Maramureșul pare un monument sfînt al României. Așa vorbesc moroșenii despre ținutul lor, în care munții se înalță triumfător în raza cerului, iar tradițiile par a fi veșnice. În Moisei, un sat primitor, situat în partea de sud-est a județului Maramureș, Paștele a fost sărbătorit așa cum se cuvine. Sărbătoarea sfîntă a Învierii lui Hristos a fost primita în casele, dar mai ales în sufletele credincioase ale ardelenilor.

În satul arhaic Moisei, oamenii se salută între ei cu „Lăudăm pe Iisus”, iar răspunsul este „În veci amin”. Îmbrăcați în straie populare, trezindu-se la cele mai înalte ore alea dimineții pentru a se îngriji de treburi, mai ales de numeroasele animale, ardelenii îți arată o lume în care nu mai știi nici cine ești, nici cine-ai fost.

Fast-food-ul este înlocuit de vechea gospodină, mașinile sînt reduse la trăsuri conduse de cai falnici, iar tehnologia pare a însemna cîntece folclorice ascultate în case tradiționale, îmbrăcate în desene pitorești, și covoare cusute manual. O lume veche, unde obiceiurile sînt păstrate la loc de cinste.

Marea sărbătoare a Învierii presupune o adevărată pregătire în Moisei. Pe lîngă delicatesele gospodinelor, pentru moroșeni aceasta înseamna mai ales pregătire sufletească. În Săptămîna Mare aceștia țin post-negru pînă seara, iar în Vinerea Mare, după Prohod, cîntarea specifică locului răsună în vocile triste ale credincioșilor: „O, amar mă doare gîndul/ Timpului prea mult pierdut/ Că mi-erai atît de-aproape,/ Dar eu nu te-am cunoscut./ Cum de nu vedeam eu oare/Ce mult bine mi-ai făcut,/Cum de nu-ți simteam iubirea,/Cum de nu te-am cunoscut?”

Smerenia regăsită în aceste versuri îi aparține familiei Pricop pe care am găsit-o, cu toată fericirea lor, în Moisei. Irina Pricop, avînd 65 ani, alături de soțul ei, Pricop Vasile (72) s]nt oameni ce îți pot arăta într-o zi ce înseamnă simplitatea, credința și înțelepciunea. Locuind într-o casă veche, de 100 ani, familia Pricop spune că trăiește pentru muncă și biserică. Amîndoi se trezesc nu mai tîrziu de cinci dimineața, pentru a se îngriji de animale, dar și de pâmîntul de la „Halașcă”.

O altă tradiție a moroșenilor din Moisei, de Paște, constă în punerea unui ban de argint într-un „lighean de către găzdoaie, în care se spală toată familia, rostind cu toții «Să fiu roșu ca oul și tare ca banul»”, amintește Irina Pricop.

În casa lor, Paștele înseamnă bucurie, renaștere, dar mai ales liniște. Irina Pricop scrie cîntece bisericești pentru Parohia Ortodoxă Moisei Centru, al cărei preot paroh este Timiș Dumitru. „La 12 noaptea luăm Lumina Sfîntă, dar stăm pînă dimineață la slujbă. Paștele e cea mai mare sărbătoare pentru noi, Domnul Iisus ne-a spălat păcatele. Măcar atît să facem și noi”, spune doamna Irina într-un limbaj tipic locului. După ce au stat la slujbă toată noaptea, abia atunci merg cu sufletele împăcate acasă, pentru a gusta din mîncărurile pregătite. „Stăm la biserică pînă dimineață la patru, apoi atunci stăm cu toată familia, ciocnim ouă roșii, bem un pahar de vin, mîncăm mielul și slănina sfințite”, grăiește capul familiei, Vasile Pricop.

O altă tradiție a moroșenilor din Moisei, de Paște, constă în punerea unui ban de argint într-un „lighean de către găzdoaie, în care se spală toată familia, rostind cu toții «Să fiu roșu ca oul și tare ca banul»”, amintește Irina Pricop. A doua zi de Paști, copiii se adună și merg împreună la toate casele pentru a primi ouă roșii în trăistuțe. Cei mari, însă, își găsesc un loc, pe un deal, unde încep mai multe feluri de jocuri – Picați doi boi, Sprîncen dintr-o bîrnă, Huțut (leagăn) și altele.

Modernitatea tinerilor îndrăgostiți din Moisei, în cazul acestei sărbători, constă în vizita băiatului în casa fetei, cu acordul părinților, acesta venind cu o sticlă de pălincă. Se adună și restul prietenilor și se dansează o horă. „Seara, feciorii merg acasă la fete cu o sticlă de horincă, cere fata de la părinți să o lase pînă dimineața, iar a doua zi se duc la biserică toți. Apoi, feciorii și fetele se stropesc cu parfum și se distrează pînă seara în continuare, încingînd o horă pînă tîrziu”, ne povestește Maria Horj, cea care oficiază cununiile civile la Primăria din Moisei.

În Moisei, aceste tradiții se țin cu sfințenie, nimeni, de la mic la mare, nu se abate de la ele. În continuare, se adună toți locatarii, tineri și mai în vîrstă, sub grumazul ceterii, unde stau la povești sau dansează.

Irina Pricop încheie o altă poveste cu final fericit, prin cîteva versuri pe care aceasta le compune pentru întregul sat pentru a-și arăta credința și dragostea. „Slavă Celui ce Iadul l-a răpus,/ Slavă Domnului Iisus./ A înviat, a înviat,/ Hristos a înviat./ Să cîntăm neîncetat,/ Hristos a înviat./ Slavă Celui ce din păcat ne-a scos,/ Slavă Domnului Hristos./ Ziua Învierii,/ Înălțați vios,/ Slavă Domnului Hristos.”