(ORASUL, 15.00) PRIMARIE – TEHNOPOLIS – CONDUCERE/ Fostul sef al OJPC, Ion Cazacu si ex-prefectul de Iasi, Marius Bodea au fost numiti la conducerea Tehnopolis SRL
(CUZANET,
Iasi, 6 mai) Primarului municipiului Iasi, Gheorghe Nichita a declarat astazi, 6 mai a.c., ca intreaga conducere de la Parcul Stiintific si Tehnologic Iasi Tehnopolis a fost schimbata. Astfel, Ioan Cazacu, fost director al Comisariatului Regional pentru Protectia Consumatorului si Marius Bodea, fost prefect al judetului Iasi in perioada 2008-2009, au preluat fotoliile de director general, respectiv director adjunct, pentru o perioada de sase luni.,, Ei vor avea ca obiectiv principal gasirea de resurse pentru a face cat mai atractiv acest proiect. Adica firmele sa il caute si eventual acel incubator de afaceri sa devina o solutie pentru cei care vor sa faca afaceri, ma refer pentru mediul universitar in mod special. Pe de alta parte, sa isi gaseasca destinatia asa cum prevede Uniunea Europeana. Sa realizeze activitati de cercetare, si de ce nu, activitati in care unele firme sa foloseasca spatiul si informatiile necesare de acolo”, a tinut sa precizeze Gheorghe Nichita. Primarul a sustinut ca in perioada urmatoare se va face un plan de reducere a cheltuielilor de la Tehnopolis, avand in vedere ca raportul economic din perioada 2008-2009 a demonstrat o scadere cu 47% a veniturilor, in timp ce salariile au crescut cu 34%./ Lucian Balanuta