Simt deopotriva caldura sangelui ce se scurge pe piciorul mesei, si-a vinului din cana. Pare de altfel ca toti o simt. Cei doi caini nu se mai agita acum, au amutit odata cu Romeo. Doar cele doua femei misca din cand in cand perdeaua de la bucatarie. „Noi nu stam, mama, langa el ca ne e mila si moare greu”, imi explica batrana cu glasul sugrumat, avertizandu-ma sa nu ies inca din bucataria de vara.

Sacrificiul

Mitica obisnuia sa-si urasca numele. Cum ii sade unui profesor de matematica sa-l strige vecinii prin sat: „Mai, Mitica?” Cum nu a mai predat de vreo 10 ani, de cand a plecat din Ardeal, acum s-a impacat cu numele sortit. Vinderea bijuteriilor ii aduce mai multi bani, dar nu pentru asta a invatat patru ani matematica la Iasi. Isi aminteste cu nostalgie de catedra si de copii lui, pe care-i ii recunoaste cu greu, cand se intoarce in Valea Lunga pentru a-si vizita tatal. El este singurul barbat in putere din ograda care mai participase la sacrificari. „Cand aveam 14 ani, ne pregateam sa taiem porcul ca in fiecare iarna. Tata il chema pe Nicu, un cizmar batran care mergea mai pe la toti din sat cand taiau porcii si-i ajuta, luand soricu’ gros ce nu putea fi mancat. In anul acela, l-am tot asteptat pana spre zece, si vazand ca nu mai ajunge (se mai intampla sa se opreasca pe la oameni cu alte treburi), m-am apucat si-am taiat doar cu tata porcul. Pe la trei a ajuns si Nicu. S-a oprit in poarta si-a strigat «De-acum sa nu ma mai chemi Ioane la taiat ca ai baiat mare!». Si de-atunci in fiecare an, ma duceam la toate rudele sa tai eu porcul”, povesteste tatal din pragul bucatarioarei.

Sotia ii da o cutie de chibrituri pentru aprinderea afumatorii si-l urmam timid pe barbat. Baiatul cel mare il ajuta s-o aprinda. Furtunul cu flacari mangaie pielea lui Romeo care, usor, usor, capata culoarea pamantului negru . Chiciura nu conteneste sa cada din copacii care inconjoara masa sacrificiului. Soarele se ia la intrecere cu afumatoarea. Desi se munceste acum, se pastreaza linistea care a urmat injunghierii. Mitica era singurul care mai cerea cate ceva, cu un ton poruncitor.

O familie mare

De cand s-au mutat in Bacau au renuntat la taierea porcului. Copii erau inca mici, iar Emilia se chinuie din rasputeri sa-i faca pe toti din casa sa manance mai sanatos, cu mai putina carne. Locul retetelor sanatoase si al tratamentelor naturiste de pe masa din bucatarie este luat acum de retete de chisca, toba, carnati si caltabosi scrise de mana, dupa dictarea batranei, care se retrage sa se odihneasca de pranz.

„Eu nu mai am dinti sa rod ca asa as fi asteptat urechea asta s-o rontai”

L-a cunoscut pe Mitica la facultate si in anul al treilea s-au mutat impreuna, dupa ce l-au avut pe Andrei. Dupa terminarea studiilor, a ales sa plece cu el in Valea Lunga, pentru ca acolo aveau o casa a lor. A ajuns repede directoarea scolii din sat. Erau fericiti, amandoi profesori de matematica, dar, de dragul copiilor, care nu aveau cum sa-si faca un rost intr-un sat atat de mic, au ales sa se mute in Moldova, in aceeasi curte cu parintii ei. Si iata-i astazi pe toti, frematand prin curte de bucurie ca se taie si la ei porcul dupa atatia ani. „Eu nu mai am dinti sa rod ca asa as fi asteptat urechea asta s-o rontai”, spune bunicul, urechindu-l pe Romeo de parca ar fi facut vreo obraznicatura. Acesta se retrage in casa batraneasca sa se odihneasca alaturi de sotie, nu inainte de a-si certa fata pentru ca s-a apucat prea tarziu de taiat porcul. Femeia imi face un semn strengareste din ochi zicandu-mi „asa-s batranii!”.

Ceasul e zece. Lamele ascutite sterg amintirea pielii negre. Soricul devine acum galben ca oala cu apa fierbinte, din care se ia periodic cate un ibric si se toarna peste cutitul barbatului. Codita si copitele ii dau bataie de cap, dar rabdarea pe care si-a antrenat-o cat timp a fost profesor ii e de folos acum.

Atmosfera se mai dezmorteste desi picioarele ne raman inghetate. Narile imi ard de la mirosul piperului aruncat cu abundenta intr-un ibric cu tuica fiarta. Raman la cana mea cu vin dulce, pe fundul careia se puteau ghici urme de scortisoara.

