Carmen Gache: „Trebuie să înțelegem că noi suntem doar o veriguță din natura care ne înconjoară”

Carmen Gache este prodecan al Facultății de Biologie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, biolog și fostă președintă a Societății Ornitologice Române. Nici nu ți-ai imagina că doamna elegantă din spatele biroului ar putea merge vreodată pe teren, cu echipamentul în spate, în căutare de noi specii de păsări. O face, totuși, de aproape 30 de ani, călătorind în toată lumea, asemenea înaripatelor pe care le admiră atît de mult.

Spuneați, într-un interviu, că pasiunea pentru ornitologie s-a manifestat încă din copilărie, că mergeați împreună cu părinții dumneavoastră să observați păsările. Cum vă priveau ceilalți copii?

Mi-au plăcut dintotdeauna animalele, iar păsările m-au fascinat prin cîntec. Cînd eram copil, înainte de perioada liceului, pentru că în liceu s-a cristalizat drumul meu spre biologie, mergeam la țară., Eu am prins încă perioada cu mersul la țară, la bunici. Era o diferență mare față de viața la oraș. Auzeam cîntecul păsărilor, auzeam cîte un fluierat, cîte un tril și-l întrebam tot timpul pe tatăl meu ce se aude.

S-a păstrat această preocupare față de înaripate și în adolescență?

Pasiunea mea pentru lumea vie, pentru tot ce înseamnă natură s-a consolidat în timpul liceului în direcția studiului plantelor. Am avut o profesoară de biologie foarte pasionată de plante, avea un laborator cu extraordinar de multe plante. Acasă, mama avea și dînsa foarte multe. Astfel am ajuns să fiu foarte interesată de lumea plantelor, deși inițial mă gîndisem că nu mă va interesa atît de mult. Ajunsă la facultate, m-am întors la prima mea pasiune, animalele. Probabil pentru că acestea erau mai mobile, mai colorate, deși colorate sînt și plantele.
Nu știu să spun exact ce m-a determinat să fac această alegere. Cred că deoarece comportamentul animalelor mi s-a părut mereu interesant, ceva din care poți înțelege mai bine lucrurile din jurul tău. Practic, am folosit comportamentul animalelor ca un reper la care să raportez comportamentul nostru, al oamenilor.
În vacanța de dinaintea ultimului an de facultate, una dintre colegele mele m-a luat pe sus și m-a bătut la cap pînă cînd am acceptat să merg cu ea într-o tabără ornitologică la Histria, organizată de Societatea Ornitologică Română. Așa am ajuns eu la ornitologie. Urmasem, în timpul studenției, cursul facultativ de ornitologie doar pentru că voiam să aflu informații suplimentare despre comportamentul și viața păsărilor, dar nu aveam nicio intenție să aprofundez acest domeniu. Am stat la Histria, în 1990, cinci zile. Cele cinci zile mi-au schimbat viața. Atunci am pus prima dată mîna pe o pasăre vie. Am scos-o din plasă și îmi amintesc că au fost niște trăiri fantastice; tremuram de frică să nu îi rup ceva, mi se părea atît de mică și de fragilă. Am fost extraordinar de fericită cînd am reușit să o scot întreagă din plasă și să o pun în punguța ornitologică. Atunci am făcut primele observații serioase la păsări, am văzut cum se numără, am aflat ce înseamnă să numeri rațele. Auzeam ornitologii experți din tabără că au văzut pe limanul Sinoe 12.000 de rațe. Mi se părea extrem de ciudat. Reușeam și eu să număr pînă la 200, pînă la 300, dar pînă la 12.000 era ceva imposibil.
Pînă la urmă, mi-am dat seama că orice voi face, și la acea vreme chiar nu intenționam să rămîn în mediul academic, oriunde voi ajunge, mă voi uita cu plăcere după păsări.

„Ornitologia nu are nicio legătură cu genul. Trebuie, pur și simplu, să îți placă”

Sînteți una dintre puținele femei care au îndrăznit să se apropie de această specializare. În fapt, sînteți a doua femeie din România care a obținut titlul de doctor în ornitologie. Cum v-a influențat această poziție munca?

