Institutul Francez din Iași (IFI) a fost gazda în seara zilei de 22 martie a unei întîlniri cu Matei Vișniec, eveniment desfășurat în cadrul Seminarului Internațional de Jurnalism, ediția 2016, organizat de TVR Iași. Întîlnirea a avut loc în Sala „Benjamin Fondane” a IFI, începînd cu ora 18.00.
Reuniunea dedicată viitorilor jurnaliști a avut două părți: într-o primă instanță publicul urmărind timp de 30 de minute o parte din filmul aniversar „RFI – După 25 de ani”, a cărui realizatoare este Andreea Știliuc, iar partea a doua fiind rezervată unei duble prezentări de carte a omului de teatru, Matei Vișniec: „Le cabaret des mots”, respectiv „Le marchand de premières phrases”.
Deschiderea serii a fost făcută de directorul IFI Iași, Alain Ramette, după vizionarea segmentului de film, cuvîntul fiind preluat de Matei Vișniec. Acesta a vorbit despre evoluția Radio France International România și despre misiunea jurnalistului. Prin ochii săi, jurnalistul este perceput ca fiind cel care este obligat să-și păstreze obiectivitatea și calmul în toate împrejurările cotidianului. „Jurnalistul este ca un ochi lucid care atunci cînd toate o iau razna, el este ultimul care cedează”, a declarat acesta. Printre alte teme atinse de scriitor în timpul discuției a fost și calitatea informației difuzate la nivelul mediatic românesc actual, pe care o consideră ca fiind negativă în raport cu cea din Occident. „După ce difuzezi informația este importantă analiza. Din punct de vedere mediatic, Franța este un exemplu”, a completat Matei Vișniec.
În încheiere a avut loc un dialog între public și jurnalist, iar o elevă de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași, reprezentantă a Trupei francofone de teatru a liceului, a ținut un monolog pentru scriitor. Întîlnirea din seara zilei de 22 martie a.c. reprezintă a treia activitate organizată și găzduită de Institutul Francez din Iași cu ocazia lunii francofoniei.
Niciun comentariu