După ce a absolvit Universitatea din Missouri, secția Jurnalism, pașii l-au purtat pe Bruce Kleiner prin întreaga lume. A călătorit, a schimbat țări și continente. De la America de Sud sau Asia pînă în Europa. Mai precis, pînă în România, acolo unde Bruce Kleiner a devenit atașat diplomat al Ambasadei Statelor Unite la București și în cadrul căreia activează, ocupînd poziția de Consilier pentru Presă și Cultură. Se caracterizează ca fiind un observator al istoriei și printre pasiunile sale, călătoriile ocupă primul loc.
Ocupați această poziție, cea de consilier pentru presă, încă din 1993. Care v-au fost cele mai mari satisfacții?
Îmi face o deosebită plăcere să lucrez cu jurnaliștii. Am făcut parte din această branșă și ceea ce apreciez cel mai mult la ei este curiozitatea pe care aceștia o au, rolul lor în societate. Într-o societate liberă și democrată, curiozitatea intelectuală este absolut esențială. Cu toate acestea, jurnaliștii nu sînt răsplătiți pe măsură pentru munca depusă. Ceea ce fac jurnaliștii este să furnizeze informație oamenilor pentru ca aceștia să facă alegeri conștiente, despre candidați sau politici publice. Pentru mine, răsplata a însemnat să lucrez cu o serie de oameni foarte inteligenți, să ofer informație și să recunosc și celebrez rolul important pe care aceștia îl joacă în societățile din care provin.
Ați călătorit foarte mult, schimbînd nouă țări. Care au fost provocările pe care le-ați întîlnit pe parcurs?
Cele mai mari provocări au fost să înțeleg țara în care eram atașat diplomatic, țara gazdă. Eu, ca cetățean american, nu voi reuși vreodată să înțeleg pe deplin o țară. Meseria mea presupune să îmi reprezint propriul guvern, dar în același timp, rolul unui diplomat este să înțeleagă ceea ce locuitorii altei țări gîndesc. În ceea ce aceștia cred, care le sînt speranțele, visele și dorințele. Să lucrez cu ei și să îi ajut să și le îndeplinească, mai ales pe cele care sînt în conformitate cu ceea ce încercăm noi ca instituție să realizăm. Comunicarea este mereu dificilă, existînd riscul de a nu fi înțeles. Dar cu siguranță, cel mai satisfăcător lucru este să avansăm împreună și să îmbunătățim viețile tuturor.
Sînteți atașat diplomatic la Ambasada Statelor Unite la București pînă în 2015. Ce veți face după?
O să aplic pentru o altă poziție ca diplomat. Voi face asta în cursul verii viitoare, în septembrie sau octombrie. Cel mai probabil o să aflu în luna noiembrie locul unde îmi voi desfășura viitoarea activitate. Pînă atunci, rămîne un mister.
Niciun comentariu