Asociația Tinerilor Români din Afara Granițelor (ATRAG) recrutează studenți pînă la data de 21 octombrie a.c. Cei care vor să facă parte din asociație trebuie să completeze un formular cu datele personale, unde a mai activat ca voluntar și activitățile la care a luat parte.
„Există persoane care consideră participarea la voluntariat o activitate inutilă, dar eu consider că pentru cei care fac voluntariat de plăcere reprezintă o transformare. Asociația pune la dispoziție cadrul în care te poți exprima, poți explora, iți poți face prieteni noi. Dacă ai o idee și vrei să o aplici, să te faci auzit, dacă ai nevoie de prieteni și schimb de experiențe, consider că implicarea într-o astfel de asociație este un avantaj”, a declarat Paulina Antohi, membru ATRAG.
Conform reprezentanților organizației, ATRAG se ocupă de integrarea basarăbenilor în societatea românească. De asemenea, aceștia organizează diferite evenimente, proiecte, cum ar fi: „Adevărata Basarabie” care presupune o excursie în Republica Moldova, de 1 Decembrie în fiecare an, adunarea tuturor membrilor Asociației la Alba Iulia pentru a sărbători Unirea, unde mai are loc și întîlnirea mai multor asociații de acest tip, din diferite orașe, diverse proiecte culturale, dar și petreceri de tip „Basarabian Party”.
Niciun comentariu