Oprea Mihai a început să practice mai întîi box apoi kickboxing. Datorită voinței și dăruinței, a participat la competiții sportive în urma cărora a ieșit învingător. În urmă cu doi ani a început activitatea la „Scorpions Cotnari”, în Iași, apoi a decis să își deschidă propria sală de kickboxing în orașul natal, Onești. „Am muncit mult la proiectul acesta, sper să dea roade. Pe cei ambițioși îi aștept cu drag la sală, o să fie programe noi, altceva de ceea ce există în oraș”, a declarat acesta.
Duminică, 29 martie, a avut loc inaugurarea sălii „Scorpions Fight Club Onești”, o nouă filială a sălii de la Iași. La eveniment au fost invitați Cătălin Moroșanu și Sebastian Ciobanu, dar și Nicolae Gnatiuc, viceprimar al Primăriei Municipiului Onești. „Mă bucur că am putut participa la inaugurarea sălii de kickboxing Scorpions Fight Club și îl felicit pe Oprea Mihai, inițiatorul acestui proiect și sper din toată inima ca tinerii din zona noastră să fie motivați de această inițiativă și să îmbrățișeze cu drag această ramură sportivă”, a menționat Nicolae Gnatiuc, viceprimar al Primăriei Municipiului Onești.
La ora 13.00, sala părea neîncăpătoare. În jur de 160 de persone au pășit pragul sălii, nerăbdători să obțină autografe și să facă poze cu luptătorii de la Iași. Copiii au fost fascinați sacii de box, ring sau mănuși, echipîndu-se cu toate cele necesare găsite în sală și exersînd mișcări de box. „Mă bucur foarte mult să văd atîta lume care ia parte la acest eveniment. Cînd am auzit că o să deschidă această sală am zis că trebuie neapărat să luăm parte la acest eveniment, să-l ajutăm. Trebuie să spun, în primul rînd, că tinerii trebuie să facă sport, trebuie aduși la sală să își clădească un viitor mai bun, ei au altă deschidere în viață atunci cînd practică un sport”, a declarat Sebastian Ciobanu.
Sala dispune de șapte saci de box noi, ring de box, șpalier si echipamente utile celor care aleg sala de kickboxing. Pe lîngă programele de K-1, vor exista și programe pentru fete, iar mai tîrziu la subsolul sălii se amenajează o sală de forță. „Este un lucru extraordinar că s-a deschis această sală, mă bucur foarte mult, deja o să avem multe deschideri pentru că noi vom fi afiliați la același club și o să mergem să vedem toată lumea. La fel am pățit și eu, am văzut toată lumea practicînd acest sport, kickboxing. Toți avem ocazia aceasta, să ne aplaude lumea, să fim un fel de gladiatori moderni. Trebuie să facem sport pentru că sportul oferă multe satisfacții”, a declarat Cătălin Moroșanu.
Niciun comentariu