Părul lung lăsat pe spate și privirea profundă, senină, o însoțesc pe tînăra basarabeancă în fiecare zi. Irina Bordeianu confecționează deja de cîțiva ani papioane, descoperindu-și pasiunea în studenție și țindîndu-se scai de ea pînă astăzi. Tînăra crede că pasiunea care a ținut-o nopțile trează la facultate va deveni o afacere de succes în viitor, dorind să așeze cîte un papion pe fiecare cămașa de pe amîndouă malurile Prutului.
Irina era studentă la Suceava și colega ei de cameră urma să participe la un concurs. În ultimul moment, colega Irinei aflase că are nevoie de un papion, parte din codul vestimentar obligatoriu al concursului, și ea nu avea niciunul. Fire sensibilă, prietenoasă și receptivă la nevoile celor din jur, așa cum o descriu prietenii, Irina a fost cea care a avut inițiativă și a confecționat atunci, pentru a o ajuta pe colega ei, primul papion. L-a făcut dintr-un șervețel de unică folosință și s-a dovedit a fi cu noroc pentru colega ei, care a cîștigat concursul.
Mai tîrziu, Irina a luat lucrurile în serios și acum pasiunea de altădată s-a tranformat într-un business personal. Irina s-a stabilit la Chișinău după ce a terminat facultatea la Suceava. „Lucrurile oricum se echilibrează în timp. Uneori munca pe care o faci cu pasiune îţi poate scurta nopţile, te poate epuiza, te poate dezamăgi, dar la sfîrşit eşti satisfăcut de ce ai făcut. Nu ai cum să reuşeşti dacă nu faci acel lucru din plăcere”, spune Irina încrezătoare.
Și-a propus după ce a făcut primul papion să fie într-o permanentă luptă cu timpul, luptă pe care o duce și astăzi. „Nu sînt o învingătoare în lupta cu timpul, dar nu transform asta într-o tragedie, căci oricît de mult timp ai avea nu ai cum să le reușești pe toate. Mereu vrem să facem tot mai mult și mai mult”, spune fata zîmbind.
Acum, pentru că a devenit din ce în ce mai cunoscută în activitatea sa, comenzile nu întîrzie să apară, ba chiar uneori, Irina, atașîndu-se de unele dintre papioane, se gîndește de cîteva ori dacă n-ar fi mai bine să le păstreze, înainte de a le livra. Business-ul basarabencei este cunoscut și pe malul vestic al Prutului, de aceea se întîmplă ca Irina să aibă mai multe comenzi din România decît din Basarabia. Cel mai scump papion confecționat de fată a costat 80 de euro, fiind vorba de un papion presărat cu cristale Swarovski, confecționat la începutul anului acesta. La început însă, papionele tinerei disigner se vindeu cu cel mult 20 de lei.
„Printre clienții mei permanenți se numără și colecționari, oameni cărora le place frumosul și au făcut o pasiune pentru papioane. Clienții permanenți mă fac să schimb anumite percepții și de la an la an sînt tot mai diferite, iar asta îmi dă energie să muncesc. De asemenea colaborez cu un magazin din Sibiu, deci există un venit lunar”, spune Irina încrezătoare, dar și recunoscătoare clienților săi.
Maestra stofelor, bumbacului și al catifelei
Atunci cînd confecționează papioanele, Irinei îi place să cunoască materialele cu care urmează să lucreze, însă cel mai mult îi place să mînuiască bumbacul și catifeaua. Însă acestea sînt umbrite de mătase, un material pe care basarabeancă îl consideră a fi cu adevărat prețios.
„Sînt materiale ale căror culoare nu am nevoie să o știu, îmi plac la atingere și este suficient. Niciodată nu știu ce o să iasă. Mă joc cu o bucată mai colorată sau cu una mai mată, în funcție de timp și dispoziție. Desigur, există și materiale pretențiose, mătasea de exemplu alunecă, se lucrează greu cu ea, dar tot ce e complicat îmi place la nebunie”, crede Irina.
Motivația ei a venit de-a lungul timpului chiar de la rezultatele care începuseră să apară rînd pe rînd. Rezultatele însemnînd vînzări, dar și reacții pozitive din partea clienților săi. Asta o determină să își dorească mai mult, să îmbunătățească în permanență calitatea produselor, mijloacele de promovare, însă după cum spune chiar ea, mai are de muncit mult pînă va ajunge la ceea ce și-a propus.
Pasiunea Irinei presupune multă dibăcie, atenție la detalii, răbdare și timp. Inspirația tinerei vine de la oamenii cu care interacționează zilnic, de la melodiile pe care le ascultă. Irina spune că o mai inspiră lecturile, cerul și soarele. În acești doi ani de cînd confecționează papioane, cea mai mare comandă a constituit în 31 de bucăți pentru uniforma unei clase de la un colegiu din Chișinău, pe care le-a făcut toate într-o noapte.
Comanda pe care o consideră ca fiind cea mai complicată de pînă acum a venit de la Iași și a presupus realizarea unui papion din pene de păun și perle pentru o prezentare de modă.
„Secretul activității mele cred că este ascuns bine undeva și ține pasul cu gîndirea limpede, cu plăcerea de a crea și cu empatia față de oameni. Niciodată nu mă gîndesc înainte, mă las lovită de inspirație și încerc să o urmez. Îmi propun să vorbească calitatea produsului despre mine, căci contactul meu cu clientul este decisiv, iar oamenii apreciază asta”.
Niciun comentariu