„Se zice ca porcul cantareste cam de zece ori mai mult decat capul. Ne prostim si noi, ca doar daca nu iese cat am dat pe el n-o sa-i omului porcul transat inapoi. Oricum, e tot pe-acolo. 190. Nu degeaba ii zice «Marele Alb»”

Plasa de Buzau ii rezista cu greu cainelui negru, de aproape jumatate de metru, a carui tarc este langa locul taierii porcului. Bichonul familiei, pe de alta parte, sta nemiscat pe o geaca veche, privind plictisit la smuciturile celuilalt patruped. Stia ca va fi certat daca-si va tara blana alba prin scursura rosie, asa ca nici nu s-a sinchisit sa se ridice. Din casa a iesit cu mult dupa ce porcul a amutit si drumul spre geaca, asezata pe jos special pentru el, l-a facut cu pasi timizi, ciulind urechile la fiecare zgomot.

Pomana

Picioarele sunt desprinse de corp, lasand in urma rani adanci. Capul este indepartat, cu aceeasi lejeritate, permitand si ultimelor picaturi de sange sa se scurga pe asfaltul cleios. Lama ascutita se plimba apoi de-a lungul spinarii dintr-un capat in altul scotand la iveala stratul gros de slanina. Femeia ridica vanjoasa ligheanul in care se afla capul pentru a-l cantari. „Se zice ca porcul cantareste cam de zece ori mai mult decat capul. Ne prostim si noi, ca doar daca nu iese cat am dat pe el n-o sa-i omului porcul transat inapoi. Oricum, e tot pe-acolo. 190. Nu degeaba ii zice «Marele Alb»”. Multumita, femeia se intoarce la barbat cu alte lighene in care se aseaza pe rand, bucati mari de sunca.

Baiatul lucreaza cot la cot cu tatal si transarea merge repede. Iau o pauza pentru ca barbatul sa-si aminteasca de unde sa ia probe pentru verificarea carnii de catre medicul veterinar. Romeo fusese cumparat, dar mi-au explicat ca si daca ar fi fost crescut de ei tot era nevoie de aceasta verificare.

Mitica s-a transformat, in ziua Ignatului, in cel mai iscusit macelar. Ambitionat de fierbinteala paharelor de tuica si de audienta, manuieste cutitul cu maiestria unui pictor care plimba pensonul pe-o coala alba. Taieturile se adancesc si ajungand la splina, o scoate cu un zambet triumfator zicandu-mi ca „iarna asta va fi usoara, pentru ca splina e subtire. Totusi va fi destul de lunga, pentru ca, vezi tu, codita e la fel, lunga.” „Te bucuri degeaba!”, intervine sotia. „Asta inseamna ca nici recolta din gradina asta nu va fi prea bogata”, il completeaza aceasta razand. Urmaresc aratatorul femeii in cautarea gradinii si ma amuza sa vad ca e doar gazon. Emilia incepe sa devina nerabdatoare din cauza intarzierii baiatului.

„Noi inainte, nu aruncam matele asa. Se folosea tot de la purcei, ca te bate Dumnezeu daca irosesti viata animalului in zadar”

Batrana revine cand Mitica strangea intestinele porcului intr-o plasa si striga din usa casei: „Stai! Ce faceti cu alea?”. Abia acum Bichonul tresare si-o priveste pe femeia din prag la fel de mirat ca stapanii sai. „Nu le aruncati, ca le spalam frumos si le folosim la chisca, toba, carnati.” Fata incearca sa o linisteasca si sa o convinga ca nu are rost sa se chinuie cu spalatul pentru ca a cumparat altele deja curatate ca sa o scuteasca de o treaba in plus. Batrana nu e multumita de raspuns dar se resemneaza, constienta ca nu are ce face. Se aproprie totusi si tine sa-mi explice. „Noi inainte, nu aruncam matele asa. Se folosea tot de la purcei, ca te bate Dumnezeu daca irosesti viata animalului in zadar”. Isi asaza baticul rosu, cu flori stridente, verzi si se intoarce in casa convinsa ca asa cum zice ea, e cel mai bine.

Baiatul se intoarce intre timp de la veterinar si se napusteste asupra unei bucati de soric, din care nu a avut voie sa guste pana la verificare. Femeia se retrage linistita cu un lighean de carne in casa, pregatind pomana porcului.

Carnea e spalata din nou, iar partea mai grasa este imediat aruncata in oala, sa se topeasca. Bucatarioara mica incepe sa miroasa a dafin. Cu mirosul piperului ma obisnuiesem, dar cel al usturoiului pregatit si pentru mancare dar si pentru celelalte preparate m-a luat prin surprindere. In lumina oarba, femeia invarte des in mormanul de carne. Nu prea pare sa-i placa si nu se desparte de o carpa alba de care isi freaca mainile o data la cinci minute. Ceaunul in care fierbe mamaliga, imi da emotii de fiecare data cand se clatina, impins de oala cu carne in care se amesteca incontinuu. In mai putin de o ora, in bucatarioara mica, ne inghesuim sase suflete, in jurul unei mese curate de pe care furam din cand in cand cate o bucatica de varza bine murata. Inainte de a manca, se rosteste o rugaciune, prin care se cere iertare ca ne infruptam in Postul Craciunului. Batrana totusi nu gusta din carne si incepe sa socoteasca cantitatile de carne pentru preparatele traditionale din porc. „N-am mai facut de mult timp acasa toba si-am cam uitat.. Da de taiat sa stii c-am taiat macar o gaina, in toti anii, inainte de Craciun. Pentru ca este o vorba ca oamenii trebuie sa vada sange in ziua de Ignat.”