La Seara Horticulturală organizată de Facultatea de Horticultură a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu“ de la Brad, soția fostului decan al facultății, prof. univ. dr. Gică Grădinariu, care a murit anul trecut într-un accident de mașină, a oferit o diplomă și o bursă pentru cel mai bun student din anul I de la specializarea Ingineria Mediului, o bursă care îi poartă numele fostului decan.
„Continui inițiativa soțului meu, Gică Grădinariu, care mereu a încurajat reușita profesională. Sînt sigură că această investiție va da roade, iar acest student minunat îl va face pe soțul meu să fie mîndru”, a declarat soția fostului decan.
Seara Horticulturală intitulată „Culori și Acorduri de toamnă” a fost organizată miercuri, manifestarea avînd loc în sala Aula Magna „Haralamb Vasiliu” a USAMV între 18.00 și 20.30.
La intrare, invitații au primit cîte un măr, simbolizînd educația, alături de un citat al lui Robert Frost care spunea că „educația este ca un pom fructifier, dacă nu e altoită face fructe mici și acre”. Manifestarea a început cu o prezentare atît în imagini cît și teoretică despre grădinile botanice si sculpturile cunoscute din întreaga Europă, susținută de către prof. univ. dr. Doina Liana Toma. Programul a continuat cu numeroase momente artistice de poezie, muzică populară, melodii acustice și dansuri populare oferite de către ansamblul Facultății de Horticultură dar și dansuri moderne, oferite atît de studenții USAMV.
Spectacolul s-a încheiat cu o interpretare la pian realizată de către Alexandru Grigoreanu, student USAMV, și cu prezentarea numărului 3 al revistei Facultății de Horticultură, „Hort’is”.
Următoarea Seară Horticulturală se va organiza în luna decembrie a.c., avînd ca temă anotimpul iernii.
Niciun comentariu