(ORASUL, 11.30) DRUMURI-BLOCAJE-NINSOARE / Ninsoarea abundenta ingruneaza si astazi traficul iesean
(CUZANET, Iasi, 20 ianuarie) – Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania S.A. transmite ca circulatia pe drumurile nationale din jumatatea de sud a Moldovei, Muntenia, sud-estul Transilvaniei si in Dobrogea se desfasoara in continuare in conditii de iarna. Potrivit unui comunicat de presa emis astazi, 20 ianuarie a.c., de Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, pentru a evita inzapezirea autovehiculelor au fost inchise trei drumuri nationale, respectiv DN 22, Ramnicu Sarat-Braila, DN 23B, Maicanesti-Ciorasti si DN 38, Agigea- Negru Voda. Pe aceste sectoare se actioneaza in permanenta pentru a putea fi deblocate cat mai curand. Pe tot parcursul noptii trecute, in intreaga tara s-a actionat cu un numar de 1118 autoutilaje dotate cu echipamente specifice indepartarii zapezii, care au imprastiat 9276,25 tone de material antiderapant. Si in Iasi, din cauza cantitatii mari de zapada care se aseaza pe spatiul carosabil se circula cu dificultate. Printre cele mai aglomerate artere din oras se numara bulevardul Independentei pana in zona intersectiei cu strada Lascar Catargi, strada Sararie, strada Toma Cozma, intersectia Moara de Foc, strada Palat si zona Podu Ros. Autoritatea Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania S.A. sfatuieste soferii auto sa respecte restrictiile de viteza specifice iernii, sa adapteze viteza de deplasare la conditiile meteo-rutiere existente si sa aiba autoturismele echipate cu anvelope de iarna si, dupa caz, cu lanturi antiderapante. Inainte de a pleca la drum, cetatenii pot cere informatii despre situatia drumurilor si despre conditiile in care se desfasoara traficul la numarul de telefon 021/9360./ Roxana Pancu
Niciun comentariu