O poveste despre viață și moarte, despre provocări și curaj și despre cum fac față cei care sînt puși zi de zi în fața unor trupuri neînsuflețite. Profesorul Călin Scripcaru ne-a vorbit, în cadrul acestui interviu, despre medicina legală, una dintre cele mai dificile specializări ale medicinei, și despre cum lucrează un medic legist de cînd pandemia ne-a schimbat viața.

Cum îți schimbă meseria aceasta felul în care privești moartea?

Moartea este aproape de noi tot timpul, prin natura meseriei. Schimbarea de opinie este o schimbare radicală generată de meseria noastră, dar în medicina legală trebuie să fim conștienți de faptul că moartea slujește vieții. Noi ne bazăm pe ceea ce găsim la autopsiile medico-legale pentru stabilirea adevărului în diverse situații mai mult sau mai puțin delicate. Bineînțeles că orice medic legist are un sentiment de vinovăție în acest sens, pentru că tehnicile actuale de efectuare a autopsiei sînt niște tehnici cumva brutale. Eu aș fi spus la un moment dat că sînt niște tehnici apropiate cu cele ale Evului Mediu, dar, din păcate sînt singurele care se utilizează de atîția ani și, treptat, în ultimii ani, sperăm cît mai repede, să poată fi înlocuite de cele imagistice. Tehnici moderne, computer tomograf, rezonanță magnetică nucleară, care să facă în așa fel încît autopsia să nu fie un act brutal, chiar condamnat de mulţi. Activitatea noastră, care se desfăşoară, într-un fel, cot la cot cu moartea, nu este o activitate care abrutizează, ci, din contra, arată medicilor cam cît de efemeri şi vulnerabili sîntem ca fiinţe.

Anii de actvitate medico-legală şi experienţa pe care o am şi eu, şi colegii mei, ne generează un grad de conştienţă vis-a-vis de profesie, care ne ajută foarte mult în desfăşurarea activităţii noastre. Numai trăind în preajma morţii reuşeşti să apreciezi cu adevărat viaţa.

De ce ați ales această meserie? Care a fost momentul în care ați spus că asta este ceea ce trebuie să faceți?

Au trecut mulți ani de atunci. A fost o tradiție în familie. Tatăl meu a fost medic legist. Am copilărit avînd la îndemînă niște biblioteci cu foarte multe cărți de specialitate. La vremea aceea, cărțile de medicină legală erau un fel de romane polițiste, nu era mare diferență între ele. Dar mi-a plăcut și cert este că a fost singura opțiune pe care am avut-o cînd am terminat facultatea, iar ai mei nu au exercitat niciun fel de presiune în sensul acesta. Tatăl meu nu prea a fost de acord și tot timpul îmi spunea că este o specialitate dificilă, plină de riscuri și că pentru protecția mea ar trebui să îmi aleg o specialitate medicală mai simplă. Cred că în sufletul lui a fost bucuros cînd a văzut că totuși am ales medicina legală.

Ați spus că erați înconjurat de o mulțime de cărți de specialitate. Ați avut vreuna care v-a atras atenția și care a constituit un motiv pentru care ați început să vă gîndiți serios la profesia dumneavoastră?

Erau multe tratate de medicină legală, tratate pe care le-am preluat și eu. Am avut la dispoziție un material bibliografic vast. Am avut ocazia să învăț de la mulți profesori de medicină legală din lume, în Franța, în Grecia, și în diverse alte țări. Cu cît vezi mai mult, cu cît apreciezi mai obiectiv o profesie și apreciezi mai obiectiv un caz. Atît timp cît vezi cum procedează și alții din alte părți, orizontul inevitabil se lărgește.

Cei apropiați vă oferă un punct de sprijin atunci cînd situația la locul de muncă ia o cu totul altă întorsătură?

