(ORASUL, 16.00) PROTESTE – MEDICI – FAMILIE / Protestele medicilor de familie ar putea fi suspendate.
(CUZANET, Iasi, 17 februarie) – Medicii de familie au ajuns la un acord cu Ministerul Sanatatii, iar protestele anuntate de acestia pentru zilele urmatoare ar putea fi suspendate. Potrivit agentiei Mediafax, in urma intalnirii de marti, 17 februarie, dintre Ion Bazac, ministrul Sanatatii Publice si Irinel Popescu, directorul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS), s-a ajuns la un acord privind fondurile acordate asistentei medicale primare in 2009. Fondurile acordate medicinei de familie vor scadea in 2009, dar in limita unui buget de austeritate. "Pentru trimestrul intai, valorile raman neschimbate, la nivelul lui 2008. Pentru celelalte trei trimestre, valoarea minim garantata a punctului per capita este de 4,1, iar valoarea minim garantata per serviciu este de 1,5", a declarat, pentru MEDIAFAX, presedintele Societatii Nationale de Medicina Familiei, Rodica Tanasescu.
Pana miercuri, din cei 420 de medici de familie din Iasi, peste 100 au depus cereri de concediu de odihna pentru perioada 18.02.2009 – 20. 02.2009. Reprezentanta Asociatiei Medicilor de Familie Iasi, dr. Tania Bernstein a declarat ca inca nu cunoaste toate detaliile acordului la care s-a ajuns astazi pentru a lua hotararea de suspendare a protestelor: "Urma sa protestam prin cele trei zile de concediu, dar si prin pichetarea Prefecturii si a Casei de Sanatate, insa protestele vor fi suspendate daca s-a ajuns la un acord care sa ne multumeasca si sa asigure fondurile necesare activitatii medicale", a spus dr. Tania Bernstein. / Diana Proca, Ana Oleinic
Niciun comentariu