Marți, 27 aprilie, Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa”  Iași organizează conferința „Vaccinare și testare pentru învățare!”. Aceasta va avea loc începînd cu ora 8.30, în Aula „George Emil Palade” a Universității, în format mixt, cu participare fizică și online. Evenimentul se va desfășura sub egida Ministerului Educației și va reuni reprezentanții tuturor unităților și instituțiilor de învățămînt din județ. Activitatea, organizată în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, are ca obiectiv principal promovarea măsurilor care susțin siguranța sanitară în școli, grădinițe și universități prin informare corectă, conștientizare și asumarea responsabilității individuale.

Printre participant se numără prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași și prof. dr. Genoveva Aurelia Farcaș, inspector școlar general, dar și Zoltan Kallos, secretar de stat în Ministerul Educației. Vor susține intervenții online specialiști din educație și sănătate, precum prof. univ. dr. Doina Azoicăi, președintele Societății Române de Epidemiologie, prof. univ. dr. Cătălina Mihaela Luca, medic primar boli infecțioase și Anca Hardulea, coordonator al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Iași.

„ Salutăm și susținem această campanie a Ministerului Educației, al cărei scop este să convingem elevii, studenții, părinții, și cadrele didactice că testarea și vaccinarea sunt cei mai importanți pași pentru a ne putea desfășura activitatea de predare/învățare în condiții optime”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF.

În contextul pandemiei de COVID-19, Ministerul Educației a lansat Campania Națională „Vaccinare și testare pentru învățare!”, care se desfășoară sub forma unor conferințe tematice/webinarii în toate județele țării, în perioada 8-29 aprilie 2021. Aceasta a fost realizată în parteneriat cu Consiliul Național al Rectorilor, Federația Națională Sindicală „Alma Mater”, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Consiliul Național al Elevilor, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, Uniunea Studenților din România, Uniunea Națională a Studenților din România, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți și Organizația ,,Salvați Copiii”.

Sursă foto: www.news.umfiasi.ro