Bucate cu gust de aventură

A vizitat 45 de țări, printre care Italia, Franța, Marea Britanie, Țările Baltice, Albania, Egipt, Spania, Polonia, Macedonia, Rusia, Danemarca, Ungaria, Portugalia și Țările Nordice, iar în această iarnă planifică să o viziteze pe cea de a 46-a, Liban. De pe băncile facultății, Adrian Cocardan, sau Adi, pentru prieteni, a participat la diverse proiecte finanțate din fonduri europene și mobilități adresate tinerilor. După ce a căpătat ceva experiență, împreună cu prietenii a înființat Asociația DGT, un grup care propune studenților și cercetătorilor din medii și naționalități diferite teme cum ar fi schimburi culturale și de învățare, educație non-formală, ecologie, dezvoltarea durabilă, cetățenia europeană și schimbările climatice. Cunoaște tradițiile, obiceiurile altor țări și promovează cultura națională, a gustat din bucatele altor continente și și-a îmbogățit vocabularul cu cîteva cuvinte din fiecare limbă a țării pe care a vizitat-o.

Adi era student la Academia de Studii Economice, specializarea Relații Economice Internaționale, cînd a decis pentru prima dată să participe la un proiect de schimb de experiență. În noiembrie 2007 a plecat cu o bursă în Istanbul, Turcia, prin proiectul „Tineret în acțiune”, lansat în acel an. „Eram membru într-o asociație studențească unde întîmplător a fost nevoie de oameni care să meargă pentru că cei vizați inițial erau ocupați. Au ales din membrii noi printre care am fost și eu”, își aduce aminte tînărul cu ochii căprui, părul de un negru intens și mereu cu zîmbetul pe buze. A făcut multe lucruri pentru prima dată în viața sa: primul zbor cu avionul, noi cunoștințe „oameni pe care nu îi mai văzusem în viața mea și cu care ulterior am devenit foarte bun prieten”, pentru prima dată în Turcia, pentru prima dată a mers cu un feribot și a fost într-o moschee. Privește camera de lemn de abia luminată de soarele ce s-a ascuns după nori, afară e frig, iar apa lacului din apropiere este legănată de vînt. Mă întreabă dacă trebuie să se uite la mine. „Mi-i mai ușor dacă mă uit la muște”, îmi spune acesta.

Și acum ține minte țările care au participat la acel proiect în Istanbul: „Slovenia, Letonia, noi și Turcia. Eram patru țări, chiar și acum sînt cîteva persoane cu care țin legătura”. După cum îmi explică Adi, tema proiectului era una foarte grea deoarece ținea de Integrarea minorităților în societate, „dar se referea la acele minorități cu handicap, handicapuri fizice și handicapuri psihice, daca îi pot zice așa”. În cadrul proiectului au fost integrați cîțiva tineri cu probleme fizice. Cu toate că procesul a fost unul greu, pe măsură ce comunicau cu tinerii înțelegeau mai multe. „Făceam unele activități prin intermediul cărora ne putem da seama cum simt aceștia lucrurile. De exemplu eram cu toți fie imobilizați sau legați la ochi. Acum după ce am participat la diverse proiecte înțeleg că era o temă complexă și cu un impact psihologic foarte mare”. Simt mirosul de cafea cu lapte din cana mea, în încăpere e răcoare cu toate că nu departe de noi arde lumina în cămin, iar o fată cu roșcată mai aruncă în foc cîteva bucăți de lemn.

Din 2008 a început să meargă mai des în afară prin astfel de proiecte, „mai des însemnînd să am avut opt-nouă proiecte pe an”, îmi explică tînărul cu ochi fugari. Era în ultimul an la facultate, iar vara și-a dat licența. În timp ce își făcea masterul în Norvegia a fost mai limitat în timp, iar proiectele nu mai aveau prioritate, „timp de un an și jumătate am mers cred că în două proiecte sau unul singur ceea ce era foarte puțin ținînd cont că în 2008 – 2009 mersesem în foarte multe”. Mai tîrziu, după finisarea studiilor, a hotărît împreună cu niște prieteni să implementeze propriul proiect. Împreună cu alți trei tineri, Andrei Daicer, Alexandra Ionescu și Gabriela Ionescu, Adi a organizat în toamna anului 2011 primul său proiect, moment în care cei patru au hotărît să înființeze și Asociația Do Great Things (DGT), care și acum implementează proiecte ce țin de mobilitatea tinerilor.

Acel prim proiect, organizat în Păulești, o suburbie a Ploieștiului, s-a numit „Eco-Volunteer Citizenship” și a fost o combinație între spiritul ecologiei cu cetățenia europeană și cu voluntariatul, „au fost prezente trei elemente: tineri voluntari în spiritul cetățeniei europene care au ca scop promovarea ecologiei într-un anume fel” la care au participat tineri din cinci țări: Turcia, Bulgaria, Croația, Italia și România.

