Le poți zări de la distanță ochii mari și picioarele care parcă nu pot sta locului. Stau alături de cei trei adulți care îi însoțesc, așteptînd să descopere misterele universului. Ei, copiii de la Poalele Ceahlăului, veniți la Iași în. Pășesc în grup pe scările Universității „Alexandru Ioan Cuza”, pierzîndu-se printre treptele luminate de becurile de neon. Copiii din Poiana Teiului, județul Neamț, vor să ajungă la Planetariu, pentru a descifra ce se ascunde dincolo de stele.

Fără voia lor, aceștia au parte de o aventură în găsirea sălii observatorului astronomic. Rătăcind printre holurile de la parterul universității, copiii au impresia că intră într-un film. „Parcă sîntem în castelul lui Dracula sau în Harry Potter”, spune un glas zglobiu. Pentru că în interiorul Planetariului există deja un alt grup, copiii așteaptă liniștiți. Într-un colț, o fetiță nu mai mare de un metru și un zîmbet își mănîncă sandvișul cuminte. „E greu să ai răbdare, dar așa e în viață”, le rostește unul dintre profesorii însoțitori.

După o jumătate de oră, fiecare dintre ei, de la mic la mare, ține în mînă cîte un pahar cu cafea fierbinte, proaspăt scoasă din automatul de la parter. Pe fețele micuților de clasa a cincea se poate citi entuziasmul atunci cînd directorul le spune că după-amiază vor merge să viziteze orașul. Au străbătut un drum lung de la Poiana Teiului pînă aici, dar oboseala nu se resimte. Printre ei mai zărești și cîte un chip mai matur, de clasa a șaptea sau a opta. „Am mai fost odată la planetariu, cînd eram mai mică”, discută una dintre fete cu profesoara sa.

Într-un final, firul timpului se rupe și așteptarea ia sfîrșit. Grupul intră în sală și își fac loc pe scaunele scîrțîinde. Lumina devine dintr-o dată difuză, iar apoi se face întuneric. Un întuneric în care se află cunoașterea. Pe bolta Planetariului apar pe rînd Soarele, cîteva planete și o voce din umbră le explică celor curioși cum anume se mișcă lucrurile pe cer. „Aceasta este constelația zodiacală, prin mișcarea de rotație se formează anotimpurile”, rostește glasul care sparge liniștea din sală. Din beznă se ivesc cîteva lumini de aparate, blițurile străbătînd camera precum un fulger.

Copiii din Poiana Teiului ascultă cu urechile ciulite povești despre Perseu, vînătorul, Orion și Andromeda. Află că zodiile lor sînt rătăcite printre alte corpuri luminoase și că Pluto, din 2006, nu mai este considerată planetă. Deasupra lor se mișcă un cer artificial, unul de pe care stelele nu vor cădea niciodată. Printr-o mișcare continuă, aparatul le proiectează cerul unei nopți de vară, iar din întuneric, un glas uimit despică tăcerea în două: „ce frumos e!” Plimbarea prin cer nu a durat mai mult de 40 de minute, însă elevii de la Poalele Ceahlăului au resimțit-o ca pe o călătorie dincolo de orbita Terrei.

Astăzi ei au aflat că stelele care cad nu pier, ci se transformă într-o ploaie de perseide.