Aceasta este intrebarea de la care a plecat expertul în Parenting, Urania Cremene, în cadrul conferinţei „Ai Copil. Învaţă să fii părinte”, desfăşurată luni, 12 mai a.c., în Aula Mihai Eminescu a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.
Evenimentul aflat la ce-a de-a VII-a ediţie a propus o întîlnire între expert şi părinţi, întîlnire care a avut drept scop implicarea comunităţii în educaţie. „Şcoala nu poate de una singură să educe un copil şi credem mult în implicarea familiei, a bisericii şi a întregii comunităţi.” a precizat Cristina Timofte, profesor de matematică al Gimnaziului „Mitropolitul Varlaam” din Iaşi.
Încrederea în sine: ingredientul esenţial
Educarea corectă a unui copil porneşte de la calităţile pe care le are un părinte, conform expertului în Parenting, cea mai importantă calitate fiind încrederea de sine. „Manichiuristă sau chirurg neurolog, fiecare om trebuie să aibă încredere în sine. Încrederea în mine generează motivaţii interne, adică fac asta pentru că vreau eu, pentru experienţa mea, pentru a demonstra că pot, din pasiune, nu pentru ca cineva să ma laude, nu pentru a da bine. Şi aşa va ieşi totul bine” a precizat specialistul.
Iar dacă pentru un părinte încrederea de sine este esenţială, şi un copil are nevoie de o modelare a acestui sentiment interior. „Dacă copilul vine acasă cu un desen, părintele îi lauda şi îi va pune desenul pe frigider, lăudîndu-l şi în faţa celorlalţi. Noi ca părinţi credem că asta îi va motiva şi le va creşte stima de sine. Dar «Bravo, ce desen frumos, mă faci fericită şi mîndră de tine» nu este o încurajare tocmai bună. Laudele creează dependenţă, iar atunci cînd nu primeşte aprecierea, nu simte că e bine, se frustrează. Lauda promovează mîndrie nesănătoasă, sau egocentrism.” a explicat Urania Cremene.
Fără laude şi comparaţii
Dacă lauda doar va mulţumi copilul, nu îl va şi motiva să muncească, această atitudine va trebui înlocuită. „Numirea calităţilor este cea mai bună variantă, spre deosebire de «bine», «excelent», «bravo». Astfel încît, în loc să-i spui copilului tău «bravo» după ce în sfîrşit a împărţit cu ceilalţi punga de pufuleţi, poţi să-i spui «e grozav să fii generos, pentru că astfel faci doi oameni fericiţi, şi pe tine şi pe cel care a primit»” a explicat expertul. De asemenea, calităţile pe care un copil la are trebuie la rîndul lor să fie explicate, „de ce e bine să fii generos, de ce e bine să fii sincer”, a adăugat aceasta.
Scăderea performanţei şi lipsa încrederii de sine îi pun pe cei mici în inferioritate şi datorită comparaţiilor negative. „«Ia uite, Georgel este mai bun decît tine», îl va face pe copil să creadă că nu e plăcut aşa cum este. Dacă i se va se spune că „George este mai bun la matematică, Roxana aleargă mai bine”, nu îi va fi bine decît dacă le va avea pe toate astea, iar atunci va interveni o stare de neadecvare cu sine. Pentru că un copil nu poate să fie bun „la toate” aşa cum un părinte îşi doreşte, mecanismul comparaţiei se va păstra chiar şi cînd va creşte şi prin asta va genera invidie, gelozie şi competiţie nesănătoasă.
Laude vs. performanţă
Pentru ca un copil să fie motivat în ceea ce va face, părintele va trebui întotdeauna să-i aprecieze mai mult efortul şi nu rezultatul. „Studiile spun că cu cît lăudăm mai mult doar reuşita, cu atît copilul are tendinţa de a nu mai încerca lucruri noi şi de a nu mai depune efort. Dacă copilul eşuează, nu se va descuraja şi va încerca şi pe viitor, dacă îi este lăudat efortul.” a explicat expertul în Parenting. De asemenea, pentru a obţine performanţă, un copil trebuie să se concentreze doar pe ceea ce îi place să facă. Aici, rolul părinţilor este de a le identifica zonele în care ei excelează şi de a le dezvolta. „Învăţarea şi şcoala îi face pe copii mediocrii. A avea note bune la toate materiile este împotriva ideii de performanţă. Dacă el excelează într-un loc, trebuie încurajat, iar la restul materiilor trebuie negociată doză de interes.” a explicat invitatul conferinţei.
Închizînd seria problemelor şi avantajelor care educă un copil, Urania Cremene a concluzionat că performanţa înseamnă să devii cea mai bună variantă a ta şi nu cel ai bun dintre toţi.
Urnaia Cremene este expert în Parenting și certificată în exclusivitate pentru România de către Parent’s ToolShop Inc SUA.
Evenimentul organizat de Şcoala „Mitropolitul Varlaam” a curpins şi o dezbatere prezentată lunea trecută de Irina Păcurariu, realizatoare şi producătoare de emisiuni la TVR, tema acesteia fiind „Cît sîntem de responsabili de stresul copiilor noştri?”
Niciun comentariu