În general, medicii legiști sînt percepuți din exterior ca niște „lupi singuratici”, ceea ce nu este real, pentru că toți avem familii, copii, nepoți, care, bineînțeles, ne colorează viața și ne fac să ne menținem optimismul de care avem nevoie. Atît eu, cît și colegii mei, evităm să amestecăm problemele profesionale cu viața de familie. Încercăm, odată intrați în mediul familial, să dăm la o parte problemele de la serviciu. De multe ori, acest lucru este greu realizabil, mai ales în situațiile în care avem cazuri dificile. Sînt unele cazuri care ajung să ne obsedeze și atunci cei din jur își dau seama că sîntem preocupați de ceva, că avem o altă dominantă a gîndirii. În aceste cazuri, apropiații trebuie să aibă diplomația de a ne înțelege și de a accepta faptul că profesia de multe ori invadează și mediul familial, chiar dacă noi nu vrem. În mod normal, în situația în care activitatea noastră profesională decurge după niște norme și reguli bine stabilite, cum se întîmplă și în prezent, n-ar fi motive ca problemele profesionale să afecteze viața familială a fiecăruia dintre noi.

Ați avut la început momente de teamă la primele cazuri pe care le-ați rezolvat?

Poate este cam mult spus momente de frică. Au mai fost situații în care, de exemplu, mergeam la fața locului, în diverse cazuri mai deosebite – mergeam noaptea, acțiunea se petrecea într-o pădure, autorul nu era descoperit. Chiar dacă eram însoțiți de cei de la Poliție, totuși aveai o strîngere de inimă în ideea că autorul poate e  pe undeva prin jur și cine știe ce intenții agresive poate avea. Vis-à-vis de actul medico-legal, poate singurele frici pe care le avem sînt determinate de încercarea de a da un răspuns cît mai corect și de a rezolva cazul respectiv cît mai corect posibil. Niciodată în rezolvarea unui caz nu putem spune cu certitudine de 100% că decesul s-a datorat unei anumite cauze sau că mecanismul de deces este unul anume. Un grad de probabilitate oricum rămîne, indiferent de cît de clar este cazul respectiv.

Sursă foto: www.facebook.com

Sfîrșitul anului 2020, cea mai grea perioadă pentru medicii legiști

Sîntem greu încercați de o pandemie care ne-a schimbat viața tuturor, încă din anul 2020. În privința deceselor, care a fost cel mai sumbru an, 2020 sau 2021?

Cea mai grea perioadă a fost sfîrșitul anului 2020 – începutul anului 2021, chiar în primele valuri. În toate aceste valuri am observat că această curbă a deceselor cu care ne confruntăm a urmat în mod foarte fidel curba infectărilor. Cînd începea să crească numărul de infectări, la noi se vedea o creștere evidentă a numărului de decese. Întotdeauna lucrurile au fost legate. Anul 2021 a însemnat pentru noi cu 300 de autopsii mai mult decît în anul 2020. Ceea ce stabilește cu certitudine faptul că aceste 300 de decese s-au datorat unei alte cauze pentru că bolile care cauzează decesul în mod obișnuit nu generează fluctuații mari ca număr de cazuri. Aceste 300 de cazuri au fost cu certitudine generate de decesele COVID sau unele boli anterioare care au fost agravate de infecția cu virusul. O componentă a virusului a existat în determinarea acestor decese. Din păcate, există o mentalitate în populație care generează ideea că „mie nu mi se poate întîmpla nimic”. Este o mentalitate foarte sănătoasă pentru că ne menține tonusul și optimismul şi previne depresia. Această mentalitate trebuie abordată cu rezerve pentru că numai persoanele care au pierdut pe cineva drag din cauza COVID-ului, au convingerea că virusul, într-adevăr, omoară.

De-a lungul pandemiei au fost generate numeroase teorii care împotriva vaccinării şi a virusului în sine. Cum aţi încerca să-i explicaţi unei persoane care contestă realitatea, care este, de fapt, situaţia, raportîndu-ne la locul dumneavoastră de muncă?

Cred că noi vedem efectele concrete şi cele mai tragice ale acestei infecţii. Sîntem în miezul problemei sau poate la sfîrşitul lanţului pe care îl generează acest virus. Poate am fi cei mai în măsură să dăm nişte sfaturi legate de modul de gestionare ale acestor virusuri.

Este foarte greu de convins pe cineva. Ce putem spune cu certitudine este faptul că acest virus omoară. Acest virus determină decese. Am văzut foarte multe decese, majoritatea la persoane cu patologie anterioară. Virusul a afectat persoane în vîrstă, persoane cu boli cronice. Nu înseamnă însă că nu au fost şi victime tinere.

