(ORASUL, 16.00) PONTA – AEROPORT – MODERNIZARE/ Victor Ponta: "Guvernul nu are baza legala pentru a putea finanta modernizarea Aeroportului"
(CUZANET
, Iasi, 24 ianuarie) Premierul Victor Ponta a declarat, joi, 24 ianuarie,  ca Guvernul nu poate finanta proiectul de modernizare a Aeroportului Iasi intrucat nu exista baza legala, aeroportul fiind in subordinea Consiliului Judetean, si nu a Ministerului Transporturilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Victor Ponta a precizat, intrebat fiind, intr-o conferinta de presa la Iasi, de ce in bugetul pe acest an nu este prevazut niciun leu pentru modernizarea Aeroportului Iasi, ca Guvernul nu are baza legala pentru a finanta proiectul, aeroportul iesean nefiind unul strategic.
"Nu avem inca baza legala. Aeroportul Iasi apartine Consiliului Judetean (CJ). La Ministerul Transporturilor sunt trecute aeroporturile strategice, iar Iasiul nu se afla printre ele, din pacate. Va trebui sa modificam legea ca sa-l putem finanta. Nefiind un obiectiv care apartine Guvernului nu putem sa-l finantam", a afirmat Victor Ponta pentru Mediafax.
Premierul a spus ca presedintele CJ Iasi, Cristian Adomnitei, ii aminteste in fiecare zi despre acest proiect, dar ca lucrurile nu se pot rezolva peste noapte.
In discursul tinut in cursul diminetii la Iasi in fata participantilor la manifestarile dedicate Zilei Unirii, presedintele Consiliului Judetean, Cristian Adomnitei, a spus ca proiectul modernizarii aeroportului nu a fost inclus in bugetul pe acest an, adaugand ca isi pune "nadejdea in bunavointa premierului" pentru alocarea de fonduri pe parcursul acestui an.
In campania electorala din alegerile parlamentare, liderul PNL Iasi Relu Fenechiu, actual ministru al Transporturilor, afirma, la o actiune USL, in prezenta premierului, ca parlamentarii USL de la Iasi nu vor vota bugetul pe 2013 daca nu va exista finantare pentru aeroport.
Presedintele CJ Iasi Cristian Adomnitei sustine ca aeroportul iesean va fi modernizat, in orice conditii, si ca institutia a inceput deja licitatia pentru prelungirea actualei piste de la 1.800 metri la 2.400 de metri.
Lucrarile ar urma sa dureze doi ani, costul investitiei depasind 30 de milioane de euro./ CUZANET