PETRU LUCINSCHI: „Moldova nu și-a stabilit o linie de dezvoltare consecventă”

A fost primul moldovean și unul dintre cei mai tineri lideri aflați în structurile de conducere a unei republicii din componența Uniunii Sovietice. Din 1997 pînă în 2001 a fost președinte al Republicii Moldova, fără a fi membru al unui partid. În acest interviu am discutat cu Petru Lucinschi despre activitatea sa de după președinție, cariera de politician, problema unirii și disensiunile teritoriale ale Republicii Moldova.

În prezent, cum vă ocupați timpul?

Lucrul cel mai tradițional, în toată lumea, pe care îl face un președinte după ce i se termină mandatul, e să se îndepărteze de activitatea politică, dacă nu are partid. Dacă are partid, cel mai des se dezice și de acesta.

La noi e diferit, realitățile noastre sînt cu totul altele. Noi ne acomodăm foarte greu la sistemul democratic, fiindcă el trebuie să fie plămădit, trebuie să fim conștienți de aceste chestii. La noi mereu auzi: „Cum, te duci de la putere? Trebuie să ai niște pîrghii de influență”. Nu, eu am plecat cu gîndul că s-a terminat mandatul și m-am ocupat cu o activitate obștească. Mi-am creat o fundație de studii strategice și relații internaționale.

În general, toți președinții, pe parcursul mandatului, au stabilit niște relații, avem niște prieteni. Mai ales că eu am trăit într-o perioadă cînd era în plină forță procesul de integrare în sistemele europene și existau o mulțime de instituții. Așa și mergem mai departe. Cu domul Iliescu, cu domnul Constantinescu am fost într-un mandat, am rămas prieteni pînă acum, ne întîlnim și pot să-i enumăr pe toți din partea asta europeană. Noi ne ocupăm cu o activitate pe care poți să o consideri într-o oarecare măsură politică, dar nu-i legată de un partid, e legată de țară, legată de starea de lucru care domină în lume. Există o mulțime de instituții de acest fel – Clubul de la Madrid, Clubul de la Roma, Fundația Marmara, în Istanbul. Un institut de foști președinți, avînd în vedere că ei au acumulat o experiență și pot să vorbească mai deschis, au timp să analizeze lucrurile, deoarece nu-s implicați în lucruri operative.

Ne întîlnim și discutăm diferite problemele. De exemplu, recent am fost la Baku, unde s-a discutat ce-i cu lumea după pandemia, care, de altfel, încă nu s-a terminat. Facem schimb de păreri, spunem ce se întîmplă în țările noastre, venim cu unele propuneri, facem apeluri prin intermediul presei și așa mai departe. Asta reprezintă activitatea de bază.

Ne străduim să influențăm societatea, ca lucrurile să meargă mai bine. Lucrurile, cu părere de rău, merg foarte greu. Noi sîntem situați la mijloc, tot spațiul ex-sovietic, dar acum toată lumea se confruntă cu o serie de probleme.

După un asemenea răspuns am putea spune că sînteți o persoană împlinită. Dar cine sau care a fost modelul dumneavoastră în viață?

În clasa a V-a, am fost ales președintele Comitetului Școlăresc al Elevilor. De îndată au apărut niște obligațiuni – să ne dea voie să facem un meci de fotbal sau să organizăm o serată. Lucruri elementare, dar cineva trebuia să meargă să vorbească cu directorul, să-l roage, nemaivorbind de competițiile între sate. Astea sînt lucrurile care m-au format.

Mama era foarte liniștită, nu era vorbăreață, mai mult în sine. Tatăl în schimb era cu glumele, avea școala asta de pe lîngă biserici, în timpul țarului. El a trăit în timpul țarului și după, în 1918, a făcut armata la hotare cu Ungaria, în componența României. Era glumeț și mereu în centrul atenției.

În Noua Zeelandă au făcut niște experimente și au ajuns la concluzia că, în formarea personalității, pe primul loc e familia, iar pe al doilea e mediul – cine îți sînt vecinii, unde ai crescut, în ce echipă te-ai format. Dacă ai avut o echipă un pic mai creativă, e o chestie bună, în caz contrar e total invers.

În acest fel m-am format foarte responsabil și nu știu de unde, că nici pînă azi nu-mi pot explica, dar sînt foarte punctual. Dacă am convenit o întîlnire la 15:00, păi e la 15, nu la 15 și o minută. Am încercat mereu să rămîn așa. Acum cînd mergi undeva, la o petrecere și ajungi la timp e un semn rău, trebuie neapărat să întîrzii. În al doilea rînd, interesul ăsta s-a format totuși prin citire. În sat dumneavoastră știți cum era în acea perioadă. Era doar biblioteca școlară; eu am citit-o pe toată.

„Dacă lumea se schimbă, trebuie și tu să te acomodezi cumva”

Haideți să vorbim un pic despre cenzură. Cum ați simțit-o dumneavoastră în acea perioadă.

Astea-s mai mult vorbe, noi trăiam în sat și nici nu aveam idee ce se întîmpla în țară. Cu toate acestea, acolo nu eram necontrolați de cineva. De exemplu, se spune că erau interzise sărbătorile religioase. Cum nu se sărbătoreau? Eu am umblat cu Steaua, cu uratul, de Sfîntul Vasile, așa cîștigai primul ban.

Da, au fost niște etape în perioada în care trăiam noi. Dar cum fiecare om are niște etape, așa și țara le are. Au fost perioade teribile, deportări, lagăre, dar astea au fost anumite episoade. Noi ne-am născut în altă perioadă, sîntem oameni normali.

