Terminînd un liceu cu profil matematică-informatică și optînd pentru Jurnalism, mulți m-au întrebat de ce am făcut această alegere. De ce nu am ales Facultatea de Matematică sau de Informatică care, după spusele lor, îți asigură un loc de muncă și un salariu mulțumitor.
Viitori studenți, în viață nu totul constă în asta! Degeaba ai un loc de muncă asigurat și un salariu mulțumitor, dacă ție nu îți place ceea ce faci.
Nu de puține ori, alegem influențați de alții și uităm să alegem ceea ce ne place. Părinții joacă un rol foarte important în acest proces. Unii dintre ei au tendința să decidă pentru noi. Voi ar trebui să vă impuneți și să vă argumentați punctul de vedere, pentru a-i face să vă înțeleagă deciziile. Din fericire, nu am fost influențată de nimeni și am ales facultatea la care am crezut că îmi va fi bine. Așa am ajuns la Jurnalism.
Acum, după trei ani, nu regret nimic. Sau?! Ba da! Regret că se termină. Sinceră sa fiu, în perioadele acelea pline de examene voiam să se termine cît mai repede, însă, după primul an, am realizat că, dacă ești serios și muncești, nimic nu este imposibil.
Acum, după ce timpul a trecut și am trecut și examenele, pot să-ți spun să te bucuri din plin de anii studenției! Să trăiești la maximum fiecare clipă, deoarece facultatea nu înseamnă numai învățat, examene și teme. Profită de faptul că ești student, pentru că nu te vei mai întîlni niciodată cu această perioadă.
Bucură-te, implică-te, distrează-te, cercetează și descoperă!
Nu fi timid! Dacă ai ajuns la Jurnalism deja este un pas mare! Profită din plin de toate resursele pe care ți le oferă facultatea, iar cînd acestea s-au terminat, cercetează și fii implicat!
Niciun comentariu