„Pînă acum, am călătorit mai bine de 150.000 de km prin toată țara”, îmi spune cu mîndrie Marian. Ne îndreptăm spre o pensiune din județul Bistrița-Năsăud, unde vom sta cîteva zile, timp în care, de dimineață pînă seara, vom străbate la pas orașul Bistrița, pentru a vorbi cu ghizii locali și pentru a face fotografii. De acolo, cu bagajele în mînă, cei patru membri care formează echipa „Zig Zag prin România” vor merge în alt loc, asta pînă cînd nu le va mai rămîne niciun județ pe care să nu-l fi vizitat. În ultimii doi ani și-au mutat bagajele de colo-colo de sute de ori, pentru că și-au propus să călătorească în toată țara și să adune, prin cuvinte și imagini, bogățiile României. Pînă acum, au vizitat nordul și vestul țării, iar acum au poposit în Transilvania. Și-au petrecut revelionul în Satu Mare, la un club de salsa, și verile și le-au consumat vizitînd locuri din Botoșani, Suceava, Hunedoara, Arad, Timișoara și Alba-Iulia, însă de fiecare dată, de sărbători, pentru cîteva zile, s-au întors acasă.

Cînd cineva îi întreabă ce loc de muncă au sau cu ce își ocupă timpul, Marian, unul dintre cei patru membri ai echipei, ia o gură de aer și începe să „recite”, emoționat, povestea lor, începută prin 2012. „A pornit dintr-o nebunie”, îmi spune, în timp ce-și trece mîna prin părul blond. Acum cinci ani, începea să se contureze un mănunchi de prieteni, care făcuseră deja o pasiune din a călători. Unul dintre ei a spus, mai în glumă, mai în serios, că ar vrea să ajungă prin toată țara. Cum cei mai mulți dintre ei stăteau într-o singură casă, ideea a circulat dintr-o cameră în alta, pînă cînd toți au aflat. Le-a luat doi ani să se decidă să plece într-o călătorie prin toate cele 41 de județe ale României. Unii și-au dat demisia de la locul de muncă, alții și-au donat lucrurile pe care nu le puteau lua cu ei și aproape toți au luptat cu părinții pentru a-i convinge că ceea ce vor să facă este de durată.

Marian și fratele lui, Iulian, abia terminaseră primul an la master, la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, cînd ideea de a călători li se înfipsese în minte. „Am vizitat, timp de cinci luni, sudul Spaniei, printr-un program Erasmus, și ne era rușine că nu știam informații despre țara noastră, pe care să le spunem străinilor. Asta ne-a motivat să pornim”, îmi spune Marian.
S-au hotărît în vara anului 2014, așa că s-au împrumut de bani pe unde au putut și au plecat în Botoșani, primul județ pe care aveau să-l coloreze cu verde pe harta „Zig Zag prin România”. Și-au creat atunci și o mascotă a echipei, pe care au numit-o „Ziggy”. „În primul județ a fost mai greu: atunci scriam toți la o carte, făceam poze, nu prea eram așa organizați ca acum. Am scos și mulți bani din buzunarul nostru, pentru că nu aveam ce rezultate să arătăm”, îmi povestește Marian, cel care se ocupă de relația cu partenerii Asociației „Zig Zag prin România”.

La început, ceea ce-și imaginaseră nu prea s-a potrivit cu realitatea, căci după o lună toată echipa deja cheltuise mai mult de 3.000 de euro din propriul buzunar. Ceva trebuia regîndit. Și-au luat afișele, cărțile și fotografiile și au început să bată din ușă-n ușă pe la hoteluri și restaurante. Cereau cazare și masă în schimbul unor ședințe foto, articole promoționale și recenzii. Au reușit, iar acum, după doi ani, ei au ajuns să poposească timp de cel puțin o lună în al 19-lea județ.

Cu timpul, din echipa de 14, de la început, au mai rămas doar patru, însă munca e aceeași. După periplul din fiecare județ, apare o carte despre locurile pe care turistul trebuie să le viziteze, dar și despre oamenii care ajută comunitatea să crească. Toate imaginile sînt incluse într-un filmuleț de tip hyperlapse, la care se muncește cu orele, după cum îmi spune Iulian, fotograful echipei. Practic, pentru o singură secundă de video sînt montate și prelucrate în medie 15-20 de fotografii. „În curînd o să ajungem milionari în fotografii”, glumește Cosmina, o fată înaltă, cu părul negru, de pe fața căreia nu lipsește nicicînd zîmbetul.