A încerca să convingi un antivaccinist că virusul există, mi se pare o luptă inegală, pentru că el oricum nu  va crede şi va găsi contraargumente la orice argument aduci. Totuși, o campanie de convingere a populaţiei este extrem de necesară. Singura măsură care s-a dovedit a fi eficientă a fost vaccinarea. Vedem în prezent că sunt persoane care se infectează chiar dacă sînt vaccinate, dar, cu certitudine, vaccinurile determină forme mai ușoare de boală. Vaccinul nu asigură o garanţie a faptului că nu te vei contamina, ci o garanție a faptului că nu va surveni un deces sau o formă gravă de boală, în urma căreia afectarea pulmonară să rămînă perioade lungi de timp sau poate pentru tot restul vieţii. Părerea mea este că această contaminare este scăpată de sub control. Această nouă formă de virus, care este extrem de contaminantă, va determina o infectare mare a populaţiei. Se va realiza o contaminare în masă, dar cu forme uşoare, iar poate această îmbolnăvire în masă va fi şi soluţia sau succesul încheierii pandemiei, pentru că popoulaţia se va imuniza pe căi naturale.

Luna octombrie a anului 2021 a fost declarată ca fiind luna cu cele mai multe decese de COVID-19. Cum a fost această lună la Institutul de Medicină Legală din Iaşi? Aţi simţit profund diferenţa faţă de celelalte luni din an?

Am simţit şi a fost concretizată prin creşterea numărului de cazuri. Noi avem nişte registre în care notăm toate autopsiile. Iar cazurile care ieşeau, la testare, pozitive, se marcau cu un marker colorat,  pentru a şti cum să se elibereze cadavrul către familie. În perioada respectivă, paginile sînt în totalitate colorate. Sînt şapte-opt cazuri pozitive, apoi unul negativ şi tot aşa. Au fost perioade cînd majoritatea covîrşitoare a cazurilor erau pozitive, era o excepţie să găsim un caz negativ sau un caz fără contaminare.

În primele faze ale pandemiei, cele mai multe persoane decedate au fost din cauza acestui virus, dar despre alte cauze nu s-a vorbit deloc. Cum comentaţi această situaţie?

Este tocmai din cauza faptului că s-a făcut un fel de obsesie legată de acest virus şi e firesc să fie, pentru că a fost un eveniment nou în viaţa populaţiei Globului. Un eveniment care a generat nişte particularităţi de comportament, a generat modificarea modului de a lucra, modului de a desfăşura unele evenimente plăcute în familie sau în afara familiei. A schimbat semnificativ modul de viaţă a oamenilor. Celelalte boli, din păcate, şi-au urmat cursul şi frecvenţa a rămas aceeaşi, deci nu putem spune că alte tipuri de boli, cum ar fi infarctul de miocard, bolile tumorale sau diabetul, care sînt cauze frecvente de deces, au înregistrat o scădere. Faptul că infecţia cu virusul Sars-CoV2  a fost trecută pe primul plan, a trecut pe plan secund celelalte afecţiuni, dar asta nu înseamnă ele au scăzut ca număr, ci doar că au trecut într-un con de umbră. Efectul mai puţin plăcut a fost că prin declararea unor spitale secţii COVID, mulţi dintre pacienţi refuzau să se interneze din cauza fricii de a nu se contamina. Cunosc mulţi pacienţi cu afecţiuni cronice care şi-au temporizat cît au putut boala şi evoluţia bolii numai să nu se interneze şi să nu aibă un risc de contaminare în spital. Cînd s-a terminat penultimul val, numărul de internări pentru alte boli a crescut foarte mult. Acum a început să crească din nou numărul de cazuri de contaminare şi ceilalţi pacienţi evită internările.

Există numeroase controverse în privinţa faptului că persoanelor decedate din cauza virusului COVID-19 nu li se face autopsie. Care ar fi explicaţia?