Adevărul este că și în ziua de astăzi, cînd merg la congrese, la simpozioane, numărul femeilor ornitolog este foarte mic. Inclusiv la nivel mondial. La momentul la care am obținut titlul de doctor, în 1998, a fi femeie ornitolog era ceva extraordinar.
E foarte adevărat că aș fi putut face și altceva. Probabil, în prima etapă, au fost niște persoane care au încercat să mă descurajeze, mi-au spus că nu este un domeniu de femeie. Adevărul este că nu era ușor. Acum, putem face fotografii extraordinare cu un telefon care are 10 centimetri lungime și nici măcar un centimetru grosime. Primele fotografii pe care le-am pus în teza mea de doctorat au fost făcute cu un aparat foto Zenit, care avea atașat un tun pe post de teleobiectiv, care numai el cîntărea trei kilograme și care nu bătea decît pînă la 100 – 150 de metri. Bagajele pe care le căram cînd mergeam pe teren cîntăreau minimum 10-12 kilograme. Nu era ușor. Cînd mergeam să fac inelări păsărilor și luam și bețele, și plasele, și cizmele, echipamentul cu care trebuia să mă bag în apă, greutatea bagajului ajungea la 17-18 kilograme. Iar la vremea aceea nu aveam mașină. Mergeam cu trenul și de la locul unde mă lăsa, trebuia să merg pe jos cel puțin trei kilometri pînă la locul în care mă instalam să fac observații. Nu am regretat, însă, niciodată.

Ați spus, la un moment dat, că, în general, oamenii nu asociază acest domeniu cu o imagine feminină. Ce praguri ar putea apărea care să nu poată fi depășite de o femeie?

Din punctul meu de vedere, ornitologia nu are nicio legătură cu genul, cu dificultățile pe care le pot întîmpina femeile sau bărbații. Nu poți spune că femeia sau bărbatul face față mai ușor. Cred că pur și simplu trebuie să îți placă.
Nu este foarte comod să ieși pe teren pentru ornitologie. În primul rînd, chiar și în perioadele mai blînde din an, să zicem toamnă-primăvară, cînd temperatura este rezonabilă tot timpul zilei, trebuie să te trezești devreme. Păsările sînt active de dimineață. Trebuie să ajungi pe teren la șase jumătate – șapte. Dar ieșim pe teren și iarna. Mi s-a întîmplat, spre exemplu, să merg să facem recensămîntul păsărilor din zonele acvatice care nu îngheață iarna, la minus 24 de grade. Număram o specie, intram în mașină, ne încălzeam cu niște ceai și apoi ieșeam din nou. Din aceste cauze, nu sînt foarte multe persoane care au disponibilitate să facă așa ceva, pentru că presupune un efort imens. Pe de altă parte, îți oferă și satisfacții extraordinare. Păsările sînt niște animale spectaculoase prin natura lor. Îți oferă de fiecare dată ceva nou. Cu cît ieși pe teren mai des, cu atît surprinzi lucruri mai interesante. Eu am aproape 30 de ani de cînd fac ornitologie, dar încă sunt lucruri care mă miră.

În ciuda acestor praguri, ați reușit să deveniți prima femeie care a deținut funcția de președinte a Sociețății Ornitologice Române (SOR). Mai mult, ați activitat ca președinte timp de zece ani. Ce presupune o astfel de poziție?

A fi președinta SOR este, desigur, o formă de recunoaștere a calităților de specialist, dar mai ales, a calităților umane și nu în ultimul rînd a disponibilității de a lucra în echipă, de a asculta oamenii, de a realiza activități, pentru că îți trebuie și multă inspirație și creativitate.
Nu e ușor să coordonezi activitatea unui ONG de mediu în România. Nu e ușor să găsești oameni care să fie dispuși să facă activități în regim de voluntariat, care să te sponsorizeze. Este o funcție mai mult de reprezentare. Desigur, se iau niște decizii, se analizează niște aspecte, dar cea mai importantă rămîne echipa.

