Octombrie 2019

Intru în sala G110, cu „vestigiile” ei, care nu mi-au părăsit memoria nicicînd, între întîlnirile extracurriculare fun și profunde, de club de lectură și de club de filme documentare.

În acea cameră cu calculatoare, din „fagurele” nostru intim și drag, în care ne adunam pentru laboratoarele de știri și de informatică, se aflau fotografii făcute de studenți, aplicate pe pereți, o tablă neagră cu cretă (da, da) și o planșă pe care scria alb pe negru legea lui Murphy: „Whatever can go wrong, will go wrong”. Ei bine, maxima asta nu mi-a umbrit studenția la Jurnalism și nici nu mi-a devenit mantră, chiar dacă s-a adeverit în cîteva cazuri, fiindcă viața e o sinusoidă cu probleme și cu rezolvări, cum e și studenția, de altfel – un șir de dileme existențiale pentru cei care și-au găsit sau nu vocația.

Mai 2022

N-am să-ți spun că m-am visat mare jurnalistă, fiindcă, deși am făcut mate-info, pe mine mă atrăgeau scenaristica de film și literatura ficțională realistă (aia cu multele detalii fizice și morale despre personaje și despre condițiile psiho-sociale de trai și de relaționare). Chiar dacă încă nu știu exact ce scop am în viața asta, în liceu voiam să fiu liberă în scris, ca să fac cunoscute povești despre comunități marginale și povești despre locuri. Dar în modulul CuzaNet am învățat că un reporter trebuie întîi să știe să scrie o știre, să se documenteze temeinic și să se dovedească adaptabil la rigorile editoriale (ce și cum să scrii, detalii dictate de un manual de stil pe care orice redacție respectabilă îl are). Așadar, publicarea, în anul al II-lea, a primului meu reportaj, prima mea poveste, truda de a scrie o știre simplă și de a găsi esența mesajului în timp util sînt lecții valoroase, care au rămas cu mine din toată această experiență CuzaNet. O experiență benefică pentru mine, ca o matematică a expresiilor și a cuvintelor, dat fiind faptul că vorbesc mult și scriu mult, ca o modalitate de a-mi dezlega gîndurile de overthinker haotic.

De asemenea, am fost la un eveniment DoR (Decît o Revistă), în anul I, în clasicul amfiteatru III.10, cel în care își imaginează studenții că se fac toate cursurile și în care nu nimerește nimeni în primele zile pe cont propriu. Acolo, plină de incertitudini și sătulă deja de proiecții despre viitorul meu, m-am dus la editorul fondator al revistei Decît o Revistă, Cristian Lupșa și mi-a dat un autograf care m-a făcut să sper: „Să crezi în jurnalism!”.

Deși vei pleca de la această facultate cu o imagine de ansamblu a ceea ce se întîmplă în mass-media din punct de vedere editorial, economic și managerial și vei înțelege că industria nu e cum îți imaginai, chiar dacă o să ți se pară, uneori, că „dacă ceva poate să meargă prost, va merge prost”, asta te sfătuiesc și eu pe tine: să-ți păstrezi credința în jurnalismul de calitate și să fii conștient că domeniul jurnalismului e foarte vast și în perpetuă schimbare. Sigur îți vei găsi un job într-o nișă, chiar dacă nu îți place să scrii știri.

Din visul meu pre-facultate erau recurente și experiențele intense și numeroase pe teren, alături de colegi, inerente profesiei de jurnalist, cum ar fi mersul pe stradă cu lavalieră împrumutată, ca să luăm vox-uri de la oameni diverși și să îi filmăm cu propriile smartphone-uri, verificînd dacă au răspuns la toți cei 5W+H. Pandemia ne-a furat un pic din bucuria colaborării și din pasiunea de a cunoaște oameni noi, dar am făcut cîteva experimente pe teren, în anul al III-lea, pe care nu o să le uit.

Pe tine, în schimb, dacă totul se reîntoarce la normal, te sfătuiesc din toată inima să ieși cît mai mult cu colegii pentru documentare la fața locului, să înțelegi și să cunoști mecanismele prin care funcționează relațiile profesionale și de prietenie, care pot dura o viață.

„Veni, vidi, vici”, dar jurnalismul este despre munca în echipă.