Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a organizat, miercuri, 20 noiembrie, de la ora 13.00, conferința cu tema „România. La răspîntie”, susținută de consultantul politic Dorel Șandor. La finalul prelegerii a fost lansată și cartea acestuia – Insectar politic 2013-2018.

În deschiderea evenimentului, rectorul universității, prof. univ. dr.Viorel Scripcariu, a prezentat invitatul și a vorbit despre cariera acestuia de consultant și consilier în domeniul politic. La conferința ce a avut loc în Aula „George Emil Palade” au fost prezente peste 100 de persoane, printre care profesori universitari, studenți, dar și persoane din afara mediului academic. Această conferință s-a amînat din luna mai pînă în luna noiembrie, din cauza problemelor de sănătate alea invitatului.

Publicul a fost cucerit de prezentarea lui Dorel Șandor, care într-un mod concis și tulburător, a prezentat situația actuală, socială și politică, a României, dar și subiectul abordat în volumul său. „Am avut ocazia să inventez, în România, Ministerul Reformei, la câțiva ani după Revoluție. Tot eu sunt și cel care a adus tot în România legea ONG-urilor”, a precizat Dorel Șandor.

Conferința a adus în atenția auditoriului problemele sociale, riscul distrugerii unui potențial viitor ca țară, electoratele rarefiate și emigrarea în masă. „Nici nu știți cîtă încredere și speranță pun în generația voastră, care va putea regîndi viața, realitatea, înainte de a pleca, pentru un timp sau definitiv, din țară. Oameni de înaltă calitate pleacă în alte locuri, în care sînt prețuiți și puși în valoare, dar România pierde. Există un cinism și o exactitate în a stimula plecarea din țară a oamenilor harnici, tineri, calificați și de calitate cum nu ați mai văzut. Studierea diasporei este unul dintre subiectele cele mai importante pentru siguranța națională și nu se prea ocupă de treaba asta multă lume”, a mărturisit Dorel Șandor.

Alte subiecte abordate au fost corupția și interesul național. Invitatul a definit interesul național într-un mod dur, dar adevărat, ca fiind acum doar o sintagmă de muzeu. Foarte clar în incursiune, dar în același timp cutremurător de realist, Dorel Șandor nu a putut fi ascultat fără să trezească în orice participant din sală o urmă de îngrijorare față de viitorul României.

Așezat pe primul rînd din partea stîngă a aulei – acolo și-a susținut întreaga conferință, lîngă toți ceilalți spectatori, scaunele din față, așezate special pe scenă, pentru invitat, ramînînd tot timpul goale. „Temerea mea este că ne diluăm identitatea și devenim o parte din populația globală. Sîntem ultima generație de români, iar motivul pentru care alegem sa părăsim țara este acela că țara dispare. Hoția la români este o tradiție adîncă, acum devine un vulcan, iar tolerarea corupției este mai gravă decît hoția”, a subliniat acesta.

Conferința a fost urmată și de o serie de întrebări din partea publicului, în care analistului politic i s-au cerut și cîteva exemple de minciuni folosite în politică. Acesta și-a încheiat discursul cerîndu-și scuze, cu modestie, în fața tuturor pentru situația toxică și negativistă pe care a fost nevoit să o prezinte, susținînd că el a preferat adevărul minciunii.

Volumul Insectar politic 2013-2018, „o colecție de fișe medicale ale României adevărate”

„Eu sînt specialist în plan socio-politic și, la nivel de populație, în diagnostic. Problema între temele identificate este că trebuie să existe și o terapie”. Așa și-a început Dorel Șandor prezentarea volumului Insectar politic 2013-2018, prefațată de Teodor Baconschi.

Cartea este alcătuită din 180 de flash-uri. „Nu e o carte scrisă ca o carte. Este o colecție de fișe medicale ale României adevărate, iar al doilea volum se va numi România la răspîntie. Uneori, călătorim zile și luni întregi, fără a găsi o răspîntie”, a mai spus autorul. Acesta a făcut observația că, în realitate, trăim într-un amestec de informații pozitive și negative despre România și despre lumea în care încercăm să supraviețuim. Pierdem oameni de foarte bună calitate, aceștia părăsesc România și se duc în alte locuri unde merită să fie prețuiți și puși în valoare, dar țara suportă consecințele și cel mai rău este că nu ne dăm seama cît de mult pierdem din cei plecați. Răspîntia este un viitor care deja influențeaza dramatic prezentul și la aceasta avem cele doua fețe ale monedei – una negativă și una pozitivă. „Mereu apreciez această trezire la realitate, la comunitate, la credință, la viață”, a specificat invitatul.

La sfîrșitul conferinței, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași, i-a oferit invitatului o plachetă, pentru participarea la conferință, a urmat o sesiune de autografe, iar Dorel Șandor a oferit tuturor doritorilor cîte un exemplar al cărții sale.

Dorel Șandor este unul dintre cei mai cunoscuți consultanți politici din România. A coordonat campaniile electorale ale unor politicieni importanți din România, printre care Călin Popescu Tăriceanu, Traian Băsescu și Petre Roman. A semnat numeroase analize ale evoluției socio-politice din România atît în publicații românești („Adevărul”, „România Liberă”, „Revista 22”), cît și în publicații din străinătate („New York Times”, „Washington Post”, „Wall Street Journal”).

De Cezara COZMINIUC și Larisa LUMINIȚĂ