Luni, 9 octombrie începînd cu ora 10.00, în corpul R al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) va avea loc cea de-a VIII-a ediţie a conferinţei „Team Adventure”, dedicată studenţilor pasionaţi de publicitate, comunicare, jurnalism şi marketing. În cadrul evenimentului organizat de Prime Iaşi vor vorbi Mihai Fetcu, director creativ la Geometry Global Bucureşi, Iulia Ianţoc, specialist online la OSF Global Services si Vali Tătar, fondator Fructe Naive şi partener la Agency One – Creative Thinking.
Conferinţa face parte din proiectul „Team Adventure – Festival Concurs de Strategie Publicitară şi Relaţii Publice”, care se derulează în perioada 3 octombrie – 19 noiembrie, urmînd ca ultima etapă a acestuia să fie marcată de o gală, pe 19 noiembrie.
„Conferința «Team Adventure» este unul dintre acele evenimente pe care nu le poți rata, dacă te pasionează domeniul Comunicării și al Relațiilor Publice. Spun asta pentru că profeșioniștii ce vor veni le vor livra studenților informații relevante despre acest domeniu, pentru că vor putea afla ce se întîmplă în spatele campaniilor publicitare de succes, cît de greu este să găsești acele modalități de promovare pentru a-ți face cunoscut produsul și care sunt ultimele noutăți din acest domeniu. Totodată, acest eveniment reprezintă și o bună modalitate de networking pentru participanți, întrucît pot discuta deschis cu invitații noștrii”, a precizat Mădălina Moisă, coordonator „Team Adventure” și președinte Prime Iași.
În cadrul ediţiei organizate anul trecut au participat 36 de studenţi, structuraţi în cîte nouă echipe, iar cîştigătorii concursului au beneficiat de cîteva premii şi stagii.
de Emanuel GAVRIL
Sursă foto: www.miamimarketingco.com
Niciun comentariu