Intercomprehensiunea, unul dintre pilonii pe care se sprijină comunicarea în spațiul european, dominat de diversitate lingvistică, s-a dovedit a fi indispensabilă mai ales în cazul schimburilor culturale. Despre acest concept și despre avantajele sale, într-un interviu cu Filomena Capucho, profesor de limba franceză la Universitatea Catolică Portugheză din Beiras, invitată, săptămîna trecută, să susțină o serie de conferințe și ateliere pe tema intercomprehensiunii la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iaşi

Aveți o biografie bogată, cu multe conferințe și proiecte despre intercomprehensiune. Cum a început totul?

La început, prin anii ’90, am devenit profesoară de franceză la facultate. Unul dintre motivele pentru care am fost aleasă să devin profesoară fusese faptul că eram specialistă în lingvistica franceză. Lumea se aştepta de la mine să fac proiecte, aşa că am decis să încep prin a pune bazele unui proiect de informare a profesorilor care se numea „Échanger pour changer”. Concret, profesorii portughezi de franceză mergeau în Bulgaria şi, timp de 15 zile, însoţeau la muncă un profesor bulgar de franceză. Discutau despre metodologie şi dificultăţi de predare. Pentru ca proiectul să fie funcţional trebuia să aibă un element de intercomprehensiune. Nu ştiam ce era aceasta, dar am fost nevoită să descopăr, deoarece un profesor portughez ce era înconjurat de bulgari trebuia să înţeleagă ce se discuta în afara limbii franceze, limba comună dintre cei implicaţi în proiect. Am realizat acest lucru prin chestionare dedicate persoanelor implicate, în care trebuiau să spună ce au înţeles şi ce nu au înţeles din ce se petrece în jurul lor.

Apoi, prin ’97 am avut un proiect magnific despre limba şi cultura portugheză, în cadrul căruia am făcut documentarea împreună cu alţi colegi. Acela a fost momentul cînd am intrat în lumea proiectelor.

În ’99 am început să lucrez într-un institut de formare a profesorilor. Acolo am pus la punct primele mele proiecte, am învăţat să fac un proiect adevărat, să lucrez în echipă. Astfel, primul meu proiect a fost unul mic, bilateral, ce viza schimbul de studenţi între Franţa şi Portugalia, studenţi care doreau să devină profesori de franceză sau de portugheză. Asta mi-a permis să înţeleg care sunt dificultăţile interculturale ce pot aparea în cadrul unui proiect internaţional. În perioada aceea am fost numită coordonator de proiecte.

Dacă intercomprehensiunea înseamnă să înţelegi o limbă străina fără a o studia înainte, mai este necesar să învăţăm acea limbă?

Este necesar să învăţăm strategii care să dea acces sensului. Pentru a ajunge la el, trebuie să avem cîteva cunoştinţe într-o limbă străină. De exemplu, atunci cînd vine vorba despre „ş”-ul românesc, acel „s” cu sedilă, este primordial în înţelegere, pentru că dacă în loc de „duş” am spus „dus” deja lumea nu mai înţelege la ce m-am referit. Deşi acea sedilă reprezintă un aspect nesemnificativ, face corespondenţa între fonem şi grafem.
Cuvintele care nu au o semnificaţie în ele însele sînt conjuncţiile. De obicei, ele sînt opace, dar este important să ştim sensul acestor cuvinte mici, care leagă alte două cuvinte.

Le spun adesea studenţilor mei că gramatica nu este ca ciocolata. Ciocolată mîncăm doar cînd avem nevoie de ea, dar gramatică tot timpul.

Intercomprehensiunea este o competenţă pe care o deţine toata lumea sau se dobîndeşte?

Toată lumea posedă intercomprehensiunea, dar, dacă nu ştim că o avem, nu o folosim. Toţi oamenii care călătoresc mult utilizează această competenţă fără să îşi dea seama. O persoană care ajunge într-un oraş străin, nu cunoaşte limba şi încearcă să găsească nişte repere, se foloseşte de indicaţii, precum afişe sau semne de circulaţie, ori, dacă este într-un aeroport, urmăreşte indicaţiile legate de ieşire/intrare, care deseori sînt scrise în engleză.
Un om care rămîne la el în ţară toată viaţa nu are de unde să ştie că deţine această capacitate.

Ce cercetări există pentru a demonstra că intercomprehensiunea este funcţională?

În toate proiectele pe care le-am făcut, am evaluat rezultatele prin diferite mijloace, ca de exemplu: teste, portofolii, chestionare, în care oameni spun ce au experimentat, ce au trăit, ce au cîştigat, cu ce au rămas. Sau, cînd terminăm un proiect, ne spunem părerile despre cum a decurs acesta. Îi vedem vorbindu-şi, fiecare în limba maternă, deci este funcţional.

Cui propuneți aceste proiecte?

Depinde. Majoritatea au fost propuse profesorilor. În acest moment încercăm să propunem pentru diferite profesii, cum ar fi marinarii. Ei au nevoie de intercomprehensiune pentru că realizează călătorii internaţionale. Am mai propus, de asemenea, asociaţiilor care se ocupă cu mobilitatea voluntarilor internaţionali de peste tot din Europa. Acesta a fost unul dintre proiectele importante.

