Vineri, 8 aprilie 2016, în Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a avut loc dezbaterea „Cultura, evaluarea și asigurarea calității învățămîntului superior românesc”, un eveniment organizat de către Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Liga Studenților Economiști (LSE), cu sprijinul UAIC dar și al companiei XEROX.
Evenimentul a fost desfășurat sub egida Dezbaterii Naționale pentru Educație și Cercetare – „România educată”, un proiect derulat de Administrația Prezidențială. „Cultura calității este acea abilitate a unei instituții de a dezvolta și utiliza în permanență mecanisme de asigurare a calității în activitatea de zi cu zi”, a declarat Vlad Dan Chercheș, președintele organizației.
În cadrul dezbaterii s-au precizat cîteva principii standard necesare pentru asigurarea calității învățămîntului superior, acestea fiind: asigurarea internă a calității, asigurarea externă a calității și asigurarea calităților agențiilor. Timp de două ore și jumătate, studenții prezenți la acest eveniment au putut dezbate subiecte de acutalitate în privința sistemului de educație superior.
În ceea ce privește sistemul de acreditare, în România, aceasta se structurează pe două etape: autorizarea de funcționare provizorie (dreptul de a desfășura procesul de învățămînt și de a organiza admiterea la studii), apoi acreditarea (dreptul de a emite diplome, certificate și alte acte de studii recunoscute național, dreptul de a organiza, după caz, examene de licență, masterat și doctorat). În România, evaluarea instituțională externă a fiecarei universități cît și a programelor de studiu este obligatorie din cinci în cinci ani și se realizează de către o echipă de experți desemnată de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățămîntul Superior.
Acreditarea este influențată direct de rezultatele evaluării. Se urmăresc indicatori ca spațiul alocat procesului de învățare raportat la numărul de studenți, calificarea personalului didactic, numărul locurilor de cazare pentru studenți, fondul de carte sau contribuția proprie a universităților la fondul de burse.
Niciun comentariu