Pe cînd eram încă în gimnaziu, drumul spre școală însemna să parcurg distanța care se întindea fosta fabrică „Țesătura”, devenită ulterior fabrica „Iași Tex”, „Cași Taxi” cum îi ziceam eu și prietenii mei, din cauza primului „I”, care era îndoit, lunînd forma literei „C”. Și pe oriunde mă duceam, în jurul cartierului în care locuiesc, Bularga, observam cîte o clădire veche, ori alta pe jumătate dărîmată, iar cealaltă parte renovată, purtînd însemnul vreunei firme noi. Sau era acoperită de un anunț publicitar mare: „Teren de vînzare” sau „Depozit de flori”. Tot în cartier sînt și cămine care se numesc „Mătase”, „Țesătura”, „TEROM” sau liceul „Tehnoton”, purtînd, așadar, numele fostelor fabrici care au format Zona Industrială a Iașilor.

108 ani de activitate

În 1902, evreul Leon Geller înființa fabrica de textile „Țesătura”, care, după naționalizarea din 1948, s-a numit Întreprinderea de Stat Țesătura Iași, devenită S.C IAȘITEX S.A în 1990 și privatizată în 2003. Aici se produceau și comercializau fire, țesături și confecții textile, realizate din bumbac 100% sau în diferite amestecuri de bumbac cu poliester şi alte fibre sintetice (vîscoză, celofibră, poliamidă, poliester filamentary). Fluxul producerii de fire, textile și confecții din bumbac era continuu . Și, deși se lucra în trei schimburi, nu era obositor. „Cînd eram după-amiază, plecam în oraș ori uneori treceam puțin acasă și după plecam la muncă. Schimbul trei era mai obositor, dar chiar și atunci tot aveam timp să ieșim la cumpărături, la plimbare”, povesteșe Marina Crivoi, care a lucrat din 1984 la secția Filiatură de fire pieptănate la ringuri. „Fiecare muncitoare avea două mașini și jumătate, în funcție de material; uneori aveai timp să stai, să mănînci, dar alte dăți, Doamne, alergai și cînd ajungeai la capătul mașini, tot se rupea firul; iar dacă mergea așa se înfunda. Te mai muta dintr-o parte în altă, cînd ajungea firul ne trimiteau la bobinat”.

Sursă foto: www.facebook.com/iasifotografiivechi

„Țesătura” începea de la poarta pentru mașini, de pe strada Bularga 14 și își întindea secțiile de filiatură cardată, fililatură pieptanată, bobinaj, finisaj-țesătorie, vopsire și confecții pînă pe strada Primăverii nr. 2. „Erau multe opertațiuni pînă ajungea firul la pînză”. Angajații erau atît de mulți, încît după terminarea programului, stăteau la rînd la poartă. „La aproape 10 ani de la angajare în secția de filatură, în `93 am intrat în șomaj și chiar mi-a părut rău. M-am anagajat la secția de confecții. La doi-trei ani după Revoluție, nu mai era o zi fixă de salariu, aveam cite trei-patru salarii în urmă”. În acei ani, producția scăzuse, fabrica pierduse comenzi, contracte, dar angajații și-au primit, totuși, salariile „restante”.

Interiorul Fabricii „Țesătura”. Sursă foto: Iassy 1965. Ghid turistic în limba franceză

Deși cu un număr mai mic de angajați de la an la an SC IAȘITEX SA a funcționat pînă în 2018, iar acum mai există doar secția de confencții, cu sediul pe str. Primăverii. În locul unde s-au produs firele de bumbac, astăzi sunt amplasate un depozit de flori, o benzinărie și două supermarketuri.

 De la mătase la lemn, de la lemn la noul cartier Silk District

Pe Calea Chișinăului era Fabrica de Mătase „Victoria”, devenită mai tîrziu „Tomiris”. Iar după privatizare, cînd a fost preluată de o firmă italiană cu sediul la Arad, a devenit SC Teba Iași Industry SA.

Între ani anii ´80-´90, fabrica avea apropximativ 6.000 de muncitori. Elevele școlii profesioanle M.I.U, actualul Colegiu Tehnic „Ioan. C. Ștefănescu”, începeau cu practica în atelierul școlii, apoi intrau în fabrică, iar la absolvire deveneau anagajte. Lenuța Ariton, care a lucrat 15 ani la Fabrica de Mătase „Victoria” spune că nu era ușor, dar se străduiau să fabrice cît mai mult, dar și de calitate. Purtau respect șefilor lor, iar ordinele nu se discutau. „Am fost fericită, chiar dacă celor tineri le e greu să creadă. Plecam în concediu în fiecare an, lucru pe care acum nu mi-l permit. România nu a pierdut doar fabricile și uzinele, ci și o forță de muncă responsabilă”, consideră femeia.