Scopul autopsiei este de a se elibera un certificat de deces care să arate cauza morţii persoanei respective. Certificatul de deces poate fi eliberat de medicul din spital, în cazul în care decesul survine în spital. Dacă este o moarte violentă sau o suspiciune de crimă sau o moarte suspectă, o moarte care survine în condiţii deosebite, certificatul de deces se eliberează în urma autopsiei. Autopsia medico-legală se face în baza unei ordonanţe emise de poliţie. În momentul în care noi avem această ordonanţă, sîntem obligaţi să facem autopsia medico-legală. Refuzul de a face o autopsia ordonanţată de organele de poliţie, constituie infracţiune. Cazurilor la care am avut ordonanţe, le-am făcut obligatoriu autopsie. Dintre acestea, erau multe într-o perioadă care erau contaminate cu virusul Sars-CoV2. Contaminarea putea fi ştiută înainte de autopsie sau putea să nu fie ştiută şi o descopeream noi la autopsie. Persoanele contaminate puteau deceda şi din alte cauze. De exemplu, persoane care erau în izolare, au părăsit izolarea şi au avut accident rutier, au decedat loviţi de maşină, persoane în izolare care consumau cantităţi mari de alcool şi au decedat ca urmare a unei intoxicaţii alcoolice. Nu în toate aceste cazuri decesul s-a datorat infecţiei, virusul contribuind într-o măsură mai mare sau mai mică la deces. Au fost şi cazuri la care infecţia a fost cauza principală de deces, iar asta s-a întîmplat mai ales în mediu rural, la persoanele decedate la domiciliu.

Pe lîngă autopsiile medico-legale care necesită ordonanţă, există autopsiile anatomo-patologice. În orice spital există secţie de anatomie patologică care face acelaşi lucru, dar persoanelor care decedează în spitalul respectiv, unde nu sînt suspiciuni legate de cauza morţii, unde este un diagnostic clar de deces. În aceste situaţii, autopsia nu este obligatorie. Dacă familia nu vrea autopsie, nu i se face autopsie. Probabil că multe cazuri de infecţie nu au fost autopsiate. În al doilea rînd, cînd a izbucnit prima dată pandemia şi Ministerul Sănătăţii ne-a solicitat să gîndim un ordin privind manipularea persoanelor decedate cu Sars-CoV2, ne-am întîlnit noi, Comisia de Medicină Legală şi Comisia de Anatomie Patologică, iar cei din urmă au spus că ei ar prefera să nu facă autopsii decedaţilor cu COVID-19. În majoritatea spitalelor nu există circuitele necesare pentru a evita o contaminare şi materialele de protecţie şi de dezinfecţie necesare. Datorită acestui fapt, s-a agreat la acea vreme de către minister faptul că în momentul în care o persoană moare într-un spital şi este pozitiv, să nu se facă autopsia anatomo-patologică. De aici survin toate discuţiile. Pe partea medico-legală, noi am făcut toate autopsiile, indiferent că erau infectaţi sau nu.

Sursă foto: www.7est.ro

„Obiectivitatea în medicina legală este utopică”

În cadrul Zilelor Institutului de Psihiatrie „Socola”, ați participat la conferința „Prevenția în psihiatrie-Abordare Bio-Psiho-Socială” cu o prelegere intitulată „Consumul de alcool-efecte antisociale și propuneri legislative”. De ce credeți că există atît de mulți consumatori de alcool?

Pornind de la un principiu filosofic, orice obicei pe care îl are un om și care îi determină o stare de bine generează, în timp, o dependență. Alcoolul are avantajul de a fi cel mai accesibil „drog” și, în același timp, cel mai acceptat, pentru că nu trebuie să uităm că alcoolul se consumă pe toate meridianele și din timpuri străvechi, iar în felul acesta a devenit un fel de cutumă socială. Comunicarea mai multor persoane, la „un pahar de vorbă”, se realizează mai fluent. Consumul ponderat nu ar reprezenta o problemă. Problema este de exagerare. Există cîțiva factori care duc la acest consum exagerat. Dintre acești factori aș enumera tradițiile (există țări în care consumul de alcool este tradițional), sărăcia, gradul de incultură, grija pentru ziua de mîine și, nu în ultimul rînd, anxietățile de zi cu zi.

Avem o gamă foarte largă de consecințe neplăcute din punct de vedere social, pornind de la omoruri și ajungînd la accidente rutiere. Din statisticile noastre din prezent, aproximativ 75% din faptele antisociale se desfășoară sub influența alcoolului. Trei din patru agresori sînt sub influența băuturilor alcoolice în momentul comiterii faptei și de foarte multe ori și victima.

