Astăzi, 26 noiembrie, au început lucrările celei de-a VI-a ediții a Conferinței Naționale de Fizică Aplicată (CNFA), manifestare științifică organizată de Departamentul de Fizică al Facultății de Construcții de Mașini și Management Industrial (CMMI) de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIAȘI). Deschiderea conferinței, la care au fost înscrise peste 90 de lucrări, a avut loc în Sala de Conferințe a TUIAȘI.
La deschiderea lucrărilor conferinței au participat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIAȘI, prof. univ. dr. ing. Cătălin Gabriel Dumitraș, decanul CMMI, prof. univ. dr. Dana Ortansa Dorohoi, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) și prof. univ. dr. Cristian Focșa, de la Universitatea Lille, Franța, cadre didactice, masteranzi și doctoranzi.
„Vor fi două zile de prezentări, organizate pe cinci secțiuni. Anul acesta avem o secțiune dedicată metodelor inovative de predare a fizicii, în special pentru cadrele didactice din învățămîntul preuniversitar, pentru a crea o punte de legătură între cele două niveluri de învățămînt. Încercăm să ne apropiem cît mai mult de latura de cercetare, tematica principală a conferinței fiind fizica aplicată”, a declarat prof. univ. dr. ing. Petru Eduard Nica, directorul Departamentului de Fizică. Noua secțiune presupune adaptarea curriculei pentru a exista o continuitate în formarea elevilor, dar și pentru atragerea acestora către științele exacte.
Prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIAȘI a anunțat că, începînd cu anul următor, va fi introdus un test la admitere, „care se va da, la alegere, din fizică și matematică, iar pentru anumite secțiuni printre variante va fi și chimia”, motivînd că orice inginer trebuie să cunoască noțiuni din fizică și matematică.
Lucrările programate pentru prima zi a conferinței au fost susținute de cercetători și cadre didactice universitare. Una dintre lucrări a aparținut prof. univ. dr. Cristian Focșa, prezent încă din 2006 la CNFA, cu toate că își desfășoară activitatea la Universitatea Lille, din Franța. „Colaborarea noastră se realizează și la nivelul schimburilor de studenți, peste 20 la număr pînă în prezent. Cercetarea romînească s-a schimbat mult în ultimii ani și este nevoie de această integrare europeană”, a mărturisit acesta.
Intitulată „Characterization of Particulate Emissions from Various Combustion Sources: from Laboratory to Field Campaigns”, lucrarea este o prezentare generală a cercetărilor din ultimii zece ani, legate de emisia de particule din diverse surse de combustie, de la surse de laborator, pînă la campanii de teren. Autorul a prezentat și tehnicile experimentale, cu cîteva exemple concrete de analiză a eșantioanelor de laborator și teren.
Alte lucrări au fost susținute de A. M. Vlaicu, de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor Măgurele și de conf. univ. dr. habil. Laurențiu Stoleriu, de la Facultatea de Fizică a UAIC.
Niciun comentariu