Înainte de Revoluție, fabrica realiza 60% din producția de mătase a țării. Utilajele folosite erau din import, moderne, fabrica fiind construită cu ajutorul nemților, japonezilor și al cehilor, după cum povestește Mioara Hatmanu, care a muncit 35 de ani la Fabrica de Mătase. Firele, care constituiau materia primă, erau aduse atît din țară, cît și din export. Cele de poliamidă (nylon) erau de la CFS Săvinești și din Italia, poliesterul era de la CFS Iași și CFS Vaslui și din import, vîscoza era de la Viscofil București și Vîscoza Lupeni, accetatul era adus doar din import. Firele din celofibră și bumbac erau producție proprie. „Fabrica producea țesături de mătase pentru îmbrăcăminte (fîș, mătase pentru rochii, capoate etc), dar și țesături tehnice (saci poștali, fețe de masă, ș.a). Producția mergea în mare parte la export , dar și la fabrici din țară, chiar și la vecinii noștri de la Fabrica de Confecții Iași”.

Și aici, ca și la „Țesătura”, se lucra în trei schimburi în secțiile de producție, iar departamentele de aprovizionare-desfacere și administrativ lucrau între orele 7.00-15.00. Salariații de producție erau încadrați în grupa 1 și grupa 2, în funcție de periculozitate, toxicitate și zgomot. Pentru prima grupă se dădeau sporuri, reducere de stagiu de muncă la ieșirea la pensie și zile de concediu în plus. Existau prime de merit, iar cei care aveau performanțe la locul de muncă erau premiați trimestrial. „Am avut un colectiv unit, oameni foarte bine pregătiți, mulți din ei veniți de la firmele care au livrat mașinile și războaiele din producție. Chiar dacă în ultimii ani de dinainte de Revoluție era austeritate, asta nu ne-a împedicat să sărbătorim zilele de naștere, căsătoriile sau alte evenimente. Prin sindicate erau împărțite gratis, în funcție de cerere, apartamente, garsoniere, butelii de aragaz și diferite ajutoare”, spune Mioara Hatmanu. Apoi îmi mărturisește că poate a prezentat situația idilic, că erau într-adevăr și probleme la locul de muncă, dar cei care erau corecți și munceau, erau apreciați.

Lenuța Ariton, muncitoare în Fabrica de Mătase „Victoria”. Sursă foto: Arhiva personală Lenuța Ariton

După Revoluție, au dispărut întreprinderile care livrau materia primă, chimicalele, piesele de schimb, dar și cele care reprezentau piața de desfacere. „Producția a scăzut brusc și ireversibil, s-au făcut disponibilizări masive și a început agonia”. În 2005, cînd fabrica a fost preluată de SC Teba Arad SA, s-a schimbat brusc procesul de producție, multe spații au fost închiriate „S-a pus accent pe producția de confecții și tricotaje, cu materie primă adusă din afară. Mașinile și utilajele fostei fabrici de mătase au fost date la fier vechi și praful s-a ales de toată munca noastră. Cînd trec prin fața fostei înterprinderi, mă doare inima, cînd îmi amintesc de anii frumosi pe care i-am petrecut aici, mă gîndesc cu nostalgie și la fostele fabrici dispărute”, povestește Mioara Hatmanu.

În anii 2008-2009 s-a închis de tot producția, iar tot spațiul a fost închiriat mai multor firme. Pe Calea Chișinăului s-a aflat mult timp sediul Ispal, firmă producătoare de mobilă. Astăzi, în aceelași loc, se află o clădire a cartierului rezidențial Silk District, proiect imobiliar în dezvoltare.

Cea mai modernă fabrică din țară

În anii `70, în Iași circula zvonul că se deschide cea mai modernă fabrică din țară. Era vorba despre „Tehnoton”, care s-a inaugurat în 1972. Pînă în 1989 înterpinderea a devenit principala producătoare de aparate radio. Tot aici se făceau casetofoane, magnetofoane, aparate pick-up, aparatură audio pentru mașini, dar și aparatură profesională de radiocomunicație maritimă, acestea din urmă fiind patentate la Elektro Union, Oslo. România avea o licență de la Nera, Oslo, după cum povestește Ion Mandache, fost angajat al „Tehnoton”: „Am fost la specializare în Norvegia, în´76, am stat trei luni. Cu mine și colegii mei era și un securist, care ne-a pîndit să nu rămînem pe acolo”. Aparatele radio „Milcov” erau exportate în Burundi, Africa, cele „Cora”, cu două baterii, în Republica Democrată Germană (RDG), țară comunistă și prietenă. Acolo, acestea se dădeau cadou cetățenilor atunci cînd făceau cumpărături.

Tot aici se produceau radiourile „Gloria”, „Cosmos”, „Pacific”, exportate în țări precum Franța, Japonia, Statele Unite ale Americii. În 1975 a început producția echipamentelor de televiziune cu circuit închis, cu licență Siemens. Cînd s-a înfințat întreprinderea, s-a făcut și prima școală profesională de electronică și telecomunicații. „Am lucrat 19 ani la «Tehnoton»; am fost prima promoție de electroniști de la Școala «Tehnoton». La final am dat un examen foarte riguros. Pe atunci fabrica nu era gata, astfel că în loc să facem practică în fabrică, am ajutat la construcție. Eu am vrut să dau admitere la Facultatea de Drept, dar se făcea reclamă că se deschide cea mai modernă fabrică în Iași, am crezut că aici sunt «cîinii cu colaci-n coadă»”, își amintește Ion Mandache.  

