Asociaţia Studenţilor Bioingineri (A.S.B) de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi organizează în perioada 24-26 octombrie a.c. un team building ce se va desfăşura în Tabăra Muncel.
Scopul acestui team building este de a consolida relaţiile dintre studenţii din primul an de studiu şi cei din conducerea asociaţiei.
Cu această ocazie, cei 36 de participanţi vor dezbate diverse teme, printre care importanţa voluntariatului în căpătarea de experienţă, obţinerea unor abilităţi de management a unei organizaţii şi despre cum se poate îmbina viaţa academică cu cea extracurriculară.
„Team buildingul va fi un mix de activităţi de socializare, competiţii, traininguri, jocuri constructive, dar şi nelipsita distracţie din noapte pînă în zorii zilei. Nu există o altă metodă mai bună de a integra noii recruţi decît printr-o interacţiune directă, lipsită de formalitate, dar nelipsită de prietenie”, a declarat Constantin Munteanu, vicepreşedintele departamentului de PR din cadrul ASB.
La această activitate vor participa de la studenţii din primul an de licenţă, pînă la cei din primul an de master, de la Bioinginerie medicală și de la Balneofiziokinetoterapie şi recuperare medicală.
Sursă foto: televiziunea-medicala.ro
Niciun comentariu