A urmat un proiect prin care au continuat ideea celui dintîi. „L-am scris pentru Vatra Dornei, locul unde cunosc foarte bine situația, iar acesta s-a numit «Eco Village Education»”, spune Adi, care s-a născut și a copilărit în Vatra Dornei și cunoaște localnicii și locurile cele mai frumoase din zona muntoasă. Astfel, prin intermediul proiectului său, participanții au putut interacționa cu localnicii, au vizitat trei sate diferite, au ținut ateliere cu copii, au creat broșuri pe care ulterior le-au împărțit prin sate și au organizat o campanie cu animație stradală. „Am schimbat total țările, am vrut să aducem un pic de suflu nou și am invitat tineri din Lituania, Spania, Olanda, Franța, Cipru și România. Un spectru total nou față de primele țări din proiectul anterior. Astfel ne-am mărit capacitatea operațională și ne-am lărgit parteneriatul”, îmi spune Adi zîmbind. Afară se întunecă, în curînd va apune soarele, iar oglinda lacului capătă culorile sumbre ale cerului înnorat.

Aventuri în jurul lumii

Cum se întîmplă cu orice aventură, tinerii au avut parte de multe peripeții de-a lungul proiectelor, iar printre lucrurile memorabile se numără primul lor flashmob din Brașov la care a venit poliția. „Colegul meu a încercat să le explice că pentru așa gen de evenimente nu ai nevoie de autorizație, mai ales că nu am făcut gălăgie, nu am avut boxe.” Iar dacă la alte proiecte unii participanți s-au rătăcit prin orașe, în altul un participant nu a urcat în avion, „am avut un proiect în Lituania, ne-am trezit că au venit participanții fără lider. El a dispărut fără urmă. Am dat de el după o săptămînă de la proiect, acesta a zis că a fost internat în spital cu o problemă gravă”. Altă dată un băiat și-a uitat geanta în autocar, iar ceilalți participanți i-au împrumutat cîte o haină de-a lor ca să aibă ce îmbrăca. În timp ce se întorceau de la o excursie la ora trei noaptea a murit bateria la autobuz la 300 kilometri de destinație, dar au reușit pînă la urmă să găsească o altă mașină ca să o pornească.

Carte culinară

„Dacă vorbim despre mîncare, atunci putem scrie o carte”, spune entuziasmat tînărul. „La noi în România de pe masă nu lipsește niciodată carnea, carnea cu cartofi, carnea cu pîine, carnea cu mămăligă, carnea cu carne, însă pentru străini nu e ceva normal. Ei mănîncă carne de două-trei ori pe săptămînă, nu de două-trei ori pe zi cum se mănîncă la mine în zonă. De aici și apar probleme, e vorba despre specificul culinar”, continuă acesta. De asemenea, turiștii rămîn surprinși de ospitalitatea românilor. Cînd grupul internațional a făcut o vizită oficială la primărie la ora nouă dimineața, reprezentanții primăriei i-au servit cu țuică, palincă, afinată și vișinată, iar după ce fiecare a dat cîte patru-cinci shoturi „tot grupul meu era super vesel. Trebuie să se obișnuiască cu ospitalitatea de la noi. Ești musafir de dimineață trebuie să bei”.

Adi își aduce aminte de peripețiile de care a avut parte cînd a fost peste hotare cu tot felul de mobilități, cum s-a pierdut în Malaga sau s-a împrietenit cu un transsexual care știa să vorbească românește. „Trebuia să ajungem la aeroport, însă din cauza doritorilor nu mai erau bilete la autobuz, iar următoarea cursă era peste o oră jumătate.” Au luat bilete la cursa următoare, însă lucrările de reparație a drumului le-a îngreunat mersul, iar cînd au ajuns la aeroport avionul era aproape să iasă pe pista de decolare. Au avut noroc de compania cu care zburau care le-a printat bording passul. Au fost nevoiți să arunce multe din bagaj pentru a putea să-l ia cu ei în avion. În acel autobuz au făcut cunoștință cu un bărbat machiat, rujat, cu farduri, îmbrăcat în rochie și tocuri. „Eu și colega mea discutam diverse chestii legate de proiectul în care am participat, printre care am vorbit și despre acel om care stătea fix în spatele nostru. După ce am vorbit o oră, ne-am gîndit că trebuie să luăm un taxi ca să nu întîrziem la aeroport. La un moment dat se aude «pot să iau și eu un taxi cu voi», cu un accent ardelenesc, ne-am întors și i-am răspuns bărbatului îmbrăcat ca o femeie «sigur că da»”, povestește Adi.

Pe lîngă proiectele la care participă, Adrian își organizează mici vacanțe. „Merg în vacanțe pe lîngă acesta vacanțe, ca să fac ce vreau, să nu respect un orar, un regim, să nu am responsabilități.” Cu toate că nu prea are timp sa-și ia vacanță pe cont propriu, de obicei vizitează prieteni din proiecte, iar iarna aceasta se pregătește de o nouă aventură, va merge în Liban.