În perioada 2-6 noiembrie, studenții din Iași pot participa la o serie de evenimente culturale și artistice organizate în cadrul Zilelor Casei de Cultură a Studenților (CCS) din Iași. Evenimentul marchează împlinirea a 62 de ani de la înființarea CCS.
Deschiderea oficială a avut loc pe 2 noiembrie, cînd, în Sala „Gaudeamus” a CCS s-a desfășurat Festivalul „Hora celor 7 coline”. Spectacolul a cuprins momente artistice realizate de tineri soliști de muzică populară, dar și de numeroase ansambluri folclorice, precum Ansamblul Folcloric „Doina Carpaților” din Iași, Ansamblul Folcloric „Mugurelul” de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, Ansamblul Folcloric Studențesc „Mărțișorul” de la Casa de Cultură a Studenților din Cluj Napoca și Ansamblul Folcloric Studențesc „Junii Brașovului” de la Casa de Cultură a Studenților din Brașov.
„Un eveniment pe care noi îl vom marca de acum an de an, la începutul lunii noiembrie, este un festival nou, «Hora celor 7 coline», aflat la prima ediție, un festival nou dedicat folclorului românesc, ce va aduna atît ansambluri folclorice din Iași, cît și alte ansambluri folclorice din țară”, a declarat Bogdan Crucianu, directorul CCS Iași.
Zilele Casei de Cultură a Studenților vor continua luni, 4 noiembrie, cu spectacolul aniversar „Made in România”, în regia lui Adrian Ștefan, referent cultural la CCS Iași. Spectacolul va avea loc în Sala „Gaudeamus”, de la ora 19.00 și va cuprinde momente artistice realizate de trupele CCS. Pe 5 noiembrie, începînd cu ora 19.00, va avea loc „Gala Studentului Ieșean”, eveniment în cadrul căruia studenții cu rezultate remarcabile în anul universitar 2018-2019 vor fi premiați. Pe 6 noiembrie, începînd cu ora 18.00, la CCS vor avea loc ateliere demonstrative pentru a marca „Ziua Porților Deschise”.
Anul acesta se desfășoară cea de-a III-a ediție a Zilelor Casei de Cultură a Studenților. Evnenimentul a fost inițiat în anul 2017, pe 4 noiembrie, cînd CCS Iași a aniversat 60 de ani de la înființare.
Niciun comentariu