Daniel Dieaconu: „Ceahlăul este unul dintre cei mai curați munți din România”

Profesor de geografie și de istorie la Grințieș, în Munții Neamțului, ranger și îndrăgostit de legendele Ceahlăului, Daniel Dieaconu a ales să rămînă în locul natal pentru a explora înălțimile și pentru a descoperi cît mai multe locuri, legende și ritualuri pe care astăzi le-am fi crezut pierdute. „Omul cu povești”, așa cum îi spun localnicii, a reușit să strîngă peste 70 de legende despre Muntele Ceahlău și nu numai. A înființat un muzeu al satului la Grințieș, a coordonat generații de tineri și i-a atras spre cultura tradițională și a scris monografiile cîtorva așezări. „România este foarte spectaculoasă din multe puncte de vedere și reușește într-o mare măsură să se facă remarcată prin cadrul natural unic”, consideră profesorul nemțean.

Ce v-a determinat să vă întoarceți în Neamț, ca profesor de istorie, cînd ați fi putut profesa în orice oraș mare?

Pentru început am spus că o să rămîn doar o perioadă de timp, după care voiam să plec înapoi la Bucureși, însă, fiind angrenat în mai multe activități locale, am decis să nu mai plec, ceea ce am și făcut. Apoi am început să mă ocup de istoria, dar și de geografia locală, de explorat legendele Ceahlăului, iar la scurt timp am ales să fiu ranger voluntar al muntelui. Practic aveam atît de multe activități, încît nu mi-a mai stat gîndul să plec din Neamț.

De unde a pornit dorința de a explora legendele Neamțului?

Prin liceu, iar mai apoi la facultate am făcut ghidaj pe muntele Ceahlău. Mai exact duceam grupuri de oameni, în special orășeni, pe munte. Și aceștia aveau în permanență întrebări despre o stîncă, despre un loc sau chiar despre fauna muntelui. Iar eu mi-am dat seama că știu și nu prea știu ce să le spun. Din dorința de a fi cît mai bine informat, am început să caut legende și nu numai, astfel reușind să culeg în jur de 70 de legende și să îmi dezvolt cunoștințele despre locul natal.

Cum a început pasiunea dumneavoastră pentru cultura și legendele Grințieșului, dar și ale Ceahlăului?

Pot să spun că aceste localități sînt foarte legate între ele, nu cred că aș putea face o diferență, deoarece avem izlazuri comune, oameni care sînt strîns legați de ambele zone. Avînd în vedere că am fost profesor și la Ceahlău, oamenii de acolo mă știau ca „omul cu poveștile”. Am avut plăcerea de a cunoaște diverse caractere, diverse persoane, care veneau în pauze la mine și îmi povesteau ce știau, dar și persoane care mă întrebau: „Bă, tu ești ăla cu poveștile?”. „Da!”, le răspundeam. „Dar pe asta o știi? Ia să îți mai spun eu încă una!”.

Cam așa a început acțiunea de culegere a legendelor și a poveștilor de la Ceahlău, Grințieș, chiar și de la Poiana. Am reușit să fac și o monografie la Tașca, o comună învecinată, la Bicaz, iar anul acesta am ajuns și la Crăcăoani, făcînd și acolo o monografie locală. Anul trecut am făcut și monografia Neamțului, intitulată Neamțul, ținutul – tezaur. La acest proiect au contribuit foarte mulți grințieșeni și a constat în culegerea de informații despre istoria, geografia și mitologia județului, cartea avînd în jur de 600 de pagini. Pe partea geografică a colaborat Iulian Săndulache, profesor la Universitatea din București, care este tot grințieșean, profesori din Poiana Largului, de exemplu Cristi Vatamanu, dar chiar și învățătorul Ilie Alexandru, de la Școala Gimnazială „Constantin Panțiru” din Grințieș. A fost o echipă numeroasă în spatele acestui proiect și consider că a fost cu adevărat un succes. 