Pe teren, la Piatra Neamț, în 2016

Sînteți coordonatorul filialei Iași a SOR încă din 1993. Ce proiecte pregătiți pentru acest an?

La sucursala Iași a SOR organizăm cîteva activități anuale, în mod obligatoriu. Spre exemplu, marcăm Ziua Păsărilor, în jurul datei de 1 aprilie, printr-o deplasare. Îi invităm pe oameni să ni se alăture la o ieșire în natură și să observăm păsările. Urmează Festivalul European al Păsărilor, care se desfășoară în primul weekend din octombrie. De asemenea, de cîțiva ani, sîntem parteneri, alături de Facultatea de Biologie și de alte ONG-uri de mediu, în organizarea unor evenimente pentru publicul larg, cum sînt „Noaptea Cercetătorilor”, din septembrie, sau „Biologia în parc”, proiect aflat la a treia ediție, care se va desfășura în luna iunie la Grădina Botanică „Anastasie Fătu” din Iași. Pe lîngă acestea, mai avem activități în licee, în școli din Iași și nu numai, unde mergem și facem diverse prezentări. Chiar luna trecută am discutat cu elevii de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” despre păsările din parcurile ieșene. Anul trecut, în luna decembrie, alături de copiii din clasele pregătitoare pînă la clasa a patra de la Școala Junior și de doamnele învățătoare, am desfășurat campania „100 de gesturi mici pentru păsări” și am montat în diverse locuri hrănitori pentru păsări. Ideea este să deschidem mintea și inima copiilor către natură, pentru că, pînă la urmă, toți trebuie să înțeleagă că nu putem trăi izolați. Trebuie să înțelegem că noi suntem doar o veriguță din natura care ne înconjoară și, deși avem impresia că suntem stăpînii naturii, trebuie să ne comportăm într-un mod prietenos cu mediul.

„Foarte multe dintre conflictele trecute sau actuale s-au petrecut sau se petrec pentru că noi nu ne cunoaștem cultural unii pe alții”

Ați călătorit în Japonia, China, India și Argentina pentru a căuta și a studia diverse specii de păsări. Care zonă vi s-a părut cea mai interesantă?

Depinde din ce perspectivă privesc. A călători înseamnă, pentru mine, cît se poate de sincer, un mod de a trăi. Singurul lucru în care merită investit sînt călătoriile, pentru că fiecare călătorie este o experiență, prin oamenii pe care îi întîlnești, prin locurile în care ajungi, prin diferențele culturale cu care intri în contact.
Să vă povestesc ceva. Mi-am dat seama că noi învățăm la școală istorie universală, dar ceea ce învățăm noi este superficial. Este greu să cuprinzi istoria universală într-un an de studiu. De ce să nu îi acordăm doi?
Eu mi-am dat seama, atunci cînd am început să fiu interesată de istoria și cultura asiatică, de faptul că știam extrem de puține lucruri. Aș putea spune că eram analfabetă cînd venea vorba despre acest subiect. Ceea ce reușisem să acumulez se datora cîtorva filme, cîtorva lecturi accidentale. Să fim serioși, noi nu cunoaștem în profunzime nici cultura și istoria Europei. Din punctul meu de vedere, foarte multe dintre conflictele trecute sau actuale s-au petrecut sau se petrec pentru că noi nu ne cunoaștem cultural unii pe alții. Am descoperit, pe măsură ce m-am aplecat asupra specificului lumii asiatice, că foarte multe dintre invențiile de care beneficiem astăzi provin din Asia. Inclusiv ca biolog, am descoperit că aproape toate animalele domesticite, aproape toate plantele pe care le cultivăm își au originea în spațiul asiatic. Pentru mine, călătoriile au fost lecții, au fost experiențe din care am învățat, care m-au dezvoltat, care mi-au permis să acumulez cunoștințe noi și mi-au stimulat creativitatea. Mai mult, acestea m-au inspirat pentru actul didactic. Multe dintre temele pe care eu le abordez la dezbaterile de seminar cu studenții de la master sau maniera în care abordez demersul de predare-evaluare la ciclul de licență s-au născut din experiențe trăite în străinătate, fie dintr-o idee pe care am împrumutat-o de la cineva, fie dintr-o comunicare științifică, fie dintr-o dezbatere de la un workshop.

