(ORASUL, 13.00) IASI – SIFONARII PUTINE / Sifonariile din Iasi pot fi numarate pe degete. 

(CUZANET, Iasi, 25 octombrie) – Intr-un oras agitat, modern, guvernat de apa imbuteliata, bauturile carbogazoase sau faimoasa apa plata cu lamaie, cine isi mai aminteste de sifonul, candva indispensabil la o masa in familie, un sprit sau la siropul de capsuni al bunicii? Cati dintre noi isi amintesc de cozile interminabile la sifon, asemanatoare cu cele de la lapte sau paine si cine nu a auzit macar odata expresia "Da o fuga pana la sifoane", cand ne trimiteau parintii dupa faimoasa "apa chioara cu acid"? Astazi, sifonariile din Iasi pot fi numarate pe degete, iar majoritatea dintre ele fac parte dintr-o alimentara sau un butic de cartier.

Un pic de istorie nu strica niciodata nu-i asa?

Istoria sifonului a inceput in 1772, cand Joseph Priestley a scris lucrarea in care explica principiul imbogatirii apei cu dioxid de carbon. Reteta sa s-a bucurat de un succes atat de mare, incat pana la sfarsitul secolului al 18-lea mai toate strazile Londrei erau pline de masini de sifon. O anecdota spune ca lui Napoelon Bonaparte i-ar fi placut gustul acestei bauturi, insa la aflarea sursei de provenienta britanica a cerut imediat interzicerea sifonului.  In Romania, sifonul a prins pe piata precum ciupercile dupa ploaie: in perioada interbelica era un element de consum nelipsit de la mesele carciumilor ori ale teraselor de vara. Sifonariile erau prezente pe toate mahalalele comerciale ca element subinteles al culturii urbane a vremurilor. Masinariile, pe atunci operate manual, lucrau zgomotos din zori pana seara pentru a satisface nevoile consumatorilor, incarcati cu carucioare sau sacose de panza sau piele pline cu sifoane. Nu exista sifonarie sa n-aiba in legenda povesti cu sifoane ce-au crapat in timpul umplerii, astfel aparand si cunoscutele caciuli metalice (uneori plase) de protectie.

Viata de sifonar!

 "Tatal meu a fost printre primii ieseni care a deschis o sifonarie. Tin minte cum veneau oamenii si stateau la coada cu cate 20 de sifoane, iar unii dintre ei se puneau la rand inainte ca tata sa deschida" isi aminteste nea' Vasile, unul dintre putinii sifonari care au mai ramas in Iasi, si care a preluat "afacerea" de la tatal sau in urma cu 15 ani.Perioada comunista a facut din sifon un fel de simbol national, acesta fiind cea mai populara bautura carbogazoasa de pe piata, aproape orice alimentara dispunand si de un colt in care opera o sifonarie. "Cand eram copil, imi placea sa stau cu tata cand vindea sifoane. Eram fermecat de sunetul masinariei si rotile mari care se invarteau, si ma bucuram foarte tare cand ma lasa tata sa umplu si eu cateva sifoane" povesteste nea' Vasile. In anii '90 popularitatea sifonului a inceput sa scada treptat, proportional cu intrarea pe piata a diverselor bauturi straine si a afacerii ce castiga tot mai mult teren, imbutelierea apei minerale de la sursa. Inlocuirea modelelor de sticla cu cele de plastic nu mai prezentau aceasi rezistenta in timp si incetul cu incetul grupul consumatorilor de sifoane s-au redus la cativa nostalgici ramasi fideli sau pensionari sceptici la alte produse.
"Lumea nu se mai da in vant dupa sifon, mai ales acum cu toate supermarketurile astea care vand atatea sucuri si alte bauturi. Mai avem cativa clienti fideli, care vin sa cumpere sifon din obisnuinta sau pentru ca este mai ieftin, dar mi-e teama ca, in curand, o sa-i pierdem si pe ei" explica doamna Maria, sotia lui nea' Vasile, care il ajuta din cand in cand cu pravalia. 

Supermarketurile au aruncat sifonul in lada cu amintiri

Astazi, modelele vechi de sticla de sifon se gasesc doar in anticariate sau prin diverse baruri cu specific, iar valoarea lor variaza in functie de vechime si detalii, de la 50 de lei pana la cateva sute de euro. "Putini mai sunt cei care cauta sifonul rece in zilele caniculare de vara pentru un sprit bun, baut la un joc de table sau la o masa in familie" termina de povestit nostalgic nea' Vasile. / Mihaela Nitu