Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIAȘI) a scos la concurs toate cele 56 de posturi didactice libere. Anunțul a fost publicat în Monitorul Oficial și tot acolo au fost prezentate condițiile de participare.
Conform calendarului stabilit de reprezentații universității, în perioada 28 noiembrie 2016 – 14 ianuarie 2017 au loc înscrierile candidaților pentru unul dintre cele șapte posturi de profesor universitar, zece posturi de conferențiar universitar, 24 de posturi de șef de lucrări, 14 posturi de asistent universitar și un post de lector universitar.
„La posturile mici, cum ar fi cele de lector și asistent universitar, sînt, de obicei, cele mai mari cereri. Am avut situații în care au fost și patru candidați pe un singur loc”, a declarat prof. univ. dr. Neculai Eugen Seghedin, prorector Activitate Didactică și Asigurarea Calității în cadrul TUIAȘI.
Fiecare candidat va trebui să pregătească un dosar care va cuprinde o cerere de înscriere, o propunere de dezvoltare a carierei universitare, cîte o fișă din care să reiasă că sînt îndeplinite atît standardele universitare, cît și cele naționale, un curriculum vitae, o listă cu lucrări, un rezumat al tezei de doctorat și copii legalizate ale documentelor de identitate. Dosarul va fi depus personal la Registratura Universității, în perioada menționată, sau trimis prin poștă la adresa: Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Prorectoratul Didactic și Asigurarea Calității, str. Prof. dr. doc. Dimitrie Mangeron nr. 67, Iaşi. Dosarele vor fi analizate începînd cu data de 30 ianuarie 2017, iar concursul se va încheia pe 2 februarie 2017.
În această perioadă, mai multe universități din țară scot la concurs posturile didactice libere. Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj organizează înscrieri pentru ocuparea a 20 de posturi vacante, iar Universitatea din București scoate la concurs 57 de posturi.
Sursă foto: www.radioiasi.ro
Niciun comentariu