Există multe lucruri care sînt relatate omului, legate de o anumită ideologie. Eu, care am lucrat permanent în ideologie, nu credeam că omul poate fi atît de limitat și ghidat de o idee fixă. M-am temut întotdeauna de așa oameni. Dacă lumea se schimbă, trebuie și tu să te acomodezi cumva. Eu, dacă sînt de idee comunistă – gata! Ok, dar dacă se vede ca ideea asta n-a prins rădăcini, nu-i reală, oamenii nu o mai acceptă, tu ce vrei să faci?

Cînd ați înțeles că pentru dumneavoastră comunismul nu mai are un viitor?

Din istorie știm că societățile căutau o formă de supraviețuire, un mod de guvernare, unul care să fie cel mai adecvat. Chestia asta a fost, este și va fi. Sîntem în căutare, fiindcă niciun sistem nu este perfect.

Eu am un argument foarte serios – cu amprenta degetului mare se deosebesc șapte miliarde de oameni. Pe oameni poți să-i unești prin anumite lucruri. De exemplu, religia ne unește pe noi în niște chestii ce țin de porunci.

Toți spun că vor să schimbe lumea, dar începe și schimbă-te tu. E foarte complicat sau chiar imposibil să schimbi caracterul omului; așa e și caracterul poporului. Eu am scris des chestia asta – de sute de ani nu se schimbă niciun lucru în tradiția noastră, de aceea vorbim noi acum de comunism.

Dar de la început, ați fost de acord cu ideea regimului comunist?

Eu m-am născut și am și trăit în aceste condiții. Se spune că pe noi ne băteau în cap numai cu idei leniniste – asta e o poveste. Noi la școală învățam aceleași obiecte care se învață în toată lumea. Este așa o vorbă: „Fă ce spune Biblia, dar nu fă ce spune popa. Ascultă ce spune popa, dar fă ce spune învățătura”, fiindcă, de bine de rău, nouă ni se spuneau lucruri bune. Crescînd, noi vedeam că nu-i chiar așa.

Comunismul, ca idee, rămîne. Dacă e să vorbim de ideea socialistă, noi ne pornim de la comunism de tip sovietic sau de tipul celui al vecinilor noștri din România. Vedem că socialismul a fost făcut așa cum e și omul, după chip și înfățișare sovietică, dacă e comunism sovietic. Dar este și comunism chinez.

Păi, acesta este un comunism adaptat și evoluat.

Da, deosebit de evoluat, dar toți trebuie să plătească. Sau socialismul scandinav. Toți recunosc că în Finlanda, Norvegia, Suedia, Danemarca e o societate cu o performanță din punct de vedere al confortului. Este și socialismul francez, pornit de la Revoluția de la 1789.

Ideea de socialism este și va fi, altceva e cum îl înțelegem noi, dacă există o simbioză în înțelegerea acestei noțiuni atît din partea conducerii, cît și din partea oamenilor. Cînd aceste idei se apropie într-o direcție și se realizează, este o chestie bună.

Eu cred că permanent o să se revină la ideea de dreptate. Toate revoluțiile încep în primul rînd din lipsa de dreptate. Omul vede că ceva se întîmplă pe nedrept și începe revolta. Iar aceste revolte se manifestă în ceva. Sunt ciocniri și mai mari, dar la noi în primul rînd se reflectă în alegeri. A fost o putere și a căzut pentru că nu a realizat niște lucruri.

„Eu nu pot suporta cînd omul e înjosit sau îi e frică de mine”

Care este regretul dumneavoastră cel mai mare?

În perioada în care am trăit eu, nu pot să regret tare multe lucruri. Intenția mea mereu a fost „blagarodnaia”, nobilă, cum s-ar spune. Eu după natură nu-s om răutăcios și nici nu știu cine ar putea spune că am făcut vreun rău în mod intenționat. Eu nu pot suporta cînd omul e înjosit sau îi e frică de mine.

Multe lucruri au fost imposibil de rezolvat. Clar că aș fi putut să depășesc niște chestii, dar în politică acest lucru e foarte complicat. De exemplu, eu după ce am fost ales președinte, am venit ca independent și am spus că n-am să fiu nici cu un partid. Însă realitatea e de așa natură, că tu nu poți conduce o țară, dacă nu ai partid. Ca să realizezi ceea ce vor oamenii și ceea ce vrei tu, trebuie să ai o pîrghie, niște instrumente. Instrumentele astea nu-ți aparțin. Prin urmare societatea a început să formeze niște lucruri, cum spunem noi, democratice. Pluripartitism, alegeri.. Dar în ce s-au transformat acum? Toți vorbesc acum despre asta, tot Occidentul vorbește că lucrurile astea nu-s perfecte.

În condițiile noastre, avînd un popor mic, cînd noi ne cunoaștem unul pe altul, e o catastrofă. Partide foarte multe și nicio responsabilitate. Iată, aici e regretul meu. Poate ar fi trebuit să le explic oamenilor acest lucru. Ar fi trebuit să susțin un partid. Cînd m-au ales, pe mine m-au susținut oamenii care mai tîrziu au format un partid.

Din acest motiv v-ați simțit cumva cu mîinile legate sau limitat?

Nu că am fost limitat, dar n-am putut să-i conving; oamenii trebuiau să ia decizia. Tu poți să vorbești, dar, ca să realizezi ceva, trebuie să adopți o lege. Legea o adoptă Parlamentul, Parlamentul e ales de diferite partide. Se încep fel de fel de negocieri între partide și reprezentanți. Eu puteam să realizez multe lucruri, dar de fiecare dată apărea problema divergenței cu grupările din Parlament. Nu știu dacă în acele condiții se putea de făcut cu mult altfel…Probabil că se putea.

