Studenții de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și cei de la Facultatea de Arte Vizuale și Design din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași se pot înscrie pînă luni, 26 noiembrie, cu proiecte de artă stradală în competiția „Iași Forward, by TRANGOR LOGISTIK”, care va oferi finanțare pentru realizarea ideilor tinerilor. Competiția este organizată de Fundația Comunitară Iași, în colaborare cu firma TRANSGOR LOGISTIK.
Înscrierile se realizează în baza unui formular de intenție, care poate fi descărcat de pe site-ul Fundației Comunitare Iași și care va fi trimis ulterior la adresa doris.cojocariu@fundatiacomunitaraiasi.ro.
După perioada de înscriere urmează etapa de dezvoltare a ideilor, 4 decembrie 2018 – 7 ianuarie 2019.
„Competiția de soluții este creată pentru persoanele care pot să declanșeze schimbări pe termen lung prin exemple concrete de piese statement care pot să îmbunătățească orașul, dar pînă acum, n-au găsit nici contextul, nici resursele ca să-și pună proiectele în aplicare. Cu alte cuvinte, concursul se adresează în special designerilor, arhitecților, artiștilor, inginerilor, dar și tuturor pasionaților care își doresc să transforme spațiile publice din Iași”, a declarat Doris-Amalia Cojocariu, grant manager Fundația Comunitară Iași. Aceasta a mai adăugat că este al doilea an în care se desfășoară concursul și că este o oportunitate pentru studenți și proaspăți absolvenți de a-și pune în valoare ideile.
Fundația Comunitară Iași este o organizație non-guvernamentală axată pe strîngerea de fonduri pentru programe de dezvoltare a municipiului Iași. TRANSGOR LOGISTIK, sponsorul care pune la dispoziție sumele necesare finanțării proiectelor, oferă soluții personalizate de logistică, expediții și transport rutier pentru diferite tipuri de mărfuri, cu destinații din/către Europa și Asia.
Sursă foto: tuiasi.ro
Niciun comentariu