În perioada 13 – 14 decembrie, Asociația Tinerilor Ieșeni și Casa de Cultură a Studenților din Iași (CCS) organizează o nouă ediție a Festivalului „Folk’N’Iași”. Manifestarea va fi transmisă și live pe pagina de Facebook Folk’n’Iași.
Astfel, pe13 decembrie, începînd cu ora 18.00, pe scena CCS vor evolua interpreții Alex Filote, Nicoleta Buhăescu, Teodor Dirtu – trupa „Open”, Alex Macovei, Dănuț Tiprigan, Ana Dumitraș, Teodor Dirtu – trupa „White June”, Diana Rogojină și George Pintili – trupa ,,Te Crikets”, Elena Deliu și Andrei Manolache – trupa ,,Umbra”. De asemenea, vor fi prezenți Radu Comănescu, Ciprian Cotruță și invitatul special al ediției de anul acesta – trupa „Fără Zahăr”.
,,Festivalul de anul acesta are scopul de a reuni pe scenă artiștii locali care doresc să se afirme și, bineînțeles, să ofere publicului stările și sentimentele lor prin cîntec. Personal consider că este o oportunitate de a asculta muzică live de calitate și de a ieși din rutina zilnică, mai ales că am avut o perioadă lungă fără spectacole fizice și sincer cred că lumea e sătulă doar de live-uri pe internet. Ne dorim foarte mult să aducem muzica folk în inimile oamenilor, deoarece acest gen de muzică reprezintă o eliberare a sentimentelor”, a declarat Alex Filote, unul dintre organizatorii evenimentului.
În cea de-a doua zi de festival vor avea loc recitalurile lui Cezar Popescu și Adi Bezna, urmate de reprezentații ale interpreților Vlad Lazăr, Ana Maria Filip, Ilie Țurcanu, Mihai Costasu, Manole Pavel, George Pintili și Diana Rogojină.
Actuala ediție a Festivalului Folk’n’Iași era programată în toamnă, însă, din cauza restricțiilor legate de pandemie, aceasta a fost anulată. Prima ediție a festivalului a avut loc în anul 2014, fiind un proiect cultural al Asociației Tinerilor Ieșeni, finanțat de Consiliul Județean Iași.
Casa de Cultură a Studenților a fost înființată în 1957, ca o alternativă de petrecere a timpului liber pentru studenții din Centrul Universitar Iași. De la înființarea instituției și pînă în prezent, aici s-au lansat formații artistice precum „Roșu și Negru”, „Meteor”, Flacăra „Folk 73”, „Moldavia Folk”, dar și Cenaclul „Mihai Eminescu” sau Cenaclul de muzică, poezie și umor „Moldavia”.
Sursă foto: www.facebook.com
Niciun comentariu