Echipa cu care lucram eu la președinție era formată din oameni noi, care n-aveau nicio experiență. Eu n-am avut posibilitatea să realizez ceva, fiindcă n-aveai prin cine. Am început să schimb cîte ceva, să modific Constituția, am făcut asta în modul cel mai democratic, am fost în Europa, am avut întîlniri, discuții. Dar situația s-a schimbat, nu s-a reușit la timp și, pînă în prezent, Moldova, din punct de vedere al formei de guvernare, e denumită Republică Democratică, dar mecanismul nu-i format. Mecanismul se formează prin grupări de tipul nănaș – cumătru.

„Noi partid capabil nu am avut timp de 30 de ani și nu avem nici astăzi”

La momentul actual, există în Moldova un partid cu potențial și perspectivă de viitor, care vă atrage atenția?

Cu părere de rău, Moldova nu și-a stabilit o linie de dezvoltare consecventă. La noi schimbările au loc la fel cum e și iarna – vine frigul, îngheață, după iar se dezgheață. Aceste chestii de amorțire duc la distrugeri foarte mari, începînd de la agricultură, terminînd cu gospodăria din oraș. Așa și în politică. Noi am pornit pe o cale, 10 ani de zile, bine sau rău, dar am mers pe calea asta. În 2001 oamenii au ales comuniștii fiindcă li s-a părut că se poate întoarce trecutul. Bine, comuniștii tot au pornit anumite chestii, dar orientarea a rămas că noi ne ducem numai la Est. Au venit alte forțe, am mers numai spre Europa. Din păcate acestea au fost folosite doar ca lozincă. În interior s-au început niște lucruri legate de corupție, plus elementul moldovenesc de rudenie și s-a compromis în mare măsură calea asta europeană.

Acum avem o putere care ar vrea spre Europa, dar cu partea din Est nu au stabilit relații, în afară de Ucraina. Cu Rusia sînt probleme, nu atît de acute precum la alte țări, dar oricum. Iată chestia asta de instabilitate în societate și creează această insatisfacție în organizarea vieții omului.

Avem în Moldova o situație foarte interesantă. Președintele țării, doamna Maia Sandu, are o susținere nemaipomenită în Europa. Noi, în perioada acestor 30 de ani, n-am avut o asemenea situație. Parlamentul este puterea unde majoritar se află partidul ei, dar alegerile sunt de moment. Dacă ai petrece aceste alegeri peste o lună de zile, ai vedea cum se schimbă procentele, fiindcă opinia oamenilor e legată de mari așteptări. Ei cred că vine președintele și schimbă tot. Nici Dumnezeu nu poate schimba tot. Dar așteptările sînt foarte mari.

Acum avem o situație foarte prielnică pentru dezvoltare, Europa e deschisă, Rusia n-aș spune că e ostilă față de noi, dar și puterea de astăzi e destul de atentă în privința asta, deoarece asta e realitatea. Nu putem schimba locul țării noastre, ne aflăm lîngă cea mai influentă putere, Rusia, de aceea trebuie să formăm niște relații cît mai favorabile.

Revin la întrebare: considerați că Moldova are un partid capabil sau cel puțin cu potențial?

Noi partid capabil nu am avut timp de 30 de ani și nu avem nici astăzi, fiindcă un partid capabil trebuie să aibă experiență, niște performanțe, trebuie să dovedească ceva, să întărească credința oamenilor în cauză. La putere acum avem un partid tînăr, dar căruia îi lipsește experiența. Ei au intenții bune, însă realizarea este foarte dificilă, mai ales că au căzut și în această perioadă.

La noi s-a creat ideea asta că multe schimbări în Moldova au avut loc de sus, iar oamenii nu au fost implicați în toate schimbările. Păi, stați un pic. Mecanismul ăsta de organizare a oamenilor, începînd de la comună, terminînd cu un orășel, nu e format. Asta e o inerție extraordinară, de aceea apar decalaje și contraziceri. Schimbări sînt acolo unde s-a mobilizat toată societatea. La noi societatea nu-i mobilizată, sînt o mulțime de motive, inclusiv faptul că oamenii sînt mereu în așteptarea că cineva trebuie să le facă. Socialismul așa i-a învățat, de sus trebuie să le spună și de sus trebuie să facă. Băi, oameni buni, e democrație, organizați-vă!

Noi am făcut privatizarea pămîntului și spunea cîndva o femeie: „Mi-au dat pămînt, dar ce să fac cu el?”. Problema asta persistă și în prezent. Acum viața s-a schimbat brusc, totalmente, omul trebuie să se descurce singur, să fie cu inițiativă, mai creativ. Noi încă n-am format aceste deprinderi, doar tineretul care e plecat.

E foarte complicat, eu pot doar să-i compătimesc pe cei care astăzi lucrează în structurile de stat, fiindcă poți avea satisfacție doar atunci cînd poți realiza și ai susținere de la oameni.

„Am fost unul dintre cei mai activi susținători ai perestroika”

În 1964, ați devenit membru al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Care era motivația principală atunci cînd ați făcut acest pas?

Constantin, tu trebuie să înțelegi un lucru, era un singur partid, altele nu erau. Cu încetul partidul și-a asumat responsabilitatea, deschis, prin programul său, de a îmbunătăți viața oamenilor, de dezvoltare a republicii și a vieții. Erau niște lozinci foarte atractive și noi vedeam chestia asta. Au făcut un drum, s-a deschis o școală, s-a deschis o universitate, viața se mișca. Altcineva nu era, era doar un partid.

