Știu că se ține post în perioada asta. E nevoie de determinare, spune lumea, ca să te poți feri de carne ș-alte produse de proveniență animală, ca un bun creștin ce te vrei.
Prostii. Despre ce determinare vorbim, credeți că mai e nevoie de ea? Eu zic că de astăzi putem să începem cu toții să postim fără nici un fel de probleme. Păi cum adică să nu putem? Doar răcnesc posturile de știri că s-a stricat deja toată carnea de prin magazinele din România. Ei, nu chiar toată carnea. Vreo treișpe tone la Iași, alte nouă la București, iar dacă e să numeri frumușel pe degete, ajungi la 230. De tone. De carne alterată, uitată prin depozite. Reetichetată, cu un termen de valabilitate tras de păr, revîndută sub formă de mezeluri felurite sau carne tocată. Să nu uităm. Așa stricată cum era, pusă din nou la raft. Să mîncăm, deci!
Însă sîntem obișnuiți cu de astea, că doar am mai mîncat carne la viața noastră. De vită, cum să nu? A, ba nu, era de cal, tot reetichetată și pusă nonșalant pe rafturile din supermarketuri. Să tot fie în fiecare an scandaluri legate de carnea pe care o importăm, nu ne supărăm. Nici noi, nici burțile noastre. Sîntem de esență tari, deja căliți. Noroc de cîte-o percheziție în lanț de pe la DIICOT, de ne mai ajută să ne mai clătim și noi în răstimpuri stomacurile.
Sau poate avem noroc ca acum și cade toată tărășenia în post. Și atunci ne-am scos, dacă nu toți, măcar cîțiva dintre noi să răsufle ușurați. Poate așa mai ajunge să zîmbească nițel la final și ăl de se abține de la carne. Că prea le mai place celor ghifuiți cu proteină porcină, ovină și alte –ine să umble cu lauda în buzunare și să facă în ciudă. „Hă hă, eu mînc carne, tu nu.” Iaca, neică, ce carne mănînci. Poftă bună!
Sursă imagine: http://cdn.citynews.ro/
Niciun comentariu