Practic, cam toate cheltuielile sunt acoperite din contracte de tip barter – ei promovează un hotel sau un restaurant prin locurile în care merg, iar antreprenorii locali îi susțin cu masa și cazarea. Și pentru că în acești aproape trei ani au avut nevoie și de alte servicii, cum ar fi repararea mașinilor sau vizite la medic, aceste contracte s-au extins în mai multe domenii. Nu puține au fost cazurile în care unii dintre membrii echipei au alunecat pe stînci, așa cum s-a întîmplat cu Elena în Hunedoara, spre exemplu, sau și-au scrîntit un picior ori o mînă. Atunci ajutorul unui medic din județul în care se aflau a fost vital. Marian îmi spune că a făcut un calcul și că, dacă ar trebui să plătească cu bani lichizi toate aceste necesități care îi ajută să continue călătoria, ar trebui să scoată din buzunar, în fiecare județ parcurs, minimum 8.000 sau 9.000 de euro. Sunt și cazuri în care ei nu pot acoperi cheltuielile și atunci împart suma totală la patru, asta deși singura meserie pe care o au este cea de călător. După 30 sau 40 de zile de stat într-un județ din România, tinerii organizează și un eveniment prin care le arată localnicilor materialele pe care le-au strîns pe parcursul șederii și prin care promovează zona.

Adelina și Laura, membre fondatoare ale proiectului, dar care ulterior s-au retras, se ocupau cu crearea de conținut și cu promovarea articolelor

O zi în Zig-Zag

Acum, după 17 județe deja vizitate, cei patru tineri își plimbă pașii pe drumurile județului Bistrița. Ziua începe la ora opt dimineața sau chiar mai devreme, iar Iulian este cel care face agenda de călătorie. „Azi mergem să facem cîteva fotografii la lacul Colibița, apoi trecem pe la Hotel Dracula să filmăm. Trecem și pe la o stînă. Aaa! Și am văzut că prin zonă este și un castel construit de un olar, poate avem timp să mergem și acolo”.

Cu el merge de fiecare dată și Elena, prietena lui, și atunci cînd Iulian filmează, ea fotografiază sau face și una, și alta, astfel încît fiecare peisaj să fie stocat în aparat și, mai apoi, fotografia să fie publicată pe site sau pe pagina de Facebook. Doar că astăzi, Elena decide să rămînă în camera de hotel; are un articol pe care vrea neapărat să-l termine.
Marian, fratele geamăn al lui Iulian, trebuie să meargă să încheie cîteva contracte cu noii parteneri. De actele care vin și pleacă din Asociația „Zig Zag prin România” se ocupă Cosmina, prietena lui Marian. Ea îmi spune cu mîndrie că deja au adunat în istoricul proiectului peste 500 de parteneri care i-au ajutat în meseria de călător. Toate experiențele de peste zi sînt notate pe cîte-o foaie electronică și mai apoi trimise celor peste 18.000 de urmăritori de pe pagina de Facebook.

După micul dejun, Iulian pornește mașina și se îndreaptă spre lacul Colibița. Oprește prima dată pe un pod, montează cu grijă aparatul pe trepied și apoi toată atmosfera de afară începe să fie „furată”, cu fiecare click. „Trebuie să mergem undeva mai sus. Undeva mai încolo era o stîncă”, îmi spune Iulian, în timp ce își adună aparatura și o ia spre o formațiune înaltă de peste zece metri. Stînca parcă așteaptă vizitatori, căci pe partea stîngă are cîteva trepte, iar deasupra se întinde un covor moale la atingere, din mușchi verde. „De pe stînca asta ai cea mai frumoasă priveliște și nimeni nu știe de ea, nu e trecută pe Google Maps. O s-o trec eu, mă gîndeam să-i dau numele «Ziggy»”, zice Iulian și imediat ochii îi sclipesc, iar pe sub mustăți se lasă descoperit un zîmbet.
Pe lîngă faptul că face fotografii și filmează, pe unde merge verifică și dacă locul respectiv este indexat de Google, dacă toate coordonatele GPS sînt corecte și adaugă fotografii noi. A devenit, în timp, un ghid local al companiei Google și poate, astfel, să facă modificări sau să adauge locuri noi pe harta companiei americane. Își aduce aminte că tot în Bistrița au redescoperit o peșteră în care se pare că ar fi fost înmormîntați contele Lajos și Klara Bethlen. Era plină de sticle de bere, hîrtie și plastic și cu fiecare sac încărcat cu deșeuri, se lăsa descoperită arta rupestră. „Și cînd am fost în Hunedoara, la Geoagiu Băi, erau multe gunoaie și se observa în fotografii că locul nu e chiar atît de plăcut. Am adunat gunoaiele și rezultatul a fost cu totul altfel”, îmi povestește Iulian, în timp ce-și adună trepiedul și se pregătește să coboare de pe stîncă.

Luna iunie a anului 2016 i-a prins pe zigzagări, așa cum s-au botezat ei, în județul Huneodara. Aici sînt în vizită la Castelul Corvinilor

Spre seară, toată echipa s-a îndreptat spre singura pădure pedagogică din România, construită de Asociația „Tășuleasa Social”, unde au plantat un molid argintiu, pe care l-au botezat „Ziggy”. Ultima oprire a fost în comuna Prundul Bîrgăului, unde membrii echipei au încercat să-l găsească pe Gavrilă Leonte Gavrilaș, sau Axy, cum îi spun prietenii, olarul care și-a construit în zece ani un castel din piatră adusă de pe munți. „Nu-mi pot imagina cum poți face asta, abia aștept să văd ce ne povestește”, îmi spune Marian, iar pe chipul lui se citește curiozitatea și nerăbdarea de a auzi povești.