Adică era un fel de ori te duci, ori nu te duci?

Nu, că nu-ți impunea nimeni. Dar, dacă erai om conștient, te duceai. Apelurile erau de felul: „Veniți, ca să transformăm viața în bine”. Tu puteai să-ți realizezi ideile numai în rîndurile acestui partid, altcineva nu era. Unde puteai să mai apelezi?

În așa fel eu am devenit comsomolist, am fost ales secretar în școală, după la universitate.. La 21 de ani, m-au luat în Comitetul Central; atunci era unica organizație de tineret. Dar cu ce ne ocupam noi? Cu lucrurile de organizare a tineretului, sport, muncă, turism, învățătură. Activitatea partidului atunci era nobilă, noi n-am mai trăit în perioada cînd erau lagărele staliniste. Ulterior am început a afla, prin părinți, că s-au întîmplat niște evenimente și bătaie de joc asupra omului.

Tot eu am fost unul dintre cei mai activi susținători ai perestroika (o serie de reforme inițiate, sub această denumire, de președintele rus Mihail Gorbaciov -n.r.). Am văzut că ceva nu merge cum trebuie, trebuie de schimbat ceva în Uniunea Sovietică. Am fost unul din părtașii schimbării. Am fost trimis pentru lucrul ăsta în Tadjikistan, m-am întors în Moldova, după în Moscova. Am reușit să începem niște schimbări, o parte au ieșit în stradă, manifestații. Dar realizarea, cum credeți, cine a făcut-o? O parte din membrii partidului comunist. Așa se schimbă toate societățile – în interiorul aceleiași societăți se nasc niște oameni care văd lucrurile altfel.

De ce ați dus cel mai mult lipsă în acea perioadă?

Eu vă spun sincer că m-am simțit destul de liber, am mai spus lucrurile acestea. Am dus lipsă de aceleași lucruri ca și restul. Nu puteam călători, turismul era foarte prost dezvoltat. Nu era această libertate în a-ți expune gîndurile, trebuia să te gîndești permanent ce spui. Nu știu dacă e rău asta sau e bine. Eu mă uit și compar acum – o libertate fără margini. E bine? Nu știu. Singapore e o țară unde e reglementat fiecare pas, dar oamenii trăiesc bine. La noi se încurcă multe lucruri și noi nu ne dăm seama. Trebuie să fie un echilibru și e clar că cea mai bună combinație e atunci cînd omul respectă dictatura legii. De aceea noi eram mai organizați din punctul ăsta de vedere, că era o putere și nici nu prea aveai unde să ieși din acest cerc.

Crezi nu crezi, dar, de exemplu, dacă prima persoană din Moldova făcea niște abateri și un om de rînd scria la Moscova o plîngere, venea o comisie să-l verifice; nu era atît de simplu cum se pare.

Crede cum vrei, dar un control în plus asupra omului nu-i rău. Altceva e că nu trebuie să-ți bați joc de el, să-l învinuiești pe nedrept, să-l exploatezi, trebuie să-i dai o libertate. Nu cum se întîmpla, ca cineva să plece în turism în altă țară și să rămînă acolo. Era o tragedie. Mai ales pentru oamenii de cultură. Da, ăsta e un non-sens. Asta era libertatea omului, dacă eu vreau să trăiesc acolo, poftim! Fă și aici așa, ca să nu doresc eu să plec.

Spunem că în America e altfel, dar acolo, la fel, sînt o mulțime de reguli. Du-te în America și ai să vezi că ți-e inconfortabil, trebuie să te deprinzi cu alte reguli, cu foarte multe reglementări. Dar oamenii nu pleacă de acolo, nu se duc. Noi ne lăudam că în Uniunea Sovietică e bine, dar doreau să fugă aproape toți. Acum, în Moldova toate studiile arată că 25%- 30% ar vrea să se plece. Libertate este? Este, dar ce nu este? Nu este un confort, nu este un loc de muncă care să-ți asigure un trai decent cu familia și asta e problema cea mai mare, că nu te poți realiza și nici carieră nu poți să faci, fiindcă la putere s-au aranjat deja rudele cuiva și nu mai ai acces încolo. Pînă nu o să creăm noi un confort în Moldova, va predomina situația aceasta.

În 1971 ați devenit secretar al Comitetului Central (CC) și membru al Biroului Politic al Partidului Comunist din Moldova. La acel moment, erați unicul basarabean cu această funcție. Cine era persoana din culise care v-a strecurat în sînul conducerii Partidului Comunist?

Atunci s-a creat o situație că a venit un tineret mai cărturar, s-au deschis instituții suplimentare. Tineretul a devenit activ și în problema națională, oamenii au început să simtă că aparțin Moldovei, aveam o istorie. De aceea în societate s-au ivit niște disensiuni, creștea tineretul, iar conducerea de atunci – Bodiul (Ivan Ivanovici Bodiul – prim secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei și locțiitor al președintelui Consiliului de Miniștri al Uniunii Sovietice- n.r.) era prima persoană – s-a gîndit că ar fi bine să vină în conducerea țării cineva care ar reprezenta interesele societății. Așa m-au selectat pe mine, fiindcă eram la suprafață, eram liderul tineretului. Într-adevăr, cazul ăsta a fost unic în Uniunea Sovietică, aveam 31 de ani. Atunci în conducerea Moldovei erau nouă oameni și m-au introdus în rîndul lor. Dar una e să lucrezi singur și alta e să lucrezi într-o echipă.

