O nouă proiecție va avea loc miercuri, 16 noiembrie, în cadrul Serilor Filmului German, manifestare organizată la Centrul Cultural German din Iași, ce își propune să aducă publicului cele mai bune pelicule realizate în ultimii ani. Astfel, începînd cu ora 18.00, în sala „Bertolt Brecht” va rula filmul „Poll”, apărut în 2010, în regia lui Chris Kraus. În 2011, distribuția a obținut trei dintre cele mai importante premii la Bavarian Film Award. Filmul va fi subtitrat în limba engleză, iar intrarea va fi liberă.
„Serile de Film German, alături de celelalte evenimente pe care le organizăm la Centrul Cultural German, reprezintă o modalitate prin care dorim să promovăm cultura germană contemporană în regiunea Moldovei. Unii vin din dorința de a vedea pur și simplu un film german bun, alții, care probabil studiază germana, văd în acest tip de eveniment o ocazie bună de a-și exersa competențele de înțelegere a limbii germane”, a declarat Mădălina Spinaru, referent programe culturale la Centru Cultural German.
Astfel de seri de film sînt organizate de două ori pe săptămînă, miercurea, de la ora 18.00. Programul este susținut de Institutul „Goethe” din Atena, care pune la dispoziția publicului filmele din arhiva proprie, ocupîndu-se de obținerea drepturilor de difuzare în rețeaua de institute și de centre culturale din lume.
Ultimul film proiectat în cadrul acestui program al Centrului Cultural German din Iași a fost „Între lumi”, în regia lui Feo Aladag, din anul 2014.
Printre evenimentele de marcă organizate sub egida Centrului Cultural German, în parteneriat cu Institutul Francez, se numără Festivalul de Film Documentar DOC EST, dar și proiectul Cafekultour.
Filmul „ Poll”, în regia lui Chris Kraus, aparține genului dramatic și aduce în atenția publicului cinefil o poveste despre dualități, dorință și mortalitate. Din distribuție fac parte Paula Beer, în rolul principal, Edgar Selge, Tambet Tuisk și Jeanette Hain.
Sursă foto: www.dor-film.com
Niciun comentariu