Gigi Becali a fost condamnat, luni, de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimburilor de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale (MApN), la fel ca fostul ministru al Apărării, Victor Babiuc, și fostul șef al Statului Major General, Dumitru Cioflină. În cazul lui Gigi Becali, pedeapsa a fost recontopită cu cea primită în februarie a.c. pentru sechestrare de persoane. Atunci, instanța supremă l-a condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. În urma recontopirii pedepsei, Gigi Becali o va executa pe cea mai grea, respectiv de trei ani de închisoare cu executare.

Trei ani cu suspendare, pentru privare de libertate

În noaptea de 26 spre 27 ianuarie 2009, lui Gigi Becali i-a fost furată mașina. În timpul investigațiilor poliției, el le-a cerut gărzilor sale de corp să îi găsească pe hoți. Aceștia i-au prins după o urmărire în trafic și i-au dus la un bar din Pipera, pentru a purta o discuție cu Becali. Latifundiarul le-a cerut hoților sa dea în scris ca au furat mașina și că nu vor face plîngere la poliție că au fost urmăriți și sechestrați. Însă, procurorii au reușit să strîngă dovezi incriminatorii și judecătorii au dispus arestarea lui Becali. După 15 zile a fost eliberat. Ulterior, doi dintre sechestrați și-au retras declarațiile, susținînd că procurorul i-a fortat să îl acuze pe finanțatorul Stelei. În primă instanță, ÎCCJ îl achită atît pe latifundiar, cît și pe bodyguarzii lui. La recurs, Gigi Becali este găsit vinovat de sechestrare de persoane și condamnat la trei ani de închisoare cu suspedare și respectarea mai multor obligații impuse de serviciul de probațiune din zona domiciliului său, timp de opt ani.

Doi ani cu executare, pentru schimbul de terenuri

Pe 5 octombrie 1998, MApN i-a dat la schimb lui Gigi Becali 8,80 hectare de teren în intravilanul localității Voluntari pentru 9,36 hectare de teren situat în comuna Ștefanesti, județul Ilfov, iar, pe 4 iunie 1999, 20,9 hectare în Voluntari pentru 21,58 hectare de teren în zona comunei Ștefănești. Potrivit procurorilor, cele două schimburi au prejudiciat statul român cu suma de 892.758 de dolari.

Victor Babiuc a aprobat efectuarea schimbului de terenuri cu Becali cu încălcarea dispozițiilor legale privind regimul juridic al bunurilor proprietate publică și cu încălcarea dispozițiilor privind circulația juridică a terenurilor, fără un aviz din partea Direcției Legislație și Contencios din MApN. Pe 24 mai 2012, instanța supremă i-a achitat pe toți învinuiții din dosar (Gigi Becali, Victor Babiuc, fiica acestuia, Ioana, și Dumitru Cioflină), pe motiv că lipsește unul dintre elementele infracțiunii. Decizia a fost atacată cu recurs de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) la Completul de cinci judecători al instanței supreme.

Luni, la recurs, Gigi Becali a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată și continuată și s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei de trei ani primită pentru sechestrarea de persoane. După recontopirea pedepselor, acesta trebuie să execute pedeapsa cea mai grea, trei ani de închisoare cu executare, din care va fi scăzută perioada 2 aprilie – 17 aprilie 2009, în care a fost arestat preventiv pentru privarea de libertate a hoților mașinii sale. Fostul ministru al Apărării, Victor Babiuc și fostul șef al Statului Major General, Dumitru Cioflină, au fost condamnați la cîte doi ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în formă calificată. Ioana Babiuc a fost achitată. De asemenea, magistrații au dispus ca Gigi Becali, Victor Babiuc și Dumitru Cioflina să plătească în solidar 421.280 de dolari, plus dobînda calculată începînd din 5 octombrie 1998, și 448.378 de dolari, plus dobînda calculată începînd din 1999, către statul român. După executarea pedepselor, celor trei le vor fi interzise unele drepturi civile timp de cinci ani.

Oprit de polițiștii de frontieră pe aeroport

Omul de afaceri a fost oprit duminică noaptea de polițiștii de frontieră, pe Aeroportul „Henri Coanda”, de unde voia să plece în Israel, și a fost dus la Parchetul ÎCCJ. La Parchet i s-a adus la cunoștință că este învinuit de înșelăciune și abuz în serviciu la Avicola Iași. A primit interdicție de a părăsi țara pentru a se investiga dacă a făcut sau nu înșelăciune. Chiar cu o zi înainte de a se pronunța sentința în cazul schimbului de terenuri, semn clar că serviciile secrete știau de duminică de decizia care urma să fie dată luni de Înalta Curte.

