Universitatea ieșeană din perspectiva statusului și rolului în destinul națiunii române moderne a celor două instituții – Casa Regală și Universitatea, ambele cu un puternic capital simbolic în zone complementare și interconectate ale câmpului social și politic. Capacitatea de a genera prestigiu și de a fi deopotrivă tradiționaliste și progresiste, impactul în construcția și afirmarea elitelor naționale, vocația de ambasadori în mediul international vor fi și ele evocate. Desigur, vor fi amintite și vizitele suveranilor la Universitatea ieșeană cu diferite prilejuri și consecințele acestora”, a declarat istoricul Cătălin Turliuc.
Tot în cadrul ceremoniei aniversare va fi acordat titlul de „Professor Emeritus” și vor fi premiați și cercetătorii tineri care s-au remarcat prin rezultate deosebite în activitatea științifică de cercetare desfășurată de-a lungul anului 2021.
De asemenea, studenții care și-au depus pînă pe 21 octombrie candidaturile pentru a obține Bursa „Sfîntul Dumitru”, acordată de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” și de prof. univ. Dumitru Oprea, fost rector al universității, vor afla cine este cîștigătorul.
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi este cea mai veche instituţie de învăţămînt superior din România, fiind înființată în anul 1860. În prezent, instituția are peste 25.000 de studenți și peste 700 de cadre didactice titulare.
Niciun comentariu