Departamentul de Științe ale comunicării și Relații Publice din cadrul Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iași organizează, în perioada 26-28 mai, atît în format fizic, cît și online, Colocviul franco-român în științele informației și comunicării, aflat la a XXV-a ediție. La întîlnire vor participa peste 90 de specialiști în domenii precum științele comunicării, arte vizuale, studii culturale, filologie, jurnalism, științele educației, muzeologie, biblioteconomie, patrimoniu cultural material și imaterial și medicină. Tema principală a colocviului este mondializarea comunicării și diversitatea culturilor.
„Colocviul este la a XXV – a ediție pe care Iașul o găzduiește pentru prima dată. Deoarece este un eveniment complex, se va desfășura pe două zile pe știință, dar și pe cultură. Vom avea mai mulți invitați de prestigiu, precum doamna ambasador al Franței, Laurence Auer, Radu Grădinaru, consulul onorific al Franței la Iași, și multe alte personalități ale temei și oameni cunoscuți prin publicațiile lor sau în centrele de cercetare”, a declarat conf. univ. dr. Ștefania Bejan, de la Departamentului de Științe ale comunicării și Relații Publice
În cadrul colocviului vor fi reprezentate la Iași mai multe universități din Franța, precum Universitatea Sorbona, Universitatea din Toulouse, Universitatea din Lyon dar și din cîteva țări francofone din Africa de Sud, precum Universitatea Bertona din Camerun și Universitatea „Mohammed V” Rabat din Maroc.
Colocviul va avea trei mese rotunde pe teme precum diversitatea culturală, migrație și solidaritate și medicină. De asemenea, vor fi organizate și 16 ateliere, un vernisaj și o expoziție de arte vizuale, iar în încheiere va avea loc o serată muzicală care va cuprinde cîntece franceze, dar și compoziții semnate de George Enescu.
Sursă foto: www.romanialibera.ro
Niciun comentariu