Întreprinderea „Tehnoton”. Sursă foto: Iași, A city of Great Destinies, 1986 (album fotografic în limba engleză)

Aici aprovizionarea era în „salturi”, din cauză că se afla în zona Moldovei, iar piesele veneau din București și Curtea de Argeș. Se lucra mult, îmi povestește Ion Mandache, era o economie planificată, fiecare muncitor avea un target de atins „Principiul retribuției socialiste nu era la fiecare după capacitate, fiecăruia pentru muncă, ci fiecăruia după nevoi. Eu, dacă avem patru copii, luam mai mult decît cineva care avea un singur copil, pentru aceeași calitate de muncă”. Se lucra la bandă, fiecare muncitor trebuia să fie atent, pentru că, dacă se greșea undeva, se oprea banda. Procesul presupunea plantarea, ansamblul general, punerea în funcțiune, radio frecvența, depanare, ambalaj și controlul tehnic de calitate. „ Era o probă foarte serioasă, care nouă ne făcea plăcere. Se puneau cîteva sute de aparate «Pacific» în priză, timp de 24 de ore, și cîntau la maxim; era la modă formația ABBA. Era ca o discotecă, frumos”, rememorează Ion Mandache. Fabrica avea și hibe, se făceau și rebuturi, apăruse și o glumă între angajați: „«Decît mult și fără rost, mai bine puțin și prost».

Privatizarea Tehnotonului s-a făcut în anul 2000, cînd a devenit OMEGA – Tehnoton și a rămas cu 1.560 de angajați. Acum fabrica mai are 84 de angajați și produce aparatură electrocasnică și industrială.

De la cel mai mare combinat de fibre sintetice din țară la cel mai mare complex comercial din Moldova

În 1966 s-a contruit Combinatul de Fibre Sintetice (CFS), cea mai mare unitate de profil din România, cunoscut și sub numele de „Terom”. A fost principalul producător de fibre sintetice și artificiale, deținînd 18 brevete de invenţie pentru obţinerea fibrelor şi firelor. O mare parte din ceea ce se fabrica se ducea în export. Ioan Botez, care a lucrat din `73 pînă-n `94 ca electromecanic, povestește că tot la CFS se făceau mașini nemțești pentru texturat și utilaje pentru alte secții. „Erau peste 9.300 de salariați, începînd de la femeia de serviciu pînă de la director; în schimbul trei, de noapte, intrau în jur de 1.000 de oameni”. Principalele secții erau cea de fire, cea de policondensare și secția de etirare. Ca materie primă se folosea petrolul, care era prelucrat în aceste secții și care era dăunător. „Distrugea sănătatea, era poluare multă”.

Însă, spune fostul muncitor, la locul de muncă era ordine și disciplină, cum nu mai există astăzi. „Un banc dacă-l spuneai, erai luat de urechi. A fost teroare”. Exista și pe atunci „nepotismul”. „Era un mers bun din punct de vedere industrial și economic, dar era greu că n-aveam căldură, lumină. A vrut să facă economie, dar cu sacrifiu. Singurul lucru bun pe care l-a făcut Ceaușescu a fost că oferea locuință. Blocul ăsta (face semn către blocul în care locuiește) este făcut de CFS. Nu toate înterprinderile asigurau case”, spune Ioan Botez.

CFS-ul a început să „cadă” din cauza că nu mai exista aceeași cerere.  În 2002, combinatul a fost privatizat și încă era principalul producător de fibre sintetice și artificiale din România, iar după doi ani a fost luat înapoi de stat. În anul privatizării combinatul se întindea pe o suprafață de 50 de hectare și avea 2.300 de angajați. Pe terenul fostei fabrici a fost cîndva fabrica „GreenFiber”, iar lîngă s-a construit cel mai mare complex comercial din zona Moldovei – eGros.

Cartierul de fabrici

„După megalomania lui, Ceaușescu a vrut să facă o țară multilateral dezvoltată”. Pentru țară asta a însemnat un volum mare de muncă, dar și împrumuturi uriașe care trebuiau înapoiate. „Cel mai grav e că s-a atentat la viața oamenilor, au ieșit din comunism cu sănătatea șubredă, erau boli profesionale, era o situație disperată”, spune Ion Mandache. El crede că, dacă nu era comunismul, în Bularga – Zona Industrială s-ar fi construit niște blocuri cu două etaje, cu apartamente spațioase, „nu cutiile astea de chibrituri”, dar și parcuri, spații de joacă mai mari.

Zona Industrială a Iașului a însemnat nu numai industrie, fabrici și locuri de muncă, ci și un cartier în care oamenii au fost nevoiți să trăiască – în condiții precare, în blocuri înghesuite, nefiind feriți de poluare nici în aer liber. Astăzi a mai rămas puțin din fabricile de altădată. Dar cartierul, scăpat din chingile trecutului, se dezvoltă continuu – se construiesc zone rezidențiale, se deschid spații comerciale. Timpul curge într-o singură direcție. Spre viitor.

***

Sursă cover foto: Iași, A city of Great Destinies, 1986 (album fotografic în limba engleză)