Aveai satisfacția că puteai să mai hotărăști ceva, dar în măsura posibilităților, că nu puteai să vii cu idei care știi că nu trec deloc. Ce ținea de muncă, școlile, cultura, învățămîntul, știința, sportul, în toate direcțiile acestea n-aveam obstacole, putem să realizez ceva. Așa am venit, prin selectare, eram în fața oamenilor și mă știau toți. Republica nu-i mare.

Dar într-o anumită perioadă, într-o oarecare măsură, ați fost loial partidului?

Nu înțelegeți un lucru – partidul și societatea nu erau lucruri diferite, erau una și aceeași. Nu era o altă soluție, doar asta. Oamenii nici nu puneau o așa întrebare, ei își dădeau întrebarea cum faci tu și ce atitudine ai. De exemplu, intelectualitatea – aceasta a fost cea mai complicată problemă, eu răspundeam de aceste lucruri. Cînd am devenit independenți, intelectualitatea m-a susținut. Acest lucru a demonstrat că în timpul sovietic eu cu intelectualitatea am avut relații normale. Erau prietenii mei, care cu părere de rău s-au dus din viață – Grigore Vieru, Ion Ungureanu, Ion Vatamanu.

De ce ați fost transferat la Moscova, apoi în Tadjikistan?

Era așa o metodă în Uniunea Sovietică – ca să avansezi într-o funcție mai responsabilă, trebuia să treci școala prin Moscova. De ce? Fiindcă dacă tu voiai să devii un conducător în Moldova, majoritatea problemelor trebuia să le rezolvi la Moscova. Activînd acolo cîțiva ani de zile, începi să-i cunoști, afli unde se deschid ușile, unde se închid. Bodiul lucrase ani de zile deja și a apărut întrebarea într-un moment dacă va trebui să fie schimbat. În așa caz luau pe cineva la Moscova pentru cîțiva ani, așa se făcea în toate republicile.

Aveați relații bune cu Bodiul?

El e primul care m-a propus, eram în relații foarte bune, dar aveam și relații în Moscova deja, pentru că de atîția ani lucram; erau oameni care deja mă cunoșteau. În acest fel am fost propus să merg la Moscova, avînd în vedere că peste cîțiva ani mă voi întoarce înapoi. Dar lucrurile s-au schimbat, s-au întins și, cînd s-a pornit perestroika, aici, în Moldova, n-aveai unde să vii. Atunci m-au rugat să merg în Tadjikistan, să acumulez experiență.

Iată așa s-a întîmplat ca în 1978 să fiu invitat la Moscova, am avut fel de fel de discuții și am început activitatea acolo. Au fost ani frumoși, aveam o zonă de activitate, aveam întîlniri cu savanți renumiți, deținători ai Premiului Nobel, toată elita Uniunii Sovietice. Eram cunoscut cu ei, lucram cu ei, a fost o școală foarte bună, o pregătire extraordinară. Eu am depus eforturi ca să reprezint Moldova cu demnitate. N-am avut nici un fel de problemă în Moscova pînă în ziua de azi.

Am să fac o paralelă cu Putin. Într-un interviu acesta a spus că regretă destrămarea Uniunii Sovietice și că, dacă ar putea, ar aduce comunismul înapoi. Dumneavoastră ați face acest lucru?

Toată naivitatea constă în faptul că un om nu poate să schimbe așa lucrurile cum vrem noi. Deseori aud vorbe că nu ajunge aia sau că lipsește un Stalin. Interesant cum judecă omul, dar Stalin, cînd a fost ales conducător al Uniunii Sovietice, a venit fiindcă avea partid. Unii spuneau că eu am zis fraza asta; n-am spus-o, însă ea bîntuie peste tot: „Cel care nu regretă distrugerea Uniunii Sovietice n-are inimă, dar cel care crede că Uniunea Sovietică poate fi reînviată, n-are minte”. Lucrurile sînt la fel ca timpul. Timpul de ieri nu poți să-l întorci. Da, într-o formă sau alta, unii regretă, deoarece este exemplul Chinei. China avea un sistem cu mult mai înapoiat din punct de vedere al dezvoltării societății. Dar partidul a avut tăria singur să se schimbe și să pornească pe calea capitalistă.

Unii regretă că se putea de transformat țara asta în confederație, cu un centru mic acolo la Moscova, unde se puteau păstra niște pîrghii în organizarea vieții și în domeniul militar. Dar nu s-a reușit. Acest lucru trebuia făcut prin voința tuturor republicilor, în mod pașnic.

Dar de readus nu. Gata, s-a dus. Cred că peste vreo 70 de ani au să înceapă să revină la această idee – cum să organizăm viața în acest spațiu, ca populația să simtă o securitate materială și personală. Tinerii vor căuta alternative, modelul la care am ajuns acum a pornit de mult, sîntem la o altă etapă de dezvoltare a democrației și a capitalismului în Europa, unde de altfel sînt foarte multe insatisfacții. Societatea va fi în căutare. În socialism au fost și elemente bune, care vor fi folosite cîndva. Cum și în ce situație, nu știe nimeni.

Ce influență aveați dumneavoastră în perioada anilor 1989 – 1993?

Eu în 1989 am fost chemat în țară, aveam influență din punctul de vedere al schimbărilor care urmau să aibă loc în societate.

Am venit în noiembrie și peste o lună a fost împușcat Ceaușescu. Atunci toată ideea asta de anticomunism a venit și în Moldova. Noi, de bine de rău, nu am distrus nici un geam măcar. Am făcut aceste chestii prin manifestații pașnice, prin discuții aprige. Era foarte complicat, dar nu s-a admis violență.

