Every Can Counts România a lansat astăzi la Iaşi programul „Bursa de excelenţă” 2015-2016, destinat studenţilor de la Facultatea de Biologie și de la Facultatea de Geografie și Geologie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Bursele, în număr de trei în toată ţara, sînt în valoare de 500 de euro fiecare.
„Este primul an în care ne-am hotărît să acordăm aceste burse. Vrem să răsplătim studenţii care sînt activi pe partea de protecţie a mediului şi, totodată, au şi rezultate bune la învăţătură. Noi vom face o caravană în care vom fi prezenţi în marea majoritate a oraşelor universitare din ţară. Am început cu Iaşul, vom continua cu Clujul, iar apoi cu Timişoara. Totodată, fiecare universitate care va adera la programul nostru, sau se va înscrie la concursul de acordare a burselor, va primi un sistem gratuit de colectare a dozelor de aluminiu şi un colector autorizat”, a declarat Adina Magsi, director general Asociaţia non-profit ALUCRO şi deţinătorul programului Every Can Counts România.
Programul se adresează doar universităţilor care sînt înscrise în programul de burse, iar studenţii doritori să participe se pot înscrie pînă pe 31 mai și trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fi avut minimum media 8 în anul universitar 2014-2015, să scrie un eseu despre protecţia mediului sau despre activităţile pe care le-au desfăşurat în acest domeniu, cu preponderenţă despre reciclarea dozelor de aluminiu, sau să realizeze un video în care să arate activitatea de voluntariat pe care au desfăşurat-o.
Every Can Counts este o platformă europeană răspîndită în ţări precum Marea Britanie, Irlanda, Franţa, Austria şi desfăşoară activităţi ample de informare şi educare cu privire la reciclarea dozelor din aluminiu, în colaborare cu autorităţile de stat, companiile de profil (societăţi de salubritate, centre de colectare), diverse societăţi comerciale, ONG-uri şi instituţii de învăţămînt.
Claudia Vasiliţă
Sursă foto: www.cannedcomment.wordpress.com
Niciun comentariu