(ORASUL, 16.00) CENTRU EXPOZITIONAL – LICITATIE – IMPAS / Licitatie esuata pentru studiu de oportunitate privind gestionarea centrului Expozitional Moldova

(CUZANET, Iasi, 23 martie) Nici o firma nu s-a prezentat la licititatia organizata astazi de Consiliul Judetean pentru studiul de oportunitate in cazul Centrului Expozitional "Moldova".„Va trebui sa refacem licitatia, poate data viitoare avem mai mult noroc. Pana atunci nu ne putem pronunta.” a declarat Sebastian Tataru, purtatorul de cuvant al CJ. Inagurat cu fast la sfarsitul anului trecut, pentru acest centru nu s-a facut inca un plan concret de gestionare. Au fost propuse trei solutii : infiintarea unei societati de management ai caror actionari sa fie Consiliul Judetean Iasi si Consiliul Local al municipiului Iasi, concesiunea de servicii catre o firma privata sau parteneriatul public-privat.   Acum cateva saptamani, presedintele CJ, Constantin Simirad, inclina optimist spre cea de-a doua solutie : „Am discutat cu reprezentanti ai Primariei Municipiului Iasi si am ajuns la concluzia ca cel mai bine ar fi sa concesionam activitatea Centrului Expozitional unei firme private. Firma ar trebui sa indeplineasca toate conditiile acceptate de noi pentru functionarea Centrului si bineinteles, sa faca activitatea rentabila. Au fost firme care s-au aratat interesate, in principal cele specializate in organizarea de expozitii. Cea mai cunoscuta din zona Iasului e AB Plus” a declarat acesta. Centrul Expozitional Moldova este al doilea ca marime din tara dupa Romexo, iar constructia sa a dost demarata printr-un parteneriat al CJ Iasi, Primariei Municipiului Iasi si Ministerului Turismului si Dezvoltarii Regionale. Valoarea totala a proiectului este de opt milioane de euro. / Iulia Oprisanu