Ziua se povestește la cină, unde fiecare vine cu cele mai bune momente, iar apoi, rînd pe rînd, cei patru se retrag în cameră, să-și continue munca. Iulian și Elena editează fotografiile, iar Cosmina le atașează unor articole și apoi le împrăștie în mediul online. Marian face planurile pentru a doua zi și rezumatul din ziua care tocmai a trecut. „La noi este un echilibru, sîntem doi băieți și două fete. La început, am plecat din Iași 14, însă pe parcurs ceilalți au plecat; unii frumos, alții nu. Odată, cîțiva colegi au luat cu ei o mașină, laptopurile, aparatele de fotografiat și chiar și parola de la Facebook. În fiecare echipă mai sînt și probleme, dar le rezolvăm. Scopul proiectului este important”, crede Marian.

Echipa „Zig Zag prin România” a plantat un molid argintiu în singura pădure pedagogică din România.
Foto: Iulian Oancia

De la cancan la educație

Multe dintre televiziuni i-au chemat să le povestească despre ce fac, însă nu puține au fost dățile cînd jurnaliștii au pierdut din vedere esența proiectului. „Am stat o zi întreagă cu o echipă de la una dintre televiziunile naționale și am filmat, iar ei au spus în știre că noi umblăm cu rable de mașini și că, mai apoi, le dăm la schimb și luăm altele. Culmea este că atunci nici măcar nu aveam mașinile alea vechi cu care umblam pe terenurile mai accidentate. Asta era important pentru ei? Că umblăm cu rable? Să nu mai spun că au încurcat și denumirile locurilor din fotografii”, zice Iulian, iar pe chip i se așterne o roșeață, trădînd emoția și furia. Îmi spune că nici măcar nu au distribuit știrea aia și că e mai bine să „moară”, fiindcă oricum nu transmite o informație corectă.

Cu toate acestea, pe toată perioada s-au bucurat de susținerea presei locale și, astfel, mulți oameni au auzit de povestea lor și acum intră pe pagina lor de Facebook pentru a-i felicita sau pentru a le cere sfatul despre cum și unde să-și organizeze vacanța. „Fotografiile noastre o să rămână generației viitoare și or să se uite la ele cum ne uitam noi la fotografiile vechi, alb-negru, ale părinților noștri”, consideră Marian. Între timp a închis apelul primit de la un profesor de liceu din Cluj, care l-a întrebat dacă poate să le arate, într-o conferință, elevilor filmulețul făcut de ei în județul Cluj. „Am stabilit pentru prima dată un parteneriat cu o agenție de turism din Franța, care vrea să atragă și să aducă vizitatori în România cu ajutorul materialelor noastre. Recent, o televiziune din Republica Moldova ne-a cerut acordul de a difuza toate clipurile de prezentare. Promovăm România și ajutăm lumea să o descopere, acesta este scopul nostru”, e convins Marian.

Pînă acum, cei patru tineri nu au reușit să creeze nicio legătură între proiectul lor și Ministerul Turismului, asta fiindcă, după cum îmi spune Cosmina, birocrația îi ține pe loc. „Au niște condiții foarte ciudate, cum ar fi ca ei să preia întregul proiect ca tutelar și cu o groază de confirmări”, îmi explică Marian. Cu toate acestea, pentru ei acest lucru nu reprezintă un minus, căci meseria de călător își creează vechimea ei și le aduce totodată o experiență bogată.

Pentru cîteva minute de hyperlapse, Iulian ajunge să fotografieze și ore întregi

Peisaj din Bistrița-Năsăud (Lacul Colibița)

O poveste „fără final”

Încă din luna ianuarie, Cosmina a pregătit planul pentru întreg anul. Astfel, ei știu unde îi găsește vacanța de vară și de unde vor pleca spre casă, de Crăciun.
Își dau seama că peste doi sau trei ani, toată această călătorie va ajunge la destinația finală, în Iași. De aici au pornit și aici vor termina. Cînd vor călca în orașul celor șapte coline, vor pune în aplicare toate cunoștințele pe care le-au învățat în celelalte 40 de județe ale țării. În ziua în care se va termina proiectul, e posibil s-o ia de la capăt. Așa crede Marian. Vor începe din nou cu județul Botoșani, pentru că în cinci ani multe se vor fi schimbat.

Sau poate vor porni într-o călătorie în toată Europa, pentru a promova locurile din țara noastră. „Nu există final. Ți se scurtează somnul la cinci ore pe noapte și inima pompează entuziasm. E un exemplu de creativitate proiectul ăsta. În România chiar se poate!”, îmi spune pe un ton hotărît Cosmina. Pentru asta au ce le trebuie: energie, entuziasm, răbdare și, mai ales, experiență. Și o meserie – cea de călător. De aici și certitudinea că povestea periplului lor nu se va încheia nicicînd.