Toată această documentare, toate aceste deplasări presupun o investiție. De unde provin acești bani?

Mult peste 90% dintre călătoriile mele sunt finanțate din surse proprii. M-am obișnuit să mă organizez singură. Înainte de orice călătorie mă documentez foarte bine, îmi stabilesc programul foarte riguros. Spre exemplu, în Japonia, știam exact înainte de a pleca metrourile și la ce gură de metrou trebuie să ies pentru a ajunge într-un anumit loc. Nu apelez la serviciile agențiilor de turism.
Mă organizez singură, de la bilete de avion, la cazare; astfel costurile sînt semnificativ reduse. Trebuie să știi niște limbi străine pentru a te descurca, trebuie să fii o persoană organizată, să știi să citești o hartă; este un aspect foarte important și să știi să abordezi oamenii locului astfel încît aceștia să îți răspundă. Depinde în ce țară te duci și cum se poziționează localnicii în relația cu străinii. În plus, nu sînt genul de persoană care să prefere hotelurile de cinci stele. Pentru mine, locul în care mă cazez trebuie să îndeplinească condiții minimale: să fie într-un loc sigur, să fie curat și să fie amplasat aproape de mijloacele de transport în comun. Documentîndu-mă foarte bine, am descoperit de-a lungul timpului foarte multe trucuri. Spre exemplu, în Anglia și în Japonia, transportul este foarte scump. Există, însă, abonamente speciale care te scutesc de orice cost suplimentar. Cu aceiași bani cu care ai fi cumpărat trei călătorii, poți călători o săptămînă.

Printre atîtea călătorii, v-ați făcut timp și pentru alte proiecte. Ați fost singurul specialist care a avut răbdarea de a traduce cel de-al doilea determinator de păsări publicat de SOR din engleză în română. Ce înseamnă munca pentru un astfel de proiect?

Între timp a apărut și un al treilea determinator în limba română. Este foarte drăguț că aceste ultime două determinatoare au fost traduse de doi ieșeni: unul l-am tradus eu, celălalt a fost tradus de un fost student de-al meu. Era nevoie de acest determinator, deoarece trecuse o perioadă destul de lungă de cînd fusese editată prima variantă.
Nu mi-a fost greu să lucrez la acest îndreptar, întrucît la acea vreme aveam peste 25 de ani de ornitologie în spate, deci terminologia de specialitate îmi era la îndemînă. Stăpînesc, zic eu, destul de bine și engleza și româna, îmi place lectura, citesc mult, așadar, cuvintele au venit ușor. Cel mai greu a fost să găsesc denumiri populare pentru speciile nou delimitate. Nu am vrut să mă abat de la denumirile populare încetățenite, dar, în același timp, a trebuit să găsesc și unele diferite, deoarece dintr-o singură specie pe care o știam prezentă în Europa astăzi sînt șapte sau opt. Aceasta a fost o provocare, dar, în rest, a fost o plăcere, a fost un exercițiu pe care l-am făcut cu lejeritate.

Într-o călătorie în India

„Oamenii trebuie să înțeleagă că dacă distrugem planeta aceasta, nu avem unde să plecăm”

Ați caracterizat lumea păsărilor ca fiind una extrem de interesantă, fascinantă, chiar. Însă aceste lucruri le văd doar specialiștii. Din păcate, majoritatea populației nu prea ține cont de regulile de conviețuire cu alte specii. Cum am putea schimba această situație?

