Edițiile online ale ziarelor din Republica Moldova scriu astăzi despre faptul că în urma alegerilor prezidențiale ce au avut loc la 30 noiembrie 2014, Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, şi preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, au avut o întrevedere, la care s-a convenit asupra creării majorităţii parlamentare pro-europene. Potrivit unui comunicat al PLDM şi PL, au fost create grupurile de experţi ale celor trei partide care vor începe elaborarea Programului de guvernare pentru următorii patru ani.
Publika(www.publika.md)
Ediția online a ziarului ,,Publika’’ informează despre faptul că Comisia Electorală Centrală a încheiat, în această dimineață, verificarea tuturor proceselor verbale venite din cele peste 2 000 de secţii de votare. Astfel, PSRM a acumulat 20.51 % din voturi, PLDM 20.16- %, PCRM – 17.48 %, PDM – 15.80 %, iar PL – 9.67 %. Cele mai multe mandate, 25 la număr, au fost obținute de Partidul Socialiștilor. Pe locul al doilea se clasează Partidul Liberal Democrat, care va trimite în Parlament 23 de deputați. Celor de la Partidul Comuniștilor le sunt alocate 21 de locuri în Legislativ. Urmează Partidul Democrat, formațiune care va fi reprezentată în Parlament de 19 aleși. Iar ultimele 13 mandate vor reveni Partidului Liberal.
Adevărul(www.adevarul.md)
Cotidianul ,,Adevărul’’ scrie astăzi despre fostul comunist Grigore Petrenco, care a fost implicat într-un accident rutier în România, în urma căruia a suferit leziuni, fiind transportat la spital, transmite Mediafax. Accidentul a avut loc pe DN 28, după ce Grigore Petrenco a pierdut controlul volanului, iar maşina în care acesta se afla, alături de alte trei persoane, a intrat într-un cap de pod, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile meteorologice. În urma accidentului, Grigore Petrenco a fost transportat la Spitalul de Neurochirurgie, ulterior fiind transferat la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi.
Timpul(www.timpul.md)
Ediția online a ziarului ,,Timpul’’ informează despre faptul că Obama pune la îndoiala schimbarea subită a poziției lui Putin privind conflictul Ucrainean. Liderul de la Casa Albă, Barack Obama, a afirmat miercuri, 3 decembrie, că nu crede într-o schimbare subită a poziției omologului său rus, Vladimir Putin, în legătură cu problema ucraineană, subliniind că dificultățile economice nu au avut până în prezent un real impact politic în Rusia, transmite AFP. Sursa ,, Timpul’’ reamintește că luptele din estul Ucrainei s-au soldat cu peste 4.300 de morți în șapte luni. Acordurile de pace încheiate în septembrie la Minsk între Kiev și rebeli cu participarea Moscovei și a OSCE au fost încălcate în fiecare zi de cele două tabere.
Niciun comentariu