În perioada 4-5 decembrie, la Iași se va desfășura cea de-a XV-a ediție a Festivalului de Teatru „Aurel Luca”, eveniment organizat de Casa de Cultură a Studenților (CCS) din Iași, prin Teatrul Studențesc „Ludic”, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași și a Ministerul Tineretului și Sportului. Evenimentul va avea loc în sălile „Gaudeamus” și ,,Aurel Luca” ale CCS. Ediția din acest an a manifestării se va desfășura sub auspiciul aniversării a 43 de ani de la înființarea Teatrului ,,Ludic”, al cărui inițiator a fost regizorul Aurel Luca.
Festivalul începe sîmbătă, 4 decembrie, cu workshop-ul ,,Marioneta. Un actor total”, iar în intervalul 16.00-19.00 se vor juca trei spectacole susținute de Teatrul Studențesc ,,Moft”, Trupa ,,Bacteria H” și Teatrul Studențesc ,,Ludic”. Acesta din urmă va susține spectacolul – premieră ,,Rele da´ bune”, în regia lui Andrei Ciobanu.
,,Festivalul este inedit pentru că are loc pentru prima oară în format hibrid. Față de anul trecut, există posibilitatea de a ne urmări și de acasă, avînd astfel acces și persoanele nevaccinate. Marele plus al acestei ediții este faptul că reușesc și studenții din celelalte case de cultură să se întîlnească cu cei de la Iași, să facă schimb de experiență și de idei. Scopul evenimentului este de a continua tradiția «Ludic», cea mai longevivă trupă de teatru din țară, care anul acesta face 43 de ani. Vor debuta și noii membri ai trupei, care au venit acum, în octombrie, vom vedea cum se vor adapta ei și ce feedback vor primi de la publicul ieșean”, a declarat Andrei Ciobanu, coordonatorul Teatrului Studențesc ,,Ludic” din cadrul CCS.
Duminică, 5 decembrie, vor avea loc două workshop-uri și trei spectacole susținute de Trupa de teatru ,,Face Act” din Craiova și Teatrul Studențesc „Sganarelle” de la Casa de Cultură a Studenților din Pitești.
Teatrul studențesc „Ludic” din Iași a fost înființat în anul 1978, de regizorul Aurel Luca, iar în 1993 a devenit primul teatru din România membru cotizant al Asociației Mondiale de Teatru Amator. În decursul timpului, membrii acestei trupe au dat spectacole în peste 45 de țări de pe aproape toate continentele.
Sursă foto: www.laiasi.ro
Niciun comentariu