Acum e mai multă ură între oameni decît era atunci. Atunci erau discuții mai deschise, aceasta era influența, de îndată ce pîrghiile de la partid s-au dus, a rămas numai influența personală.

Adică erați o personalitate cheie în viața politică a Moldovei?

Păi, sigur, eu venisem de la partid, mă cunoșteau, mai ales ăștia de la Frontul Popular, erau scriitori în primul rînd și oameni de știință. Din sfera politică, nu erau mulți. Era domnul Snegur, Președinte al Prezidiului Sovietului Suprem atunci, dar ceilalți erau nou – veniți, era o schimbare radicală. Influența mea nu era prin pîrghii administrative – să impun pe cineva să facă ceva. Trebuie să vorbești cu omul, să-l convingi. Ca să dorească să facă un lucru, trebuie să-l convingi, asta e cel mai greu. Asta era influența mea.

„Unirea nu poți să o faci prin impunere”

Noi vorbim o limbă română sau una moldovenească?

Iată iar o prostie nemaipomenită, ce ne caracterizează. Fiindcă pentru noi exteriorul înseamnă mai mult. La noi partea exterioară predomină, nu esența. Noi nu ne dăm întrebarea: „Cunoști limba sau nu o cunoști?”. Nu ne dăm întrebarea: „Limba română sau moldovenească e aceeași limbă sau sînt două limbi diferite?”. Noi spunem: „În ce limbă vorbești tu?”. Și în funcție de faptul că tu o vorbești rău, dar spui că e română, ești omul nostru.

Sînt o mulțime de oameni care n-au idee de asta pentru că sînt necărturari. După cum scria Nicolae Iorga în 1919, „o parte din oamenii Basarabiei o numesc moldovenească, dar vorbesc aceeași limbă ca și noi”. Du-te în fiecare școală, o să-ți spună că e limba română. Acum lucrurile s-au schimbat, puțină răbdare trebuie să avem, se schimbă viața. De aceea pe mine nu mă irită deloc cum o numești. Pe mine mă bucură faptul că limba este studiată corect și o vorbește frumos mai ales tineretul, pe care nu-l poți deosebi acum că e din Moldova sau e din România, poate doar după accent. Multe contraziceri se țin pe baza acestor discordanțe, dar nu pe baza la ceea ce face omul.

Eu l-am întrebat pe un coleg de-al meu din România: „De ce voi propagați chestia asta – mîndria de a fi român?”. N-am auzit niciodată mîndria de a fi american. Mîndria numai că tu ești moldovean sau că ești român, eu nu o înțeleg. Pe mine nu mă interesează naționalitatea omului, eu mă mîndresc dacă el e inginer bun, dacă e lucrător, e tractorist bun, e muncitor calificat. Noi doar am schimbat accentul, nu întrebăm ce face omul ăsta, dar îl întrebăm în ce limbă vorbește.

Periodic apar persoane care își manifestă dorința de a se uni cu România. Ce părere aveți dumneavoastră despre unire?

Chestia asta trebuie discutată și analizată foarte profund, nu așa, cai verzi pe pereți. În primul rînd, e real, noi putem să facem chestia asta, dacă este o susținere predominantă. Nu 49% cu 51%, ci, dacă este o dorință a oamenilor, se poate realiza prin vot.

Dar o schimbare într-o țară, acum, atinge interesele foarte multor țări și ale Uniunii Europene. Tu nu poți să faci așa un pas, de parcă ești rupt, izolat de toți. Apoi, cum își imaginează oamenii chestia asta? Că o să ne dea pensii și salarii mai mari? Asta e lozinca? Că o să se construiască drumuri mai bune? Nu mai trebuie de muncit? Dacă chemarea e asta, păi, e tragic.

E ca și cu limba, procesul merge liniștit. Noi sîntem aici două popoare aduse pe pămînt din aceeași rădăcină. Așa ne-am format noi, cu o diferență de 30 de ani, în secolul XIV. Cum să faci așa ca să nu simți niciun fel incomoditate, fie că tu trăiești în România, fie că în Moldova?

Unirea nu poți să o faci prin impunere. Nu putem spune că acum au crescut premisele. În trecut eu am vorbit în Parlamentul României că în Moldova, spre deosebire de Basarabia, sînt lucruri absolut diferite, s-a schimbat viața, componența oamenilor. Aici trăiesc alți oameni, altă naționalitate, altă etnie, viziune, noi așa ne-am aranjat aici. Hai să organizăm și să garantăm o viață liniștită, bună, aici, cum sîntem noi. Cum vrei să faci chestia asta, prin lagăre sau cum? Poți doar prin voința oamenilor. Cînd va fi asta, nu știe nimeni, eu cred că atunci cînd se va mai îmbunătăți viața, se va discuta printr-o altă viziune.

Dar dumneavoastră pentru ce sînteți – ca Moldova să rămînă un stat independent? Sau, dacă majoritatea ar vota pentru unire, ați fi de acord cu asta?

Dacă omului îi e mai bine altfel, atunci de ce ar trebui eu să fiu împotrivă? Avem o mie de probleme, dar noi credem că dacă vom realiza unirea mai degrabă, o să ne dea ceva.

De aceea, opinia mea e că acum e imposibil de făcut acest lucrul. De vorbit la această temă, în zadar, o poți face. Dacă ai satisfacția, dacă pe tine te hrănește acest subiect, poftim, poți să vorbești. Dar astăzi este inutil să discutăm la tema asta. Dacă e să vorbim, ar ieși că aruncăm în societate niște lucruri care nu-s realizabile.

