(ORASUL, 17.00)ALCOOL – SMURD/ Avalansa de betivi la spitalul "Sf Spiridon"
(CUZANET, Iasi, 30 martie) – In ultima perioada, la Spitalul "Sf Spiridon" ajung din ce in ce mai multe persoane in stare de ebrietate. Mai mult, 90% din cazurile in care sunt chemate echipajele SMURD cand e vorba de persoane care si-au pierdut cunostinta, sunt ieseni care au lesinat sau au intrat in coma dupa ce au exagerat cu bautura. Zilnic, la Unitatea de Primire a Urgentelor (UPU) ajung intre 5 si 10 persoane care au baut mai mult decat pot duce. In cursul saptamanei trecute, unul dintre pacientii veniti din cauza alcoolului a daramat doua usi si a fost agresiv verbal cu personalul medical. "Dupa ce s-a trezit, barbatul s-a repezit sa plece, si a daramat doua usi. Nici nu ne-am dat seama ce se intampla, iar dupa incident, patru persoane s-au chinuit sa puna usa inapoi. Nu a fost agresiv cu medicii, doar a vorbit foarte urat. Nici nu se uita sa vada daca vorbeste cu un barbat sau cu o femeie", a spus dr. Diana Cimpoiesu, coordonator UPU-SMURD./ Ana Oleinic
Niciun comentariu