Alcoolul anulează inhibițiile, iar prin acest lucru iese la iveală structura de caracter a persoanei respective. Dacă persoana este violentă prin structură, în momentul în care inhibițiile dispar, persoana respectivă devine violentă.

Nu de puține ori se ajunge la sinucideri. Majoritatea cazurilor de sinucidere pe care le avem se realizează sub influența alcoolului, ca factor declanșator. De obicei, bărbații consumă băuturi alcoolice înainte de a se sinucide.

Ați afirmat că ar trebui să se stabilească o marjă minimă de alcoolemie, cum este și în foarte multe alte țări din Europa, sub care să nu existe niciun fel de pedeapsă. Marjă care să se stabilească pe baza examenelor psihiatrice, psihologice și a examenelor tuturor specialiștilor care pot stabili acest prag. În ce fel potențialul deceselor din cauza consumului de alcool s-ar ameliora astfel?

Studiile științifice efectuate în multe țări, mai ales în Europa, au arătat că un consum redus de alcool nu afectează discernămîntul și nici nu afectează reflexele unui conducător auto. Pe de altă parte, este cumva absurd să spunem că oricare dintre noi suntem puși în situația de a merge la o întîlnire unde protocolul obligă să ciocnești un pahar de șampanie, iar după aceea să pleci pe jos acasă pentru că există riscul să fii oprit și considerat că ai condus sub influența alcoolului. Pentru a evita astfel de lucruri, în majoritatea țărilor europene s-a stabilit un prag de alcoolemie care de obicei este situat undeva între 0,3 și 0,5 grame la mie, depinde de țară, prag sub care alcoolemia nu mai constituie infracțiune.

Multe persoane cu care am discutat problema respectivă spuneau că în străinătate merge așa, dar niciodată un român nu o să se oprească la un pahar de șampanie. Era un fel de justificare a inutilității unei astfel de măsuri. Din punctul meu de vedere, ea este utilă. Poate nu ar avea un efect atît de direct asupra scăderii numărului de victime din accidentele rutiere, dar poate ar avea ca efect o schimbare a mentalității conducătorilor, în sensul unui consum rațional. Urmează să facem o propunere legislativă la un moment dat.

Dacă ar fi să faceți o radiografie a întregii cariere, accentuînd pe ultimii doi ani pandemici, a fost vreun moment în care ați fi dorit să renunțați?

Medicina Legală, ca și majoritatea specialităților medicale, este confruntată cu foarte multe provocări. Avem provocări în fiecare zi, dar experiența de atîția ani ne face să le rezolvăm utilizînd resursele minime – randamentul să fie cît mai bun și să ne putem conserva și energia. Obiectivitatea în medicina legală este utopică. În opiniile noastre, oricînd va exista o doză de subiectivism. Acest subiectivism ar trebui înțeles și tolerat de către noi față de semenii noștri, dar și semenii noștri ar trebui să înțeleagă și să tolereze. Toleranța devine un element esențial de conviețuire socială și pentru relațiile sănătoase și pozitive interumane.

Nu am avut niciodată tendința de a renunța la profesie, chiar nici nu mi-a trecut prin gînd acest lucru, indiferent cît de dificile au fost situațiile cu care m-am confruntat. Profesia nu mi-a oferit niciodată motive de a renunța, în schimb, din păcate, oamenii ne mai oferă astfel de motive și realitatea își spune cuvîntul.

Date biografice

Prof. univ. dr. Călin Scripcaru s-a născut în Iași, pe 8 mai 1961. Este șef de laborator la Institutul de Medicină Legală Iași și președintele Comisiei de expertiză medico-legală psihiatrică.

A absolvit, în anul 1986, Universitatea de Medicină „Grigore T. Popa” din Iaşi. În 2001, a absolvit Facultatea de Drept, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Este membru corespondent al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, membru al Societăţii Române de Medicină Legală, membru al International Academy of Legal Medicine, membru fondator și secretar al Academiei Balcanice de Știinte Forense (B.A.F.S), membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, membru al International Academy of Legal Medicine, reprezentant Național al International Association for Suicide Prevention.

Din 1992 este membru al Societății Române de Medicină Legală.