Sîmbătă, 30 aprilie, începînd cu ora 11:00, în Sala Mare a Operei Naționale Române din Iași (ONRI) va avea loc evenimentul Ballet Open Day. O premieră pentru ONRI, acesta este organizat cu ocazia aniversării a 65 de ani de la înființarea Baletului Operei ieșene. Publicul va putea participa gratuit la studiile și repetițiile balerinilor.
,,Este un spectacol, cu prilejul căruia aniversăm și Ziua Mondială a Dansului și 65 de ani de la primul spectacol de balet al Operei Române ieșene. Este un prilej prin care noi îi omagiem pe cei care au fondat acest teatru. Îi vom premia, îi vom aduce pe scenă pe artiștii pensionari care s-au dedicat artei coregrafice și nu putem să nu îi amintim pe cei care acum au trecut în neființă și ne privesc de undeva de sus dintre stele. Vor fi împreună pe scena ieșeană trecutul, prezentul și viitorul baletului”, a declarat Cristina Todi, coordonatoarea Baletului ONRI.
Înființată în 1956, Opera Națională Română din Iași este o instituție publică de cultură care funcționează în subordinea Ministerului Culturii. Finanțarea instituției se realizează din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat.
Sursă foto: www.m.facebook.com
Niciun comentariu