Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași organizează, în perioada 21-24 martie, în Sala Pașilor Pierduți, evenimentul „Descoperă Masteratele UAIC”. În cadrul acestuia, cele 15 facultăți ale universității ieșene își vor prezenta ofertele de masterat.
Publicul este așteptat să consulte oferta masteratelor pînă vineri, 23 martie, în intervalul orar 14.00-19.00, iar sîmbătă, 24 martie, în intervalul 10.00-15.00.
„Pentru ziua de sîmbătă, pe lîngă programul organizat în Sala Pașilor Pierduți, facultățile au venit cu propuneri foarte interesante, de exemplu: organizarea, la Grădina Botanică, a unor activități în cadrul cărora vor fi promovate programele facultăților de Biologie și de Educație Fizică și Sport”, a declarat prof. univ. dr. Cătălin Tănase, prorector pentru organizarea şi dezvoltarea sistemului informaţional.
Facultățile din cadrul UAIC vor organiza, în paralel cu evenimentele din Sala Pașilor Pierduți, conferințe și experimente specifice programelor de master promovate. Astfel, Facultatea de Litere organizează joi, 22 martie, în intervalul orar 14.00-15.00, în Sala „G. Ivănescu”, conferința „Literatura exilului-exilul literaturii” , susținută de Prof. dr. Leonte IVANOV. Facultatea de Drept organizează vineri, 23 martie, începînd cu ora 18.00, în Corpul I, evenimentul „Cariere de succes în domeniul studiilor europene și al dezvoltării regionale”, eveniment ce presupune o întîlnire cu absolvenții programelor de master „Studii Europene” și „Dezvoltare regională”, organizate de Centrul de Studii Europene din cadrul Facultății de Drept.
Oferta studiilor de master a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași cuprinde 131 de specializări, în cadrul a 36 de domenii de studiu. Pentru toate programele, admiterea se face pe baza unei medii ponderate, în care media examenului de licență reprezintă 60%, iar 40% nota obținută la interviu sau, după caz, la evaluarea CV-ului și scrisorii de motivație. Înscrierile vor avea loc în perioada 16-21 iulie 2018.
Sursă foto: www.radioiasi.ro
Niciun comentariu