Marţi, 24 martie a.c., studenţii de la Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor şi de la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) au avut posibilitatea să participe la o conferinţă despre carieră, aceasta avînd ca temă „Cariera în organizaţiile de servicii”. Evenimentul a avut loc la ora 16:00, în Corpul R al UAIC, sala R502.

Speakerul conferinţei a fost Cristian Josan, RBS Site Manager la compania multinaţională Amazon.com, care le-a vorbit studenţilor despre experienţa în industria serviciilor. „Primul lucru pe care ar trebui să vi-l spun este cum am ales această carieră. Am avut o afinitate înspre partea de organizare şi de a construi, însă consider că şi cariera m-a ales pe mine. În ultimii 12 ani am fost manager, am costruit şi coordonat echipe”, le-a spus Cristian Josan studenţilor. „Vă mărturisesc că în studenţie nu aveam o imagine clară despre ceea ce vreau să fac, dar lucrurile s-au conturat pe parcurs. M-au influenţat foarte mult experienţele din facultate, în special programele la care am fost expus, cu profesori din Statele Unite. Am realizat pe parcursul facultăţii că îmi place această expunere multiculturală şi internaţională. De aceea am căutat să lucrez într-o organizaţe multinaţională. Am reuşit să mă angajez la sfîrşitul anului IV, şi culmea, după un anunţ postat la avizierul facultăţii”, a adăugat acesta.

Cristian Josan a vorbit şi despre principiile pe care se bazează: ideea de a lucra cu oamenii, faptul de a avea un scop. „Este important să ştii şi să simţi că ceea ce faci tu contează şi să vezi cum anume impactul muncii tale ajută sau contribuie la altceva. Cred foarte mult în autonomie şi independenţă, în special în ideea de a decide pentru tine”, a adăugat speaker-ul.

După parerea lui Cristian Josan exită trei elemente pe care fiecare persoană trebuie să le ia în considerare în momentul în care îşi alege calea profesională: ceea ce îţi place să faci, la ce eşti bun şi ulterioarele recompense, iar găsirea unui compromins între acestea îi poate asigura o carieră de succes.

După ce a descris cu ce se ocupă Centrul de Dezvoltare Amazon din Iaşi, Cristian Josan a încheiat prelegerea prin difuzarea unui filmuleţ despre ce înseamnă să lucrezi la Amazon.

A urmat apoi o sesiune de întrebări din partea studenţilor. Aceştia au fost interesaţi să afle cum arată un interviu de angajare la Amazon, dacă este adevărat „zvonul” conform căruia după interviu, potenţialii angajaţi sînt sunaţi noaptea pentru a răspunde la o întrebare, dacă Amazon oferă internship-uri sau dacă au job-uri part-time.

Conferinţa a fost organizată în cadrul proiectului POSDRU „Studenții de azi, profesioniștii de mîine”. Studenţii care sînt înscrişi în acest proiect au posibilitatea, pe lîngă participarea la conferinţe legate de carieră, să beneficieze de consiliere generică şi specifică, dar şi la vizite în companii de profil, specifice meseriei pe care şi-au ales-o.

Următorul eveniment marca „Studenții de azi, profesioniștii de mîine” va avea loc joi, 26 martie a.c., în Aula Magna „Mihai Eminescu” UAIC, unde antreprenorul Gabriel Maradarasevici va vorbi despre ce înseamnă antreprenoriatul.