Pînă la urmă, vrînd-nevrînd, trebuie să conștientizăm ce se întîmplă în jurul nostru. Este suficient numai să privim succesiunea anotimpurilor, care nu prea mai sunt patru în ultimii ani, să observăm rapiditatea cu care se schimbă temperaturile de la o zi la alta, lucru care nu se întîmpla acum 30 – 40 de ani.
Probabil că generațiile tinere, copiii, elevii, studenții pot fi mai receptivi la componenta educațională de mediu. Cu adulții, deși pare mai complicat, soluțiile sînt simple – aplicăm sancțiuni pentru nerespectarea legilor privind grija față de natură. Am putea să aplicăm amenzi de 500 de lei pentru fiecare muc de țigară aruncat pe jos și cred că i-am descuraja pe cei care fac astfel de lucruri. Indiferent cîți bani ar avea, e posibil să înceapă să se gîndească la un moment dat că ar putea face altceva cu aceștia. Mereu am încercat să nu risipesc resursele pe care le am: nu risipesc lumina, nu țin becurile aprinse mai mult decît trebuie, nu las apa să curgă nejustificat, nu risipesc nici banii.

Ați fost invitată în repetate rânduri să vorbiți publicului larg despre ornitologie în cadrul unor evenimente precum „Noaptea cercetătorilor”, „Noaptea privighetorilor” sau „Un ornitolog în patria lui Tagore”. Cît de important este ca această știință să fie popularizată?

În prezent, derulez un proiect la Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” din Iași, o serie de conferințe de autor. Următoarea va fi despre experiențele mele din China. Oamenii trebuie să înțeleagă că, dacă distrugem planeta aceasta, nu avem unde să plecăm.
Primul lucru la care mă gîndesc cînd vorbesc publicului larg este să îmi observ auditoriul. Să observ vîrsta, dar mai ales atitudinea; este extrem de important. Vreau să îmi dau seama cît de dispuși sînt oamenii să mă asculte, pentru că este posibil ca auditoriul să fie format din elevi aduși de o doamnă profesoară cu cele mai bune intenții, dar care nu au niciun interes să mă asculte. Este foarte important să îi atragi pe cei care te ascultă în poveste. În funcție de publicul țintă, îmi croiesc discursul. Fiind vorba de experiențe personale sau de concepte cu care sînt familiarizată, îmi este ușor să îi fac pe ceilalți să mă asculte. Încerc să insist pe elementele pe care le consider interesante pentru public: comparații, curiozități, lucuri hazlii. Important pentru mine este să îi fac să reflecteze asupra problemelor de mediu și asupra soluțiilor pe care fiecare dintre noi le poate găsi.

„Cea mai mare parte a studenților din generația de astăzi e formată din oameni care au ieșit foarte puțin în afara perimetrului asfaltat”

Sînteți și un „deschizător de drumuri” în mediul academic ieșean. Ați reorganizat un program de studii universitare și ați introdus unul nou, Consiliere de Mediu, în cadrul Facultății de Biologie. Care a fost justificarea acestor modificări?

A fost o perioadă în care am avut un număr foarte mare de studenți la programul respectiv de master, pentru că exista o cerere foarte mare pe piața muncii de experți în această arie. Cerere există și în prezent, dar la nivelul studenților biologi există o diminuare a interesului față de componenta de mediu. Deja a început să fie o criză fantastică de specialiști în acest domeniu.
Adevărul este că pentru a te specializa în acest domeniu este nevoie de o perioadă lungă de studii, efort pe care studenții nu sînt dispuși să îl facă. Mai mult, presupune foarte multă muncă pe teren. Nu te așezi la o masă pe care ai șapte aparate, îți însușești o metodă de lucru și pui aparatele la treabă. Chiar și studiul plantelor este complicat. Ele sînt „cuminți”, stau pe loc, dar sînt numeroase, deci ai nevoie de un volum mare de cunoștințe ca să te descurci cu ele. În cazul animalelor, apare și componenta mobilității. Tu, ca biolog, trebuie să ai dexteritatea de a le urmări. Sînt solicitată de diverși angajatori să le trimit oameni și mă lovesc ca de un zid.
Eu am devenit expert în ornitologie după opt ani de muncă zilnică, după investiții majore în dezvoltarea mea profesională. Am remarcat că studenții de astăzi doresc beneficii maxime cu eforturi minime. Totuși, eu încerc să apropii din nou studenții de această specializare, să îi scot mai mult pe teren și să îi ajut să redescopere natura. Cea mai mare parte a studenților din generația de astăzi e formată din oameni care au crescut între betoane, care au ieșit foarte puțin în afara perimetrului asfaltat și atunci este de la sine înțeles că încep să se plîngă cînd trebuie să iasă pe teren, în condiții meteo nefavorabile.