Grințieș, muntele „de graniță”

Care este povestea Muntelui Grințieșul Mare?

Din punct de vedere geografic, muntele Grințieșul Mare s-a format din Munții Bistriței, fiind o grupă muntoasă a Carpaților moldo-transilvani, aparținînd de lanțul muntos al Carpaților Orientali. Muntele nu are o formă foarte spectaculoasă, acesta fiind împădurit pînă la vîrful său, cu puțină pajiște, dar compensează prin belvedere; imaginile care se văd de sus sînt excelente. Tot de pe vîrful muntelui se pot vedea cel mai frumos Ceahlăul, Valea Bistricioarei, Valea Bistriței, iar mai apoi Munții Călimani. Deci este o imagine în ansamblu cu adevărat unică. Mai este și un munte de graniță, de aici provine și denumirea lui, din nemțescul – austriac „grenze”- graniță. Principala poveste a muntelui e cea legată de Vasile cel Mare (n.r. – un haiduc vestit ce și-ar fi avut sălașul pe Muntele Grințieș), pe care am aflat-o eu și am încercat să îi dau o formă nouă, care a fost prezentată în 2018, într-o cărticică despre haiduci. Zona aceasta este un adevărat plai al haiducilor. Se mai pot regăsi pe acest munte și beciul, dar și groapa lui Vasile cel Mare.

În centrul comunei Grințieș se află Muzeul Etnografic, pe care ați reușit să-l organizați și care evidențiază tradițiile locului. Care a fost parcursul acestui proiect?

Ideea a plecat de la faptul că nu mai aveam muzeu, se desființase și mi-am dorit foarte mult să reiau acest proiect. Avem foarte multe lucruri care merită prezentate și am început ideea cu grupul de gospodari din „Banda lui Bujor”. Cu ei am pus temelia muzeului, adică am strîns lemn, piatră și tot ce am avut nevoie pentru a începe construcția. Pe parcurs am cerut sprijinul primăriei, dar un rol foarte important l-a avut prințul Gheorghe Sturdza (n.r. – nepotul prințesei Olga Mavrocordat-Sturdza), care a făcut o sponsorizare prin Asociația „Pro Grințieș”. Am reușit să-l construim exact ca pe o casă, iar un profesor din comună ne-a spus că seamănă cu o casă de preot sau învățător din perioada interbelică, fiind o construcție de om înstărit, de om „chiabur”.

Muzeul de Istorie și Etnografie din Grințieș poartă numele Olgăi Mavrocordat- Sturdza, una dintre cele mai mari personalități ale Primului Război Mondial pe frontul de acasă, care s-a ocupat de invalizi, de cei răniți și în special de orfanii de război. A fost și una dintre cele mai apropiate persoane de Regina Maria în Primul Război Mondial, iar eu am considerat că este o onoare să numim în acest fel muzeul local.

Construcția muzeului a început în anul 2015, iar în prezent am reușit să dezvoltăm și două ateliere, unul de fierărie, iar celălalt de tîmplărie,  ambele fiind tradiționale, dar și funcționale. Acest lucru consider că e cu adevărat atractiv și că va aduce muzeul în centrul atenției, deoarece va fi în circuitul turistic, care este girat de minister prin Agenția Județeană de Turism.

„Muntele lui Dumnezeu”

Sînteți ranger în Parcul Național Ceahlău de mai bine de 10 ani. Ce presupune să fii ranger într-o arie protejată, ca aceasta?

Sînt ranger voluntar, pe lîngă cei oficiali, și sprijin protecția muntelui. Pe lîngă rangerii seniori, profesori sau învățători sînt, de cîteva generații, rangerii juniori, pe care îi formăm an de an prin tabere în județul Neamț – în Ceahlău, în Hășmaș și în Parcul Vînători.