„Tratativele, în Transnistria, merg cu întreruperi, ca un tratament pentru bolnavi”

Din ale cui interese a ajuns Moldova să piardă Transnistria?

Constantin, de fiecare dată cînd vorbești de interese, trebuie să ții cont de oameni. S-a întîmplat pentru că erau cîteva grupuri de oameni. De exemplu, grupul de oameni care au fost trimiși la lucru în Moldova, majoritatea din ei vorbitori de limba rusă. Apoi aveam și grupurile acestea tradiționale – găgăuzii, bulgarii, ucraineni, care aveau o opinie. Ei dădeau impulsuri – unii la Moscova, alții în Ankara, la Istanbul, alții în România. Interesele erau foarte diferite. Un ghem de interese care se manifestau destul de agresiv. Așa s-a întîmplat cu Transnistria – în Tiraspol sînt 85% oameni veniți, apoi erau și unitățile militare rămase acolo. Rusia nici ea nu-i omogenă, mai ales în perioada aia cu Sovietul Suprem, deputați cu interese diferite, nu puteai să-i organizezi pe oameni. Așa că noi, cu părere de rău, n-am evitat această tragedie.

Se acumulează energia și după e nevoie de un chibrit ca să se întîmple una ca asta. Noi sîntem foarte diferiți, și, ca să-i aduni, trebuie să existe o politică mai chibzuită, nu ne putem duce dintr-o extremă în alta.

Deci, pînă la urmă, care este adevăratul motiv din cauza căruia s-a ajuns la acest conflict?

Totul era fraged. La noi factorul emoțional, lingvistic a predominat. Mișcarea asta de renaștere națională nu a implicat în sine și minoritățile, inclusiv Tiraspolul. Trebuiau duse niște discuții în prealabil. În perioada aia nici n-aveai cu cine vorbi. Aici nu era putere, acolo era armată, organizată și puternică. Deci, ca să pornești lucrul ăsta, trebuie să te gîndești.

Moldova ar fi putut să-și reîntoarcă acest teritoriu și să evite acest conflict?

Sigur, fără doar și poate. Dar numai prin tratative în prealabil. Din păcate nu prea aveai cu cine vorbi nici în Moscova. Noi n-am avut atunci timp. Aici s-a pornit mișcarea asta, băieți harnici, hai să ne ducem să-i batem. Dar Transnistria era îmbibată cu armament într-un mod organizat. Asta este, a avut loc și n-ai ce să-i faci, uite a avut loc și în Georgia, în Karabakh același lucru, eu recent am fost acolo, e o tragedie. De aceea, trebuie să găsim de acum o modalitate, fiind mai treji la minte și în altă situație.

Cine a avut totuși un rol decisiv?

Constantin, asta mai mult era inițiat de la Tiraspol, să nu credeți că era altceva. Erau impulsuri de la Tiraspol: „Veniți și ne apărați, noi suntem ruși”.

În continuare vom vedea cum trebuie să-i atragem. Dar în toată Europa teritoriile au drepturi foarte mari. Raioanele cer drepturi mari, plus că acolo predomină elementul ucrainean și rus, ei sunt 60%. Cu regret, dar trebuie de înțeles că așa a fost situația atunci, erau multe lucruri neorganizate, nici nu știai de unde ies. Cazacii de unde au venit în Transnistria? Cine i-a chemat, dacă nu populația de acolo? Fel de fel de comitete, un fel de haos.

Dar armata sovietică se află acolo, armamentul.

Eu am dus atunci discuții cu Elțîn și am convenit ca să se evacueze. În timpul cînd lucram eu, o jumătate s-a evacuat, altă parte a rămas, ca rezultat al faptului că nu s-a găsit limbaj comun. Acum Rusia e dispusă să ia și cealaltă parte, sînt 20 de mii de tone de muniții acolo. În așa situație, o parte proprie a armatei ruse, n-are ce căuta acolo. Ea acum apără aceste depozite. Altă parte a armatei ruse, e în forțele de pacificare. Acolo sînt rușii, ucrainenii și armata noastră.

Ăsta este rezultatul înțelegerii din 1999, dar asta e a doua întrebare. Cu părere de rău, tratativele merg cu întreruperi, ca un tratament pentru bolnavi. Ori îl duci pînă la capăt, ori îl întrerupi, pentru că dacă îl întrerupi de fiecare dată, trebuie să o iei de la început. Acum văd că s-a mai activat cîte ceva, însă nu mai sînt la curent cu asta.

În viitor, credeți că Transistria va reveni în componența Republicii Moldova?

Lucrul ăsta trebuie de făcut, acum am mai crescut și noi și vedem ce se întîmplă și în celelalte țări europene – modul de funcționare a statului, prin delegarea a multor funcții pe loc, ceea ce numim autonomie locală, chestiile astea trebuie făcute și în continuare. Noi avem Găgăuzia, cu multe drepturi, dar probleme de conflict nu există. Are hotare, funcționează puterea centrală în toate domeniile, în cel financiar, dar totul e legat de Chișinău. Cam așa ar trebui de procedat și cu Transnistria. Însă poate și celelalte orașe trebuie să fie cu un statut mai înalt- Bălți, Ungheni.

Pe fondul schimbării modului de guvernare și de administrare a Republicii, eu cred că Transnistria se încadrează în categoria cu statut special, dar din punct de vedere economic, nu și politic. În schimb recăpătăm hotarele și vor fi controlate de Chișinău.

Dar ce beneficii sau situații dificile ar întîmpina economia Moldovei în acest context?