Un alt proiect a fost realizat pentru aeroportul din Frankfurt, pentru că au nevoie de înţelegerea unei limbi străine.
De asemenea, au existat şi proiecte pentru oameni de afaceri sau pentru şomerii care încercau să deschidă o afacere internațională sau pur şi simplu să se angajeze în diferite interprinderi internaţionale, dar nu au fost finalizate, pentru că a fost greu din punct de vedere financiar.
Am mai realizat şi proiecte pentru tinerii ce erau în situaţia abandonului şcolar sau care proveneau din familii defavorizate şi care încercau să se formeze profesional. Erau trimişi din ţara natală la noi, în Portugalia, şi noi îi ajutam să urmeze acest stagiu profesional, îi ajutam să dea un sens propriei vieţi şi să fie capabili să realizeze ceva.

Cum v-a ajutat pe dumneavoastra intercomprehensiunea?

Eu încerc să înţeleg tot timpul ce e în jurul meu. Mă simt bine şi reprezintă tot timpul o aventură în a înţelege mai bine o limbă pe care nu o cunosc. Este genial că fac un efort pentru a înţelege şi mă simt minunat atunci cînd chiar înţeleg. Încerc să observ ce se vorbeşte, prinzînd cuvintele cheie, privindu-i pe oameni şi, astfel, încercînd să confer un sens atît verbalului, cît şi nonverbalului.

De cînd sînteţi în România, cum aţi utilizat intercomprehensiunea?

Ascult, citesc, mă uit pe meniurile din restaurante. Încerc să înţeleg cuvintele cheie, să înțeleg din ce se gesticulează. Am fost la un concert de colinde şi am încercat să înţeleg care erau cuvintele. În România nu este dificil.

„Mama Europei este pluringvismul”

Care este importanţa intercomprehensiunii în Europa secolului XXI?

Europa este formată din cetăţeni, nu din înţelegeri financiare sau politice. Sau cel puţin asta este pentru mine. Fiecare are o naţionalitate, o profesie şi suntem minunaţi atunci cînd lucrăm împreună, cînd construim lucrurile împreună şi cred că nu am reuși acest lucru, dacă nu l-am respecta pe celălalt, dacă nu am respecta diversitatea culturală şi diversitatea lingvistică.
O limbă naţională este o cultură, un suflet, un mod de a gîndi şi de a vedea lumea. Nu traducînd totul în engleză, aşa cum se face astăzi.
Cred că mama Europei este plurilingvismul. Nu am pretenţia să învăţ toate cele 27 de limbi ale Europei, dar măcar să le înţeleg, să fiu sensibilă la ele. În Europa, intercomprehensiunea este o garanţie de cetăţenie pentru toată lumea.

Intercomprehensiunea reprezintă înţelegerea unei limbi apropiate de limba maternă. Cum putem să o utilizăm pentru a înţelege o limbă care nu are nimic comun cu limba nativă?

Comunicarea nu reprezintă doar limba. Comunicăm prin multe lucruri: cu ajutorul corpului, prin mimică, prin tonul vocii, prin intermediul spaţiului pe care îl punem în raport cu celălalt. Există cercetători care spun că un cuvînt nu reprezintă decît 8% din comunicare. Aşadar, cuvintele nu sînt neapărat necesare pentru înţelegere, dacă sîntem atenţi la celelalte detalii, la strategiile de acces la sens.
De exemplu, într-o călatorie pe care am făcut-o în Turcia, în timp ce eram în autobuz, vedeam pancarte ale căror cuvinte nu le înţelegeam, dar observam că erau așezate în fața unor case. Și m-am gîndit logic: înseamnă că fie sunt de vînzare, fie de închiriat. Într-o altă zi, în timp ce mă plimbam, am văzut o casă care era în construcţie, dar care avea aceaşi pancartă şi mi-am spus că nu se poate închiria o casă care nu este gata, deci înseamnă că era de vînzare. Aşa am înţeles acel cuvînt de pe pancartă. Asta este o posibilitate de a înţelege o limbă foarte îndepărtată față de cea maternă.

În raport cu norvegiana, suedeza sau irlandeza, mă ajută limba engleză, pentru că o ştiu foarte bine. Căutînd puncte comune între ele şi engleză reconstruiesc anumite cuvinte şi fac deduceri. De exemplu, într-un aeroport din Suedia existau două porţi: plecări şi sosiri. Am dedus care e poarta cu sosirile, văzînd oameni care veneau. La fel, invers. Pentru că, în fond, asta este construcţia lumii şi toate limbile vorbesc despre o lume cu aceeaşi logică de construcţie.

Care sînt aşteptările dumneavoastră legate de acest atelier de intercomprehensiune pe care l-aţi realizat în România?

De a fi utilă în primul rînd învăţăceilor, adică vouă, studenţilor, şi, de ce nu, profesorilor.

SCURTĂ BIOGRAFIE

Filomena Capucho este profesor de limba franceză la Universitatea Catolică Portugheză din Beiras (Portugalia) și cercetător în cadrul Centrului de Studii de Comunicare şi Cultură al aceleiași universități, doctor în sociolingvistică interacţională contrastivă și specialist în analiza discursului și în comunicare.
Principala sa direcție de cercetare este intercomprehensiunea – capacitatea de a înțelege o limbă străină fără a o fi studiat în prealabil, într-un context dat – şi înţelegerea aspectelor epistemologice în aplicarea didactică a acesteia.
În ultimii 20 de ani, Filomena Capucho a coordonat numeroase proiecte internaționale pe tema intercomprehensiunii, printre care REDINTER (Rețeaua europeană de intercomprehensiune), toate finanţate de Comisia Europeană.
În perioada 11-12 decembrie a susținut, la Iași, la Centrul de Reuşită Universitară al UAIC, o serie de conferințe și ateliere în cadrul proiectului „Intercomprehensiune și plurilingvism: dificultăţi, metode și aplicaţii”.

Sursă foto: www.facebook.com/filomena.capucho