Noi ne concentrăm pe protecția muntelui. Rangerul are grijă să protejeze speciile mai deosebite, dar și ca turistul să nu aducă mari atingeri unor specii protejate. Aportul nostru a fost și pe partea de legendă, de istorie, de poveste. Noi am creat traseele de povești, potecile cu legende sau alte circuite, stîncile cu legende și am reușit să punem panourile cu aceste legende atît în limba română, cît și în limba engleză în Ceahlău.

Spuneați dumneavoastră, la un moment dat, că Muntele Ceahlău are o aură de sfințenie, de sacralitate, dar și că acesta mai poartă denumirea de „Muntele lui Dumnezeu”. De ce?

Aici este o legendă, o povestioară, pe care am auzit-o de la o bătrînă de pe Grințieșul Mare, care spune că dracul, atunci cînd a fost fugărit din Ceruri, s-a supărat și a încercat să ajungă din nou la Dumnezeu. Și a început să strîngă bolovani cît mai mulți, ca pe ei să urce pentru a ajunge iar la cer. Dumnezeu, cînd a văzut că aproape ajunge la cer, a pus mîna pe grămada aia de pietre, de stînci și a binecuvîntat și atunci s-a format Ceahlăul. De aceea se spune că este „muntele lui Dumnezeu”.

Dar din punct de vedere geografic, cum a luat naștere Ceahlăul?

Din punct de vedere geografic, muntele este format din roci sedimentare, depuneri, dar și de rocile conglomerate, care sunt mai deosebite. Datorită calcarului, dar și a eroziunii și a factorilor externi, acestea pot să dea naștere la stînci cu forme ciudate, curioase.

De aici a și plecat ideea de poveste. Oamenii observau cîte o ciudățenie și încercau să și-o explice. Și așa se năștea cîte o legendă. Pot spune că așa s-a născut „de ce-ul” omului din popor –  încerca să își dea răspunsul real, nu reușea și transpunea tot acest proces în fantastic. Tot legat de legendele fantastice e și legenda care poartă denumirea de „Piatra Dracului”, care se spune că provine de pe vîrful muntelui, căci într-adevăr aceasta seamănă cu cele de pe munte, din partea Ocolașului Mic. Tocmai de aceea îți dă senzația că a fost luată de acolo.

„În ultima perioadă oamenii au înțeles importanța muntelui”

Cascada Duruitoarea este un monument al naturii cu regim de arie protejată de interes național. Cum s-a format cascada și de unde vine denumirea acesteia?

Cascada s-a format pe valea Pîrîului Rupturii, între abrupturile coboîte dinspre Piatra Ciobanului (est) și Piciorul Șchiop (vest). Alimentarea cu apă a pîrîului se face în principal din izvorul Fîntîna Rece, situat spre platoul alpin, singurul care alimentează cascada permanent.

Debitul mare de apă asigurat de Pîrîul Rupturii și afluenții lui, în cădere de la o înalțime de aproximativ 100 m, formează vuietul asurzitor al cascadei, care se aude de la mare depărtare. De aici vine și denumirea de „Cascada Duruioarea”, pentru că de la zgomotul căderii apei aceasta „duruie”, cum se spune în zonă.

Ce criterii trebuie să îndeplinească un loc pentru a deveni are protejată de interes național?

În primul rînd trebuie să dețină niște specii endemice (n.r. – care trăiesc numai pe un anumit teritoriu) sau niște specii care să existe în puține locuri în țară sau în lume, iar atunci este necesară o protecție susținută metodic și oficială. Ceahlăul are mai multe specii care necesită protejare, atît de faună, cît și de floră. Avem Tritonul carpatic, o șopîrlă pe care doar în Munții Ceahlăului o găsești, sau o mulțime de specii de orhidee, cum ar fi Nigritella, sîngele voinicului, floarea de colț. Acestea nu se găsesc în multe locuri și trebuie protejate prin lege.

Cîte astfel de arii există în județul Neamț?

