WhatsApp, o aplicație de mesagerie mobilă care a ajuns să numere aproximativ 450 de milioane de utilizatori a fost cumpărată de către Facebook. Într-un comunicat de presă care a anunțat tranzacția, fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, a declarat despre această aplicație că este incredibil de valoroasă, motiv pentru care s-a decis cumpărarea acesteia cu suma de 16 miliarde de dolari. Compania cu sediul în California, este apreciată mai ales de țări din afara SUA, pentru abilitatea de a trimite contactelor din agendă SMS-uri și MMS-uri pe smartphone-uri prin WiFi sau abonament de date, fără costuri adiacente. Pe lîngă mesaje, WhatsApp permite utilizatorilor să creeze grupuri, să trimită mesaje, imagini, video și audio nelimitat. WhatsApp funcționează pe toate platformele mobile importante și pentru, a păstra confidențialitatea convorbirilor, nu păstrează copii ale mesajelor transmise.
Conform BBC News, pentru Facebook este cea mai mare achiziție făcută pînă în prezent. Suma de 16 miliarde de dolari constă în bani cash și acțiuni. Pe lîngă această sumă vor mai exista alte 3 miliarde de dolari ce reprezintă acțiuni restricționate pentru fondatorii și angajații WhatsApp pentru următorii patru ani.
Jan Koum, co-fondatorul WhatsApp, a declarat că a planificat ca firma să opereze în mod independent și autonom iar el va deveni membru al consiliului de administrație Facebook: „Sîntem încîntați și onorați să fim parteneri cu Mark și Facebook, fiindcă avem oportunitatea să cîștigăm mai mulți utilizatori din întreaga lume”, a declarat domnul Koum într-un comunicat de presă preluat de către cei de la BBC News. Acesta a mai asigurat utilizatorii că în urma acestei achiziții aplicația nu se va schimba, nu vor apărea reclame agasante și că nu se va face fuziunea cu serviciul de mesagerie al Facebook.
O altă achizițe importantă a celor de la Facebook a fost realizată în anul 2012 atunci cînd au cumpărat aplicația Instagram pentru un miliard de dolari. Utilizînd Instagram, utilizatorii pot aplica diverse filtre foto pozelor pe care le fac cu smartphone-ul sau tableta și apoi le pot posta rapid pe diverse rețele de socializare: Facebook, Twitter, Flickr, Foursquare sau Tumblr.
Potrivit unui studiu realizat de către cei de la iStrategy și menționat de ziarul Adevărul, Facebook are cu 4,2 milioane mai puțini utilizatori tineri de liceu și cu 6,9 milioane mai puțini utilizatori studenți decît în 2011. Astfel, aplicații de mesagerie instant, precum WhatsApp, sau Snpachat, au devenit mai populare în ultima perioadă în rîndul tinerilor datorită faptului că sînt mijloace rapide de comunicare.
Sursă foto: Talk Android
Niciun comentariu