Cum se explică faptul că cei mai mulți ornitologi provin din mediul academic ieșean?

Putem vorbi de o școală de ornitologie ieșeană pentru că a fost o perioadă, în anii 1990, cînd au existat foarte mulți studenți interesați de această specializare. Probabil din cauza faptului că pînă în acel moment libertatea de mișcare fusese îngrădită și toți erau foarte dornici să iasă în natură, să lucreze afară. Nu am ținut niciodată evidența, dar cred că după 1997-1998 la Iași au devenit doctori în ornitologie aproape 30 de absolvenți. Numărul este destul de mare. În plus, avem foarte mulți absolvenți care au plecat în străinătate și care au realizat carieră în domeniu.

„Merg la vot chiar și numai pentru dreptul de a înjura”

În 2010 ați militat pentru reducerea pensiilor foștilor comuniști și securiști de rang înalt, în 2011 ați semnat împotriva defrișării pădurii Parc-Ciric. Și exemplele pot continua. De ce este importantă pentru dumneavoastră activitatea civică?

Ori de cîte ori primesc sau descopăr o petiție care acoperă nu doar domeniul meu de interes, dar și elemente care mi se par că țin de respectul reciproc, de respectarea unor valori, iau atitudine. Cred că B. P. Hașdeu a spus că dacă talentul nu este asociat cu caracterul este degeaba. Genialitatea asociată cu lipsa de morală poate să devină sursa unor tragedii la scară foarte înaltă. Implicarea civică este un aspect natural pentru mine. Spre exemplu, am lipsit o singură dată la vot, la alegerile prezidențiale din 2000. Merg la vot chiar și numai pentru dreptul de a înjura – pe cei pe care nu i-am votat, pe cei pe care i-am votat și nu fac ceea ce au promis și, în special, pe cei care nu se duc la vot și îi lasă pe alții să decidă în locul lor.

Dacă v-ați asemăna cu o pasăre, care ar fi aceasta și de ce?

Mi-e greu să mă asociez cu o pasăre. Sînt mai multe păsări care, prin simbolistica lor, îmi spun ceva. Cred că sînt un „zburător” de cursă lungă, de anduranță, rezist la drum lung și la șocuri. Probabil m-aș încadra undeva la cocori sau la gîște sălbatice. Totuși, dacă mă gîndesc mai bine, cu cocorul m-aș putea suprapune cel mai bine. Și în ceea ce privește anduranța, și în ceea ce privește creativitatea. Cocorii au un comportament fabulos; să nu uităm că din zborul cocorilor este inspirat unul dintre cele mai frumoase dansuri din cultura asiatică. Cocorul este o pasăre socială, iau eu, la rîndul meu, sunt un om sociabil. Îmi cultiv prietenii, am un cerc solid de oameni pe care îi cunosc de peste 10 – 15 ani. De asemenea, sînt o persoană deschisă către ceilalți. Nu m-am gîndit niciodată pînă acum. Întotdeauna am răspuns la întrebarea „care este pasărea dumneavoastră preferată?”. Și niciodată nu am putut alege…

Casetă biografică

Carmen Gache s-a născut la 26 noiembrie 1967, la Galați. A urmat cursurile Facultății de Biologie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), în perioada 1987-1998. În prezent este prodecan și membru în Consiliul Facultății de Biologie a UAIC, avînd ca arii de interes ornitologia, zoologia vertebratelor, conservarea biodiversității și eticile de mediu. Desfășoară activitate didactică în cadrul ciclurilor de licență și master la Facultatea de Biologie.
Este membru permanent al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1990, fostă președintă a SOR în perioada 2003 -2013 și coordonator al filialei Iași a SOR din 1993 pînă în prezent. De asemenea, este membru fondator al Uniunii Ornitologilor Europeni (European Ornithologists’ Union), înființată în 1997, și al Asociației Balcanice de Mediu (Balkan Environmental Association).