În Județul Neamț sînt doar trei arii – Parcul Național Ceahlău, Parcul Național Cheile Bicazului- Hășmaș și Parcul Natural Vînători. Monumente ale naturii sînt mai multe, dar micuțe, iar acestea nu au o protecție strictă, precum au cele trei arii.

Pe vîrful Muntelui Ceahlău se găsesc cele mai rare plante, precum floarea de colț, dar și animalele sălbatice, capra neagră, cerbul, care sînt protejate prin lege. Ce înseamnă de fapt protejarea acestora?

Speciile sînt protejate de noi, de rangeri. Patrulăm în permanență și încercăm să acoperim tot muntele, pentru a ne asigura că toate sînt în ordine și că braconierii nu își fac prezența, dar și ca turiștii să nu rupă florile rare sau să nu ajungă pe niște trasee interzise, unde sînt amplasate speciile protejate. De asemenea focul este interzis pe munte, muzica și gălăgia sînt și acestea interzise, pentru că noi ne dorim ca animalele să aibă liniște.

Avem grijă și de curățenia muntelui și suntem foarte mîndri că Ceahlăul este unul dintre cei mai curați munți din România, iar numărul mare de turiști din ultima perioadă, nu a mai lăsat urme urîte pe traseele montane.

„Braconajul și mîna omului”, dușmanii ariilor protejate

Care sînt cei mai mari dușmani ai ariilor protejate?

La faună cel mai mare dușman e braconajul, iar la vegetație cred că mîna omului. Însă în ultima perioadă oamenii au înțeles importanța muntelui și îl respectă, adică aceștia sînt în mare parte civilizați.

Pentru copii încercăm să organizăm tot felul de proiecte, pentru a le explica importanța pe care o au curățenia și protejarea Ceahlăului, pericolele care pot aduce atingere parcului, care sînt măsurile pe care trebuie să le luăm, cum pot contribui oamenii din sate pentru ordinea și disciplina locului.

Copiii ajută foarte mult prin educarea celor din jur, iar aici mă refer la faptul că micuții încearcă să îi facă pe oamenii mari să vadă dincolo de un simplu munte.

În ce măsură reușește România să-și protejeze cadrul natural care este unul atît de spectaculos și de o mare varietate, în același timp?

România este foarte spectaculoasă din foarte multe puncte de vedere, și reușește într-o mare măsură să se facă remarcată prin cadrul natural unic. Am fost în multe parcuri naturale din țară și am fost plăcut surprins să văd că natura este respectată. Echipele de protejare își fac foarte bine treaba și încearcă să mențină un ambient plăcut și atractiv pentru fiecare zonă în parte. Rar se mai întîmplă să le mai scape cîte ceva, dar sunt convins că își remediază imediat scăpările. 

Ce v-ați dori d-voastră pentru Muntele Ceahlău, din punctul de vedere al legislației de mediu?

Să fiu sincer, ar trebui să fie mai mulți oameni, adică rangeri, care să ajute la dezvoltarea zonei. Sîntem puțini, iar trist este faptul că în ziua de astăzi nu se mai îmbrățișează cu căldură ideea de a face voluntariat. Majoritatea nu vor să mai facă muncă voluntară, sînt prea concentrați pe cît mai mult profit. În alte țări ești oarecum obligat să ai în CV activitate de voluntar în orice domeniu. Pe cînd la noi, în România, nu se mai susține acest lucru. 

Casetă biografică

Daniel Dieaconu s-a născut la data de 15 iulie 1977, la Piatra-Neamţ. Este absolvent al Facultăţii de Istorie din Bucureşti, profesor la Școala din Grințieș, membru al Consiliului Ştiinţific al Parcului Naţional Ceahlău, membru al Consiliului Director al Forumului Montan Român, Filiala Neamţ.

Este ranger în Ceahlău și autorul a numeroase monografii locale în județul Neamț.