Condamnat de președintele Înaltei Curți de Casație și Justitie

Fostul procuror, Livia Stanciu, transformată peste noapte în judecător și pusă șefă la ÎCCJ a condus Completul de cinci judecători care a dispus condamnarea lui Gigi Becali în dosarul schimbului de terenuri cu MApN. Livia Stanciu a condus și Completul de cinci judecători care l-a condamnat pe Adrian Năstase în dosarul „Trofeul Calitatii”, deși nu existau probe directe care să-l incrimineze. Completul de cinci judecători care l-a condamnat pe Becali a fost format din: Livia Stanciu, Francisca Maria Vasile, Săndel Lucian Macavei, Ionuț Mihai Matei, și Rodica Cosma, iar cel care l-a trimis după gratii pe fostul premier a fost format din: Livia Stanciu, Florentina Dragomir, Maricela Cobzariu, Sofica Dumitrașcu, și Ioana Alina Ilie. Livia Stanciu, magistrat de 32 de ani, este la conducerea ÎCCJ din 2010, însă și-a început cariera ca procuror, exercitînd această profesie timp de 14 ani, după care a devenit judecător.

Conform luju.ro (JURINDEX MEDIA SRL), condamnarea lui Gigi Becali, la trei ani de închisoare cu executare de către Completul de cinci al ÎCCJ condus de judecătoarea Livia Stanciu, ridică o gravă problemă de drept, care denotă că legislația României este nerespectată la nivelul celei mai înalte instanțe în grad. Este vorba de încălcarea sistematică de către judecători ai ÎCCJ a art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care prevede: „Dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală”.

În cazul celor mai importante infracțiuni vizînd demnitari și magistrați, legislația română, face ca în cazul recursurilor declarate împotriva hotărîrilor date în primă instanță de judecători ai ÎCCJ, dosarele să fie supuse unui control judecătoresc exercitat de judecători egali în grad profesional și de jurisdicție, numiți în exact aceleași condiții în funcțiile de judecători la ÎCCJ, chiar dacă unii fac parte din completele ordinare de trei judecători, ori în cele speciale de cinci judecători. Componența Completelor de cinci este suspectată de favoritismul și discreționarismul șefelor ÎCCJ Livia Stanciu și Aida Popa, care decid la începutul fiecărui an cine va face parte din completele de cinci, deși în toate celelalte dosare din instanțele românești se aplică obligatoriu principiul repartizării aleatorii a cauzelor.

Încearcă să-și obțină libertatea la CEDO

La aflarea veștii că a fost condamnat la trei ani de închisoare, Gigi Becali a declarat că va face cerere de grațiere Președintelui României, Traian Băsescu, și că va ataca la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) decizia de condamnare la închisoare. „La ora aceasta, sînt achitat de cinci judecători și condamnat de către trei judecători de același rang, pentru că a fost opinie trei la doi. Deci trei judecători și cu doi judecători înseamnă cinci judecători de la cea mai înaltă jurisdicție din România și am fost achitat de cinci și am fost condamnat de trei”, a declarat latifundiarul la aflarea sentinței, potrivit ziare.com. În opinia sa, va dura patru-cinci luni pînă va „cîștiga” o sentință CEDO. Conform Gazetei Sporturilor, în cazul în care plingerea lui Becali va fi admisă la Strasbourg, o soluție favorabilă e puțin probabil să vină înainte ca el să-și ispășească pedeapsa pînă la capat. Finanțatorul Stelei a pierdut în fața instanței de la CEDO în cazul sechestrarii de persoane.

Instanța de fond motivase achitarea lui Becali prin faptul că DNA se baza doar pe supoziții. „Susținerea din rechizitoriu este în mod evident în contradicție cu ceea ce rezultă din actele dosarului de urmărire penală”. Se așteaptă motivarea deciziei Completului de cinci judecători. În cazul arestării lui Adrian Năstase motivarea a venit abia după cinci luni. Viitorul lui Gigi Becali în arest este incert. Nu este exclus să fie grațiat, după cum nu este exclus să primească o condamnare și mai grea, pe 27 mai, cînd va afla sentința în „Dosarul Valiza”.