(ORASUL, 17.00) PRIMARIE – GRADINA BOTANICA – UAIC/ Nichita: “Vrem ca din cele 82 de hectare ale Gradinii Botanice, Universitatea “Al. I. Cuza” sa aiba proprietate de 40 de hectare”
(CUZANET,
Iasi, 2 iunie) Primarul municipiului Iasi, Gheorghe Nichita, a declarat astazi, 2 iunie a.c., ca in urma sedintei de fond functiar de ieri, 1 iunia a.c., s-a constatat ca Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” are dreptul la 40 de hectare de pamant in zona Miroslava-Galata. Conform spuselor primarului, acel pamant nu mai poate fi revendicat din cauza constructiilor din zona, insa, in urma discutiilor purtate cu rectorul Universitatii “Alexandru Ioan Cuza”, Vasile Isan, municipalitatea intentioneaza sa propuna, in cadrul sedintei comisiei municipale, varianta unei suprafete de 40 de hectare din Gradina Botanica. ,, Am avut o discutie astazi cu domnul rector Isan, in urma sedintei de fond funciar de ieri. Stiti foarte bine ca in Gradina Botanica avem probleme mari cu revendicarile. Sunt foarte multi proprietari care doresc sa isi revendice terenul in Botanica si sunt puse in pericol investiile care trebuiesc facute, ma refer la zona Serei, in zona sediului, unde sunt finantari deja pe care Universitatea le are, dar nu are posesia terenului. Din 89 de hectare care existau in Botanica, 7 hectare sunt puse in posesie, deci au mai ramas 82 de hectare. Ieri, in analiza pe care am facut-o, am gasit ca Universitatea are dreptul la 40 de hectare de pamant in zona Miroslava-Galata, unde nu mai poate revendica pamantul in clipa de fata intrucat sunt constructii, dar pot sa ceara ca proprietatea sa le fie oferita in Botanica. Am convenit cu domnul rector astazi iar noi urmeaza sa  facem adresa din partea comisiei ca nu avem amplasamentul, iar dansii vor face adresa ca doresc in Botanica si noi la comisia municipala vom analiza ca sa le propunem amplasamentul din Botanica pentru 40 de hectare Universitatii. Ceea ce inseamna ca pot sa inceapa investiitile, lucrarile, pot accesa fondurile necesare pentru Gradina Botanica.” a completat primarul Gheorghe Nichita./ Lucian Balanuta