Chestii de contrabandă, mai ales în spațiul ex-sovietic. La noi asta e o gaură, aproape 400 km, începînd de la Vulcănești. Nivelul de contrabandă crește din cauză lipsei de control. Însă e interesant că în teritoriile necontrolate și unii din Occident sînt interesați; nu state, ci oameni de afaceri, sînt afaceri necontrolate. De aceea e foarte complicat. Totuși, acum hotarele sînt mult mai bine verificate decît înainte. Pe noi ne interesează ca hotarele Moldovei să fie stabilite și conduse de către Chișinău. Asta e problema, noi nu controlăm această zonă.

Mă refer, dacă Transistria în prezent nu ar mai fi o problemă, economia țării cum s-ar modifica?

Nu cred că mult spre bine. La o țară integră, noi putem să vedem și fonduri europene și proiecte mai mari, dar economia în Transnistria nu e atît de puternică. Da, ei au mai multe decît în această parte, pentru că au păstrat. Dar ca să aducă bani în buget și să crească economia din revenirea în componența Moldovei, nu cred. În schimb, posibilitatea de dezvoltare e cu totul alta. Totuși este zona asta energetică, acolo a fost construit pentru o Moldovă întreagă Centrala de la Cuciurgan. Un stat cu integritate teritorială e mai puternic de cît unul divizat.

„Trebuie să ne astîmpărăm”

Dacă acum ați fi din nou șef al statului, ce ați schimba în primul rînd?

În primul rînd, trebuie ca țara să se liniștească. Acesta a fost un credo al meu și vreau să vă spun că la momentul cînd am plecat de la președinție noi neînțelegeri atît de aprige în societate n-aveam. Așa cum era, cu toate realitățile noastre – unul vorbea în rusă, altul moldovenească, altul română – dar noi supraviețuiam prin discuții. Acum observ o divizare a societății. Plus chestia socială – o mulțime sînt plecați. Disensiunile acestea între oameni, între raioane, ba Găgăuzia, ba Transnistria, permanent în scandaluri și conflicte. Trebuie cumva să ne mai liniștim. Cum spunea academicianul Gladun (Eugen Gladun, fost ministru al Sănătății în Republica Moldova – n.r.), „trebuie să ne astîmpărăm”. Asta e ca un apel. Avem niște tradiții, avem lucruri frumoase care au fost și care sînt și acum, trebuie să ne folosim de ele. Să ducem țara mai departe. Avem componentele principale, sîntem atractivi, sîntem priviți bine în Europa și în lume. Ce nu ne ajunge? Toată problema e în interior.

În primul rînd ostilitatea asta între partide. Dacă ei s-ar ocupa mai mult cu problemele vitale ale societății, ar fi mai puține disensiuni. Dar așa discuțiile nu merg pe tema că drumul ăsta trebuie reparat. Se discută că cineva a spus așa sau că altcineva a făcut altfel, mai ales pe fundalul corupției.

Noi trebuie să păstrăm satul. Dacă nu-l păstrăm, nu ne păstram pe noi ca popor, iar noi toți sîntem porniți de acolo. Specificul moldoveanului e legat de sat. 

Trebuie să realizăm niște proiecte de interes național; pe baza acestora poți să-i unești pe oameni.

Ce sfat ați da tinerilor care speră la un viitor mai bun?

Pe mine mă bucură faptul că astăzi putem să aducem o mulțime de exemple pozitive în toate domeniile. Sportul nostru e destul de activ. În industrie, același lucru. Recent am auzit de un caz, niște tineri au trăit în Franța, s-au întors și au deschis o mică fabrică de mobilă. Creează mobila după propriul design și o vînd tot în Franța. Alt exemplu – niște oameni au o livadă, eu îi cunosc personal, modernizată la cea mai înaltă performanță.

În toate domeniile, dacă vrei să te ocupi cu ceva, mai întîi de toate interesează-te cine în Moldova a avut un succes în acest domeniu, mergi la el și vezi cum a făcut. Structurile de stat, sub egida Guvernului, trebuie să stabilească ce acțiuni ar urma să întreprindă, poate că ar trebui să ofere niște credite mai favorabile, de exemplu să fie scutiți timp de trei ani de zile de plăți, pentru a se dezvolta.

Eu mă bucur că avem tot mai multe exemple, dar de la exemple trebuie să trecem la o activitate mai largă, ca să simțim o îmbunătățire a vieții în țară. În Moldova se poate de făcut, dar e nevoie de pregătire. Avem o țară foarte frumoasă, avem niște condiții favorabile. Toți cei care au venit în Moldova, toate ambasadele și misiunile diplomatice, toți pleacă cu lacrimi de la noi. Întrebare: cum se întîmplă că toți cei care au venit pleacă cu lacrimi, dar noi ne ciondănim și avem aceste divergențe?

Totul depinde de noi. Tineretul își poate găsi locul, doar că trebuie de căutat și de depus un efort în ceea ce vrei să faci.

Scurtă biografie

Petru Lucinschi s-a născut la data de 27 ianuarie 1940, în satul Rădulenii Vechi, județul Soroca, în prezent raionul Florești, Republica Moldova. Este un politician moldovean, iar între anii 1997-2001, a îndeplinit funcția de președinte al Republicii Moldova.

Este posesorul unor distincții de prestigiu: Marea Cruce a Legiunii de Onoare (Franța, 1998), Ordinul Mîntuitorului (Republica Elenă, 1999), Marele Ordin al Cavalerilor Sfîntului Mormînt (Patriarhia Greacă Ortodoxă, Ierusalim, 2000), Ordinul Steaua României în grad de Colan (România, 2000). 

La data de 27 ianuarie 2005, președintele Vladimir Voronin i-a conferit Ordinul Republicii.